Unul dintre cele patru reactoare ale centralei nucleare de la Paks, din Ungaria, a fost închis ieri, când a pornit un mecanism automat de apărare, se arată într-un comunicat al unităţii, transmite Reuters, citată de Agerpres.
Incidentul, care este cercetat de experţi, nu are implicaţii legate de securitate, au dat asigurări reprezentanţii centralei nucleare.
Situată la 100 de kilometri sud de Budapesta, centrala nucleară de la Paks a fost construită în anii "80 de sovietici şi furnizează aproape 40% din necesarul de electricitate al Ungariei.
Unitatea nucleară are patru reactoare de 500 de megawaţi.