ÎN URMA DISCUŢIILOR CU MINISTRUL MUNCII, SANITAS suspendă acţiunile de protest programate astăzi

Mina Irina
Miscellanea / 25 mai 2017

Protest SANITAS (Sursa foto: Federatia-sanitas.ro)

Protest SANITAS (Sursa foto: Federatia-sanitas.ro)

Federaţia SANITAS a decis, în urma unei discuţii cu ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, suspendarea acţiunilor de protest programate joi, până la finalizarea dezbaterilor din Camera Deputaţilor, pe marginea proiectului Legii salarizării unitare, potrivit surselor din media.

Preşedintele Federaţiei SANITAS Bucureşti, Viorel Huşanu, a declarat, transmite Agerpres: "Astăzi, 24 mai, Biroul Executiv (BEx) al Federaţiei SANITAS a avut o discuţie deschisă cu ministrul Muncii, doamna Lia Olguţa Vasilescu. Domnia sa a luat act de nemulţumirile noastre privind proiectul Legii salarizării unitare şi a venit în şedinţa BEx pentru a ne asculta argumentele şi a găsi soluţii la revendicările noastre. Ţinând cont de acest gest de deschidere faţă de problemele semnalate de SANITAS, considerăm că este cazul să acordăm părţii guvernamentale o ultimă posibilitate de a continua dialogul început. Am decis să suspendăm protestele programate pentru mâine, 25 mai, în faţa Ministerului Muncii, până la finalizarea dezbaterilor din Camera Deputaţilor, pe marginea proiectului Legii salarizării unitare. În felul acesta, pichetarea programată nu va putea fi folosită de puterea politică pe post de scuză pentru respingerea cererilor noastre. Noi, SANITAS, nu dorim conflicte sociale ci soluţii corecte pentru salarizarea echitabilă a întregului personal din sănătate şi asistenţă socială. Aşteptăm ca gestul nostru de reîntoarcere la dialog să primească un răspuns corect din partea Guvernului şi acesta să-şi onoreze promisiunile făcute".

Federaţia Sindicală Sanitas obţinuse aprobare de la Primăria Capitalei pentru pichetarea, joi, în intervalul orar 12:00 - 14:00, a Ministerului Muncii. Sindicaliştii din sănătate sunt nemulţumiţi de amendamentul votat recent la proiectul legii salarizării care limitează la 30% sporurile la nivelul ordonatorului principal de credite, conform sursei.

La sfârşitul săptămânii trecute, Huşanu arăta că este inadmisibil faptul că nu s-a dorit eliminarea diferenţei salariale între asistenţii medicali cu studii de postliceală şi asistenţii medicali cu studii superioare. Liderul sindical a mai solicitat şi menţinerea contractului individual de muncă pentru gărzile suplimentare efectuate de medici. El a subliniat, însă, că nicio solicitare formulată de către SANITAS nu a fost acceptată în forma propusă, mai transmite sursa citată.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb