În urma inundaţiilor înregistrate, MADR a decis punerea în funcţiune a staţiilor de pompare pentru desecare

D.I,
Miscellanea #Mediu / 16 martie 2018

În urma inundaţiilor înregistrate, MADR a decis punerea în funcţiune a staţiilor de pompare pentru desecare

În urma întrunirii Comitetelor de Situaţii de Urgenţă la nivel teritorial, unde s-au stabilit anumite zone cu exces de umiditate pe terenurile agricole, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, prin Agenţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare (ANIF), a stabilit nevoia de punere în funcţiune a staţiilor de pompare pentru desecare pe raza a 16 judeţe (Arad, Braşov, Brăila, Călăraşi, Constanţa, Dolj, Galaţi, Giurgiu, Ialomiţa, Ilfov, Olt, Satu Mare, Teleorman, Timiş, Tulcea şi Vaslui), se arată într-un comunicat al ministerului de resort, dat ieri publicităţii.

Potrivit documentului, 180 de staţii de pompare pentru evacuarea apei au fost puse în funcţiune ieri, acestea acoperind o suprafaţă de 517 mii hectare. Precizăm că de la începutul anului au funcţionat 198 de staţii de pompare pentru desecare, prin intermediul cărora a fost evacuat un volum de 627 milioane metrii cubi.

În prezent, ANIF deţine în administrare un număr de 470 amenajări de desecare la nivel naţional, în suprafaţă totală brută de 3.085.895 hectare, din care 1.463.926 hectare cu evacuarea apei prin pompare şi 1.621.968 hectare cu evacuarea apei gravitaţional.

Reprezentanţii ministrului declară: "ANIF a răspuns prompt tuturor solicitărilor de desecare venite de la Comitetele Judeţene pentru Situaţii de Urgenţă, dar şi la cererea beneficiarilor privaţi. Practic, ANIF a funcţionat cu toate staţiile de pompare de desecare aflate în administrarea sa, disponibile în acele zone. Costurile pentru aceste servicii de desecare sunt asigurate în cea mai mare parte din bugetul ANIF, doar beneficiarii privaţi având o contribuţie extrem de mică, de aproximativ 5% din totalul costurilor pentru lucrările solicitate".

Potrvit sursei citate, staţiile de pompare pentru desecare vor asigura permanenţa 24h/24 atât timp cât va fi necesar, "având în vedere că prevenirea inundării localităţilor şi evitarea băltirii apei pe suprafeţe agricole reprezintă unele dintre activităţile principale ale ANIF".

Potrivit prevederilor legale, ANIF desfăşoară acţiuni de prevenire şi protecţie a amenajărilor de îmbunătăţiri funciare aflate în administrarea sa faţă de factorii de risc şi a calamităţilor naturale, fenomenelor meteorologice periculoase şi a accidentelor la construcţii hidrotehnice.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb