ÎN URMA TESTELOR DE STRES ASF a aprobat planurile de măsuri pentru zece societăţi

Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 21 august 2015

ASF a aprobat planurile de măsuri pentru zece societăţi

Astra şi Carpatica merg pe planurile de redresare, Euroins trebuie să refacă planul

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a aprobat planurile de măsuri adoptate de zece societăţi de asigurări, după ce testele de stres derulate de instituţia de supraveghere au relevat neconformităţi cu cerinţele din regulamente.

ASF a transmis, ieri, că societăţile Astra şi Carpatica, aflându-se în procedură de redresare financiară, vor continua să îndeplinească măsurile stabilite în cadrul planurilor de redresare asumate de fiecare societate în parte.

Reprezentanţii Autorităţii au explicat: "Cu toate acestea, societatea Carpatica a propus ASF un set de măsuri suplimentare, care a fost aprobat de către Consiliul Autorităţii, şi care completează planul de redresare iniţial. Printre acestea se numără: vărsarea, până la 31 august 2015, a capitalului subscris de către acţionari, în valoare de 2,5 milioane de lei; încasarea părţilor sociale cesionate de către Carpatica către acţionari, în sumă de 2,7 milioane lei, începând cu luna septembrie a acestui an; atragerea unui împrumut subordonat în sumă de cel puţin 30 milioane de lei; scurtarea perioadei de atragere a unui investitor strategic astfel încât, până la data de 15 decembrie 2015, să poată fi încheiată tranzacţia cu acesta".

În cazul Astra, ASF urmează să primească un raport oficial din partea administratorului special KPMG, după ce, miercuri, la încheierea subscrierilor pentru majorarea capitalului social al companiei, nici un investitor important nu venise cu bani, ca să scape societatea de la faliment. Astra avea nevoie de 425 milioane lei ca să supravieţuiască.

Consiliul ASF a aprobat planurile de măsuri trimise de EximAsig, Groupama, Asirom, Allianz-Ţiriac, Axa, Generali, NN Asigurări de Viaţă, Omniasig, Uniqua Asigurări şi PAID, întrucât, din analiza efectuată, a rezultat că sunt conforme cu necesităţile de ajustare în urma exerciţiului BSR (testul de stres), potrivit comunicatului instituţiei.

Astfel, EximAsig îşi va majora capitalul social cu suma de 20 milioane de lei până la data de 15 octombrie 2015. Societatea Groupama îndeplineşte marja de solvabilitate începând cu luna iulie 2014. Asirom a prezentat o propunere de majorare a capitalului social, prevăzută pentru luna august 2015, în sumă de 110 milioane lei. În cazul societăţilor Allianz-Ţiriac, Axa, Generali, NN Asigurări de Viaţă, Omniasig, Uniqa Asigurări şi PAID recomandările auditorilor au fost preluate în planurile de măsuri, o parte dintre ele fiind deja implementate. Altele sunt în curs de implementare şi vor fi urmărite ca atare de către ASF.

În cazul societăţii Euroins, ASF precizează că planul de măsuri prezentat pe data de 4 august 2015 nu a răspuns în întregime necesităţilor de ajustare rezultate din exerciţiul BSR: "Planul de măsuri prezentat iniţial prevede ca aspecte esenţiale ale rectificărilor, urmare a exerciţiului BSR, două majorări de capital social de câte 100 milioane de lei, cu termene de realizare 31 decembrie 2015, respectiv 30 iunie 2016, precum şi un nou contract de reasigurare pentru RCA. Din analiza aspectelor menţionate a fost evidenţiat faptul că termenele propuse de societate în calendarul majorărilor de capital social depăşesc termenul de 3 luni de la data publicării rezultatelor exerciţiului BSR (15 octombrie 2015), iar suma totală prezentată de companie în acest calendar de majorări este insuficientă pentru restabilirea atât a deficitului de capitaluri proprii (Solvabilitate I), cât şi a fondurilor proprii (Solvabilitate II). Ca urmare, ASF a solicitat refacerea planului de măsuri în vederea reanalizării".

Autoritatea a selectat în februarie companiile Deloitte, Ernst&Young, KPMG, PwC, Mazars şi Milliman pentru evaluarea activelor şi pasivelor a 13 companii de asigurare, care reprezintă peste 80% din piaţa de profil, valoarea contractului fiind estimată la 12,3 milioane de lei, cu TVA.

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a selectat încă 21 de asiguratori pentru verificări amănunţite.

Potrivit testului de stres, pe Solvency II, societăţile de asigurări au un deficit de 5,2 miliarde lei pentru îndeplinirea cerinţei de solvabilitate şi de 1,4 miliarde lei pentru îndeplinirea cerinţei de capital minim.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9769
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7110
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3354
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9529
Gram de aur (XAU)Gram de aur399.1947

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb