ÎN URMA UNEI INVESTIŢII DE 1,55 MILIOANE DE EURO, "Cris-Tim" şi-a făcut intrarea pe piaţa lactatelor

Mihaela Dalar Stanca
Ziarul BURSA #Companii #Agro-alimentar / 18 ianuarie 2013

Radu Timiş (stânga), preşedintele Cris-Tim, împreună cu Daniel Constantin (dreapta), ministrul Agriculturii.

Radu Timiş (stânga), preşedintele Cris-Tim, împreună cu Daniel Constantin (dreapta), ministrul Agriculturii.

Compania de mezeluri Cris-Tim şi-a lărgit sfera de activitate intrând şi pe piaţa lactatelor. Firma a investit 1,55 de milioane de euro în ferma şi fabrica din Prahova, a declarat ieri, Radu Timiş, preşedintele grupului Cris-Tim, în cadrul unei vizite la fermă.

Timiş a declarat: "Într-un climat economic puternic afectat de criza economică, am ales să investim în agricultură - un domeniu spre care sunt direcţionate fonduri din ce în ce mai puţine - pentru că suntem conştienţi de importanţa majoră a acestui sector în economie. Bazându-ne doar pe fonduri proprii (şi împrumuturi bancare), am construit cea mai modernă şi mai bine utilată fermă din ţară, cu un grajd pe măsură. Am ales să le asigurăm animalelor noastre un regim cu totul special - muzică clasică, < delicatese > din furaje combinate etc. - pentru a obţine un lapte de cea mai bună calitate. Am investit într-o fabrică la standarde europene, pentru că ne respectăm clienţii şi vrem să le oferim produse de calitate, proaspete şi gustoase. În asta constă viziunea noastră de business".

Pentru amenajarea fermei şi fabricii din Boldeşti-Scăieni, Prahova, compania a alocat 675.000 de euro pentru construcţia grajdului, 155.000 de euro au mers anul trecut către echipamentele tehnologice din fermă, iar în unitatea unde laptele este procesat, cei de la Cris-Tim au investit 720.000 de euro. În fabrică, toată activitatea este computerizată, animalele sunt atent monitorizate şi evaluate din punct de vedere al sănătăţii şi al productivităţii; fiecare exemplar are implantat un cip electronic, care oferă informaţii complete cu privire la tratamentele la care a fost supus, cantitatea de lapte produsă zilnic sau pe mulsoare, proprietăţile acestuia etc., a mai declarat reprezentantul companiei.

La evenimentul de lansare organizat a participat şi ministrul Agriculturii, Daniel Constantin. Domnia sa a afirmat că "trebuie făcut mai mult pentru zona de zootehnie din România" şi că viitorul program de dezvoltare rurală trebuie regândit, în sensul protejării cres­cătorilor de vaci.

"Ne-am angajat în 2013, un an pregătitor pentru programul de dezvoltare rurală 2014 - 2020, să creăm, aşa cum este definită reforma politicii agricole comune, un subprogram special pentru zona de lapte", a spus Constantin.

Produse "la preţ de fabrică"

Cris-Tim va produce pentru început sub brandul "Mândruţa", lapte proaspăt, lapte bătut, sana, iaurt şi smântână, produsele urmând a fi comercializate în magazinele grupului din ţară. Timiş a declarat ieri că produsele vor avea "preţ de fabrică", adică cu până la 40% mai reduse decât produsele similar existente pe piaţă.

Lactatele de la Cris-Tim vor intra şi pe pieţele din Spania şi Italia în acest an, potrivit oficialului companiei.

Din întreaga afacere a grupului, produsele fabricate în Prahova vor cântări 4-5%. Cris-Tim are o istorie de 20 de ani pe piaţa locală şi o cifră de afaceri de aproape 80 de milioane de euro, pentru 2012.

Constantin: Bugetul la agricultură, mai mare decât cel cu care a început 2012

Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a afirmat, ieri, că bugetul pe care agricultura îl va primi anul acesta este "mai mare decât bugetul cu care s-a început în anul 2012, dar mai mic decât execuţia pe anul 2012", precizând că acest buget nu-l poate mulţumi, dar că înţelege situaţia.

"Este un buget care nu poate să mă mulţumească, ca ministru al Agriculturii. Mi-aş fi dorit să putem face mai multe, dar înţeleg foarte bine, tocmai de aceea cred că, aşa cum va fi el final, bugetul poate să îmi permită să implementez toate proiectele la care m-am angajat", a spus Daniel Constantin, citat de Mediafax. Ministrul Agriculturii a spus că unul dintre cele mai importante proiecte ale ministerului pe care îl conduce este atragerea fondurilor europene. "Numai pe zona de agricultură am atras până acum 4,3 miliarde de euro, avem în faţă încă doi, trei ani de zile în care trebuie să mai tragem încă patru miliarde de euro, iar din 2014 până în 2020 avem 8,1 miliarde de euro numai pe zona de dezvoltare rurală", a declarat Daniel Constantin.

El a mai spus că vor exista probleme "pe zona de cofinanţare", în condiţiile în care până acum cofinanţarea de la bugetul de stat a fost de 15%, iar în ultimele şase luni a fost de doar 5%, în timp ce din 2014 cofinanţarea va fi de 25%.

"Lucrul acesta va pune o presiune foarte mare pe buget şi vreau să vă dau un exemplu practic: în anul 2012 am accesat pe zona de dezvoltare rurală peste un miliard de euro. A trebuit să punem de la bugetul de stat 5%. În anul 2014, dacă ne dorim să accesăm un miliard sau chiar două miliarde de euro, va trebui să punem 25%. Efortul va fi mare şi sper ca bugetul Ministerului Agriculturii să poată să suporte un astfel de efort, pentru că există capacitate", a spus Daniel Cons­tantin. Acesta a adăugat că un alt obiectiv îl reprezintă extinderea sistemului de irigaţii din fonduri de coeziune şi construirea unor platforme pentru colectarea de legume şi fructe de la producătorii români.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb