ÎN URMĂTORII DOI-TREI ANI "Mă aştept la tranzacţii de mare valoare cu credite neperformante"

EMILIA OLESCU
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 19 decembrie 2016

"Mă aştept la tranzacţii de mare valoare cu credite neperformante"

(Interviu cu avocatul Gabriel Zbârcea, Managing Partner al Ţuca Zbârcea & Asociaţii)

"Nu exclud apariţia de noi jucători pe piaţa financiară, în segmente de nişă"

"Este de aşteptat ca soluţia CCR pe Legea dării în plată să conducă la un nou val de procese"

"Domeniul energiei pare să se afle în topul insolvenţelor"

Tranzacţiile realizate de bănci cu portofolii de credite neperformante vor continua, estimează avocatul Gabriel Zbârcea, Managing Partner al Ţuca Zbârcea & Asociaţii, care ne-a spus, într-un interviu, că, în următorii doi-trei ani, se aşteaptă la câteva tranzacţii de mare valoare cu credite neperformante. Printre altele, domnia sa ne-a vorbit atât despre legile apărute în acest an în domeniul bancar, cât şi despre sectorul imobiliar şi despre domeniul energiei, care, potrivit specialistului, pare să se afle în topul insolvenţelor.

Reporter: Cum a evoluat piaţa de avocatură în acest an, comparativ cu anul trecut?

Gabriel Zbârcea: Evoluţia pieţei de avocatură rămâne în linie cu ceea ce s-a întâmplat şi în ultimii ani: este o piaţă dinamică şi competitivă, profesionistă, care oferă servicii de calitate, similar celor prestate de confraţii din Occident. Mişcările din această piaţă sunt şi ele în linie cu ceea ce se întâmplă în străinătate. Apar jucători noi, avocaţi care doresc să-şi încerce forţele pe cont propriu, dar există şi consolidări, promovări interne, recrutări de echipe etc. Anul 2016 a stat sub semnul imprevizibilului. În plan social, economic, politic, toate frământările acestea au marcat societatea în sens larg, dar şi pe noi, românii. Cred că vom asista la o schimbare a paradigmei din multe puncte de vedere, ca urmare a modului în care oamenii, mai ales tinerii, au ajuns să-şi conştientizeze locul şi valoarea în societate şi să activeze pentru drepturile lor. Vedem deja o schimbare venind dinspre Marea Britanie, dar şi dinspre Statele Unite. Este de aşteptat ca aceste convulsii să marcheze, într-un viitor apropiat, şi piaţa de avocatură.

Reporter: În ce fel s-a modificat structura acestei pieţe, în general, şi în cadrul activităţii cabinetului dumneavoastră, în particular, în 2016?

Gabriel Zbârcea: Nu există modificări de anvergură, dar ne putem gândi la numele nou intrate pe piaţa de avocatură. În rest, structura serviciilor şi ariile acoperite au rămas, în linii mari, aceleaşi. Şi noi am continuat activitatea pe aceleaşi principii ca până acum. Am angajat avocaţi valoroşi, recent am efectuat 11 promovări interne, dintre care patru noi parteneri. Vrem să investim în oameni, ei sunt principalul nostru atu. La fel de importantă este şi relaţia cu clienţii, pe care am urmărit să îi ţinem aproape, pe parcursul acestui an. Am investit şi în extinderea şi redecorarea spaţiului de birouri, creând un mediu deschis şi prietenos de lucru, totodată.

Reporter: Pe care dintre domenii este cea mai mare activitate?

Gabriel Zbârcea: În cazul nostru, zona de finance şi banking, dar şi M&A, real estate, litigii şi arbitraje. Avem rezultate bune şi pe partea de fiscalitate, insolvenţă sau în arii precum achiziţiile publice, dreptul concurenţei, dreptul muncii.

Reporter: Cum a evoluat domeniul insolvenţei?

Gabriel Zbârcea: Din perspectiva insolvenţei, 2016 se înscrie în tendinţa remarcată în ultimii ani, caracterizată prin scăderea numărului procedurilor noi deschise. În acest sens, se constată o diminuare cu aproximativ 20% a numărului procedurilor deschise până în luna octombrie a anului 2016, raportat la aceeaşi perioadă aferentă anului 2015. Această tendinţă este determinată de implementarea noului cadru legislativ, intrat în vigoare în anul 2014, dar şi de situaţia generală a economiei naţionale.

Scăderea numărului procedurilor deschise în anul 2016 este, însă, dublată de deschiderea procedurii cu privire la companii mari, care în anii anteriori înregistrau cifre de afaceri semnificative şi care aveau un număr mare de angajaţi. Astfel de proceduri care vizează companii mari, cu un număr important de angajaţi, au un impact economic şi social semnificativ asupra economiei naţionale.

Domeniul energiei pare a se afla în topul procedurilor de acest tip, mai multe companii mari care activează pe această piaţă fiind supuse procedurii insolvenţei. Aici avem în vedere, spre exemplu, CET Govora, Hidroserv, ELCEN sau RADET.

Ca în anii anteriori, companiile care activează în domeniul comerţului, al construcţiilor sau în domeniul farma rămân în continuare printre cele mai afectate, fiind supuse riscului insolvenţei.

Reporter: Cum apreciaţi evoluţia pe care o are segmentul proceselor pe clauze abuzive, în general, şi pe denominarea creditelor, în particular?

Gabriel Zbârcea: Există în continuare o tendinţă ascendentă în ceea ce priveşte litigiile privind contestarea clauzelor abuzive din contractele de credit. Anul 2015 a adus o veritabilă explozie a numărului acestor dosare, iar 2016 a adus o consolidare a acestei tendinţe ascendente. În 2016 au continuat să se judece litigii demarate în 2015 şi au fost înregistrate litigii noi, în special vizând clauze contractuale referitoare la restituirea împrumuturilor în moneda în care acestea au fost acordate. Sunt aşa-numitele litigii de îngheţare/stabilizare curs sau de denominare plăţi ori contracte. Terminologia este improprie, dar constat că s-a încetăţenit în acest fel, fiind frecvent folosită chiar în hotărârile instanţelor de judecată.

Spre deosebire de alte ramuri de drept sau alte tipuri de litigii, în domeniul dreptului consumatorului se poate observa o apetenţă deosebită şi pentru litigii colective, intensificată faţă de anii anteriori. Astfel, începând cu 2015, pe rolul instanţelor au fost înregistrate tot mai multe dosare în care o multitudine de consumatori s-au reunit pentru a promova aceeaşi cerere de chemare în judecată. Printre acţiunile colective gestionate de firma noastră există şi litigii care au fost promovate de peste 150 reclamanţi.

Clauzele contestate sunt dintre cele mai diverse, iar soluţiile în ceea ce priveşte judecarea acestor cereri împreună, într-un singur litigiu, sau separat - asemenea. Au existat instanţe care au apreciat că fiecărui consumator trebuie să i se judece solicitarea în mod separat, formând câte un dosar nou pentru fiecare dintre reclamanţi şi instanţe care au apreciat că dosarele colective trebuie separate în calupuri, conform tipurilor de clauze contestate, formând, astfel, mai multe dosare colective mai mici.

Reporter: Ce mişcări au produs în piaţa avocaturii procesele pe conversia creditelor în CHF şi contestaţiile făcute de bănci pe Legea 77/2016 privind darea în plată?

Gabriel Zbârcea: Aceste tipuri de litigii au mobilizat masiv piaţa avocaturii, atât de partea consumatorilor reclamanţi, cât şi de partea băncilor. Din cauza numărului foarte mare de dosare, şi necesităţile logistice sunt crescute.

Reporter: Ce modificări estimaţi că vor produce aceste tipuri de dosare anul viitor?

Gabriel Zbârcea: Segmentul litigiilor privind clauzele abuzive din contractele de credit pare să fie unul ascendent. Îmi este dificil să fac o prognoză, mai cu seamă în contextul unor aşteptate modificări legislative. Curtea Constituţională are o mare responsabilitate, iar deciziile sale vor avea un impact deosebit. Fie că vorbim de bănci sau de consumatori, cu toţii aşteptăm deciziile Curţii (n.r. menţionăm că Legea conversiei se află la Curtea Constituţională a României, urmând să fie emisă o decizie în 18 ianuarie 2017).

Reporter: Cum apreciaţi legile care au fost aprobate în sectorul bancar (Legea insolvenţei persoanelor fizice, Legea conversiei, Legea dării în plată)?

Gabriel Zbârcea: În ultima perioadă, şi mai ales pe parcursul anului 2016, am asistat la un număr semnificativ de reglementări legislative având ca scop declarat protecţia persoanelor fizice care au contractat credite bancare şi care, din diverse motive, întâmpină dificultăţi în a-şi respecta obligaţiile financiare asumate prin respectivele contracte.

Aceste iniţiative au venit în contextul în care sectorul bancar s-a confruntat cu un număr foarte mare de credite neperformante, care, în multe situaţii, au condus la litigii între creditori şi debitori, precum şi la executări silite ale bunurilor aduse în garanţie.

În egală măsură, ele au generat dezbateri publice intense, fiind puse în discuţie aspecte economice şi juridice, de echitate sau oportunitate.

Din perspectiva practicianului în drept, unele măsuri sunt criticabile din multiple motive, inclusiv pentru că aduc o reglementare neunitară a unor aspecte interconectate, pentru că încalcă anumite principii de drept, pentru lipsa de claritate şi inconsecvenţa anumitor prevederi.

În acest sens, este criticabil faptul că legiuitorul (sau, în anume cazuri, executivul în rol de legiuitor) intervine şi reglementează post factum raporturi juridice în care au intrat persoane private, în baza cadrului legislativ în vigoare la un anumit moment. Se ridică, astfel, probleme de retroactivitate a legii, de hazard moral, de alterarea raporturilor juridice de drept privat. Aceste intervenţii au potenţialul de a afecta negativ atât circuitul civil, cât şi disponibilitatea unor investitori de a aloca resurse pentru piaţa românească.

Spre exemplu, în cazul legii privind darea în plată, efectul imediat a fost de înăsprire a condiţiilor de acordare a creditelor ipotecare, ceea ce a afectat negativ consumatorii de credite. Pe de altă parte, se pare că numărul persoanelor care au ales să exercite drepturile conferite de Legea dării în plată nu este foarte mare.

În acelaşi sens, Curtea Constituţională a declarat neconstituţionale anumite prevederi ale Legii dării în plată. Curtea a apreciat că, în ceea ce priveşte contractele în derulare, prevederile legii se pot aplica doar în măsura în care instanţa judecătorească verifică condiţiile referitoare la existenţa impreviziunii. Este de aşteptat ca această soluţie să conducă la un nou val de procese, ceea ce nu este benefic nici pentru consumatori, nici pentru creditori.

Reporter: Cum caracterizaţi procesul de vânzare a creditelor neperformante de către bănci?

Gabriel Zbârcea: Consider că procesul de vânzare a creditelor neperformante de către instituţiile de credit şi financiare va continua. Mă aştept să vedem, în următorii doi-trei ani, câteva tranzacţii de mare valoare, prin care asemenea portofolii de credite vor fi cumpărate de investitori specializaţi. Date fiind noile reglementări în materia protecţiei consumatorilor, deal-urile de acest fel vor fi probabil concentrate în zona de corporate, mai puţin afectată de reglementări protecţioniste. Totodată, m-aş aştepta ca investitorii să fie mai reticenţi în a investi sume semnificative în active din zona de retail, date fiind riscurile legale suplimentare.

Reporter: Având în vedere contextul internaţional şi mişcările din sectorul bancar global, consideraţi că urmează să aibă loc şi la noi achiziţii şi fuziuni importante în sectorul financiar-bancar?

Gabriel Zbârcea: Într-adevăr, cred că procesul de restructurare şi consolidare a sectorului bancar, început în urmă cu câţiva ani, va fi continuat. Este posibil să asistăm la tranzacţii de anvergură, cu implicaţii în mai multe jurisdicţii. De asemenea, nu exclud apariţia de noi jucători pe piaţa financiară în segmente de nişă, în special în zona operaţiunilor bazate pe noile tehnologii (platforme de crowd funding, peer to peer lending, etc.)

Reporter: În ce alte domenii urmează să aibă loc fuziuni şi achiziţii? Ce mişcări importante au fost în acest an în domeniul fuziunilor şi achiziţiilor?

Gabriel Zbârcea: Contrar unor aşteptări, segmentul M&A a fost unul deosebit de activ într-un an electoral, dar şi în contextul anumitor incertitudini de pe pieţele financiare internaţionale ori la nivelul UE. Am fost şi noi, ca mulţi alţi avocaţi din piaţă, implicaţi în tranzacţii din varii industrii, cu precădere în sectorul financiar-bancar, dar şi IT&C şi comerţ online, retail, servicii medicale, energie, FMCG etc. Aşteptăm mai multe asemenea iniţiative şi proiecte, nu doar din partea sectorului privat, ci mai ales în ceea ce priveşte investiţiile publice şi parteneriatele public-privat.

Reporter: Cum caracterizaţi piaţa de real estate?

Gabriel Zbârcea: Una extrem de dinamică.

Reporter: Care a fost evoluţia ei în acest an?

Gabriel Zbârcea: Ultimii doi ani au confirmat tendinţa de stabilizare a pieţei imobiliare, ceea ce s-a reflectat şi în numărul în creştere de proiecte imobiliare gestionate de echipa Ţuca Zbârcea & Asociaţii, fiind vorba atât de relansarea unor proiecte imobiliare mai vechi, care fuseseră puse în aşteptare pe perioada crizei, dar şi de multe mandate noi. Am avut în derulare mai multe proiecte M&A de amploare, unul dintre ele în zona de retail, care au inclus o componentă imobiliară consistentă (în special în faza de due diligence). Am remarcat, în mod îmbucurător, şi o creştere a activităţii în zona tranzacţiilor cu terenuri agricole. Anul 2016 a însemnat un an activ şi pe segmentul clădirilor de birouri. De asemenea, segmentul rezidenţial tinde să-şi revină.

Reporter: Ce perspective are piaţa imobiliară de la noi?

Gabriel Zbârcea: Sectorul de real estate va rămâne unul dinamic atâta vreme cât va exista un anumit echilibru între aşteptările vânzătorilor şi interesul cumpărătorilor. Aspectele privind finanţarea sunt, de asemenea, esenţiale, piaţa de real estate fiind dependentă în bună măsură de obţinerea unor soluţii de finanţare la costuri rezonabile, care pot face sustenabil un proiect. Nu în ultimul rând, modificările legislative au o mare influenţă în dezvoltarea pieţei imobiliare, cum s-a întâmplat, de exemplu, cu programul Prima Casă.

Reporter: Cum caracterizaţi piaţa pe care activaţi? Care sunt problemele frecvente cu care vă confruntaţi pe piaţa de profil?

Gabriel Zbârcea: Piaţa de avocatură este extrem de aşezată şi de competitivă. Aşa cum am mai spus, există numeroşi avocaţi foarte buni, care au experienţă şi cunoştinţe temeinice şi care pot să ofere servicii juridice excelente la preţuri decente. Există, e drept, o concurenţă foarte mare pe proiecte, mai ales în condiţiile de piaţă actuale.

Problemele frecvente cu care ne confruntăm sunt următoarele: absenţa jucătorilor economici relevanţi de pe piaţa românească, instabilitatea legislativă, probleme diverse ce afectează antreprenorii români, presiune mare pe onorarii.

Îmi doresc pentru 2017 ca breasla avocaţilor să fie mai solidară, mai unită, să ne iubim şi să ne respectăm mai mult, unul pe celălalt, confraternitatea să nu fie doar un deziderat, ci o valoare reală, care să exprime fidel chintesenţa relaţiilor care există între avocaţi.

Reporter: Care sunt perspectivele pieţei de avocatură?

Gabriel Zbârcea: Anul 2016 a fost unul de aşteptare, de conservare. România a avut Guvern interimar, nu au existat proiecte de anvergură iniţiate de stat, nici investitorii privaţi nu s-au înghesuit să vină.

Evident că aşteptările pentru 2017 sunt mult mai mari. Totul va depinde, însă, de pacea socială, de stabilitatea politică. Vom avea sau nu Guvern dat de majoritatea parlamentară? Va reuşi PSD să îşi pună în practică programul de guvernare? Va reuşi să atragă investiţii străine şi să sprijine antreprenorii români?

Dacă premisele de mai sus vor fi îndeplinite, atunci piaţa de avocatură va câştiga.

Reporter: Mulţumesc!

Ţuca Zbârcea & Asociaţii este o firmă de avocatură de tip full service, acoperind principalele domenii ale dreptului afacerilor, dar având experienţă şi în segmentul consultanţei în domenii nişă, precum protecţia datelor cu caracter personal, gambling sau drept sportiv. Pe lângă activitatea de consultanţă, un număr important de avocaţi ai firmei activează în departamentul de litigii şi arbitraje, reprezentând clienţi la toate nivelurile sistemului jurisdicţional românesc, de la tribunalele de primă instanţă până la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, precum şi în proceduri speciale în faţa Curţii Constituţionale, dar şi în proceduri arbitrale interne şi internaţionale, în baza regulilor ICSID, ICC, GAFTA etc.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. zbarcea reprezinta bancile sau consumatorii in procesele bancare?

    1. unde-i iubire nu conteaza eu si tu..."să ne iubim şi să ne respectăm mai mult, unul pe celălalt"

    ...cu banca cu tot. niste incompetenti.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb