Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a amânat din nou, astăzi, pronunţarea sentinţei definitive în procesul în care secretarul general al Guvernului, Toni Greblă, este judecat pentru trafic de influenţă, efectuare de operaţiuni financiare ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia, constituirea unui grup infracţional organizat şi fals în declaraţii. Noul termen a fost stabilit pentru 27 iunie. Toni Greblă a fost achitat de prima instanţă, în mai 2018, scrie News.ro.
În 6 iunie, magistraţii ICCJ au amânat pentru 24 iunie pronunţarea în acest dosar. La termenul de luni, majostraţii au amânat din nou pronunţarea, noul termen fiind stabilit pentru 27 iunie.
Fostul senator şi judecător al Curţii Constituţionale Toni Greblă a fost trimis în judecată în 9 septembrie 2015.
DNA a cerut condamnarea lui la închisoare cu executare, pentru trafic de influenţă, efectuare de operaţiuni financiare ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia, constituirea unui grup infracţional organizat şi fals în declaraţii, conform News.ro.
Procurorii arată în actul de inculpare că în perioada 2010-2015 Toni Greblă, care a deţinut succesiv funcţia de senator şi judecător la CCR, ar fi pretins de la omul de afaceri Ion Bîrcină folosease necuvenite constând în asigurarea unui autoturism în valoare de 56.000 de euro şi folosirea gratuită a unui telefon înregistrat pe o firmă. De asemenea, notează procurorii DNA, în octombrie 2012, acesta ar fi fost susţinut în campania electorală cu lipirea a 20.000 de afişe şi alte materiale electorale în valoare de 9.000 de lei. În schimb Greblă i-ar fi promis finului său Bîrcină că va interveni şi determina diferiţi funcţionari publici să îndeplinească şi să urgenteze realizarea unor acte ce intrau în atribuţiile de serviciu ale acestora, astfel încât firmele controlate de Bîrcină să obţină contracte comerciale sau alt tip de facilităţi comerciale. În acelaşi dosar, sunt judecaţi şi omul de afaceri Ion Bîrcină, Mihai Prundianu, administrator al unei firme, Gheorghe Grecu şi Victor Dolghi, transmite News.ro.
În 11 mai 2018, magistraţii instanţei supreme au dat decizie de achitare pentru toate cele patru capete de acuzare. De asemenea, au fost achitaţi şi Ion Bîrcină, Mihai Prundariu, Victor Dolghi şi Gheorghe Grecu, judecaţi în acelaşi dosar. Instanţa a ridicat şi măsurile asiguratorii dispuse de DNA asupra bunurilor acestora.
În septembrie 2018, Toni Greblă a fost numit secretar general al Guvernului.