Judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au respins cererea deputatului Sebastian Ghiţă de ridicare a sechestrului asigurător pus de procurorii DNA pe o parte din averea lui, în dosarul în care este cercetat şi Iulian Herţanu, cumnatul premierului Victor Ponta.
La sfârşitul lunii aprilie, Sebastian Ghiţă a fost citat la DNA Ploieşti pentru a i se aduce la cunoştinţă că procurorii i-au pus sechestru pe bunurile imobile şi pe conturi, parlamentarul spunând că nu se consideră vinovat în dosarul în care este acuzat de favorizare de grup infracţional.
Cumnatul premierului Victor Ponta, Iulian Herţanu, a fost arestat preventiv în 18 februarie, alături de omul de afaceri Vladimir Ciorbă, în dosarul vizând fraudarea de fonduri europene pentru lucrări de canalizare la Comarnic, executate de firma sa, SC Grossman Engineering Group. Ulterior, Herţanu a fost plasat în arest la domicliu, în urma unei decizii a instanţei supreme.
În acelaşi dosar, au fost fost plasaţi sub control judiciar deputatul Sebastian Ghiţă, deputatul PSD Vlad Cosma şi tatăl acestuia, preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Mircea Cosma, directorul de producţie al Hidro Prahova, Virgiliu Iuliu Roman, precum şi omul de afaceri Liviu Munteanu.
Potrivit anchetatorilor, Virgiliu Roman, Sebastian Ghiţă, Vlad şi Mircea Cosma au sprijinit grupul infracţional din care făcea parte Iulian Herţanu ca să acceseze şi să primească fonduri europene în cadrul contractului de extindere a reţelei de canalizare din oraşul Comarnic, proiect în valoare de aproape zece milioane de euro.