Încă şapte milioane de euro pentru portul turistic Mangalia

Dan Nedelcu, Constanţa
Ziarul BURSA #Companii #Fonduri Europene / 27 mai 2008

Încă şapte milioane de euro pentru portul turistic Mangalia

Primăria Mangalia a încheiat deja prima etapă a investiţiilor demarate, în primăvara anului trecut, pentru reabilitarea portului turistic din oraş. Proiectul a figurat pe locul 14 pentru finanţare din fonduri europene, dintr-o listă de 150 de dosare depuse la nivel naţional. Proiectul a beneficiat de o finanţare nerambursabilă în valoare de 4.071.366 de euro, asigurată prin programul Phare CES 2004 - "Proiecte mari de infrastructură regională", cofinanţarea asigurată de consiliul local fiind de 651.419 euro.

Porţiunea funcţională a portului cuprinde tronsonul 1 şi zona pontoanelor din cadrul marinei din Mangalia. Lucrările au cuprins dragarea, reabilitarea şi amenajarea cheiurilor portului turistic, amenajarea a 146 locuri de acostare pentru ambarcaţiuni de agrement şi croazieră, a unui cheu de acostare pentru navele de pasageri, dar şi a unei platforme de promenadă şi gradene.

Primarul Municipiului Mangalia, Zamfir Iorguş, ne-a declarat ca portul turistic Mangalia va avea, în final, o capacitate totală de 1.000 de ambarcaţiuni, ceea ce îl va transforma în cel mai mare port turistic de la Marea Neagră. Domnul Iorguş ne-a explicat: "După următoarele două etape de modernizare, portul va putea asigura facilităţi avansate. Elaborarea proiectului a avut ca obiectiv specific crearea unei platforme portuare moderne. Mă refer la instalaţiile de lansare la apă şi punere la uscat a navelor, la iluminatul fiecărui apuntament, la utilităţile necesare precum şi la halele pentru repararea şi iernarea ambarcaţiunilor, etc. Pentru toate aces­te amenajări, vom solicita o nouă finanţare nerambursabilă în valoare de şapte milioane de euro. Consiliul Local Mangalia va asigura o cofinanţare de 500.000 de euro".

Primăria are în vedere, în ordinea realizării lor, mai multe obiective specifice parţiale, precum îmbunătăţirea infrastructurii necesare unui amplasament portuar modern şi alinierea ofertei noului Port turistic Mangalia la cele deja consacrate din Turcia, Spania, Italia, Grecia, Portugalia. La aceste obiective se adaugă creşterea accesibilităţii şi mărirea numărului de ambarcaţiuni de agrement în această parte a litoralului românesc.

Se va dezvolta, astfel, segmentul de turism nautic şi va fi creat un cadru adecvat activităţilor portuare de agrement, în scopul creşterii numărului de turişti români şi străini. Noul port va crea şi condiţiile necesare atragerii de investiţii private ulterioare, în vederea creşterii veniturilor în zonă şi, implicit, a îmbunătăţirii economiei locale".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb