ÎNCĂ UNUL CNVM a închis SSIF "Eurosavam"

DIANA ENACHE
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 11 februarie 2013

Preşedintele şi reprezentantul Compartimentului de control intern, demişi

Autorizaţia de funcţionare a SSIF "Eurosavam" a fost retrasă de către Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare (CNVM), prin intermediul unei ordonanţe din data de 5 februarie. Aceeaşi ordonanţă CNVM a sancţionat societatea cu o amendă de 6.126,8 lei.

Totodată, Comisia a dispus demiterea din funcţie a actualului preşedinte al SSIF Eurosavam, Liviu Comănici, şi a reprezentantului Compartimentului de control intern, Irina Dorobanţu, sancţionându-i cu 25.000 lei, respectiv 10.000 lei.

În urma răscumpărării deţinerilor a doi acţionari, ce totalizează 39,773% din capitalul social al societăţii, pragul de 10% permis pentru răscumpărarea propriilor acţiuni a fost depăşit, potrivit CNVM.

Noua structură a acţionariatului rezultată ca urmare a acestor achiziţii nu a fost supusă autorizării CNVM şi nici înregistrată la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC).

Totodată, societatea ar fi trebuit să supună autorizării CNVM orice modificare a structurii acţionariatului intervenită ca urmare a dobândirii sau diminuării poziţiilor calificate aprobate de CNVM, însă nu a respectat această condiţie.

Un număr de 11 agenţi delegaţi ai "SSIF Eurosavam", inclusiv Liviu Comănici, preşedintele societăţii, nu au urmat programe de formare profesională continuă, încălcând prevederi ale unui regulament al Comisiei. Societatea a dezvoltat un website care nu res­pectă prevederile din Regu­lamentul CNVM nr.32/2006.

În urma unei evaluări, fondurile clienţilor nu au fost regăsite în integralitatea lor, în custodia societăţii. În acest sens au fost identificate situaţii în care societatea a permis unor clienţi să efectueze retrageri de numerar superioare soldului contului lor, sau să realizeze decontarea operaţiunilor de cumpărare efectuate de clienţi care nu deţineau fondurile necesare decontării, utilizând disponibilităţi ale altor clienţi creditori.

În plus, societatea a operat o plată către o persoană care nu deţinea calitatea de client, această operaţiune fiind înregistrată în contul clienţi creditori, iar fondurile aferente aces­tei operaţiuni fiind achitate cu folosirea disponibilităţilor clienţilor.

Eurosavam nu a plasat fondurile primite de la clienţii săi, la o instituţie de credit, nerespectând, astfel, prevederile unui regulament al Comisiei.

Societatea a vândut acţiuni regăsite în portofoliul propriu, prin crearea unui cont de tranzacţionare de tip client instituţional, încălcând astfel un articol al legii 297/2004 privind piaţa de capital.

Ca urmare a acestor nereguli, CNVM a sancţionat societatea şi a impus acesteia ca în termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a ordonanţei, să numească o persoană responsabilă pentru gestionarea arhivei societăţii după retragerea autorizaţiei de funcţionare, să res­tituie toate sumele de bani aparţinând clienţilor creditori şi să trans­fere instrumentele financiare aparţinând clienţilor, conform prevederilor legale.

La expirarea termenului de 15 zile societatea trebuie să notifice Comisia cu privire la îndeplinirea acestor obligaţii.

Anul trecut, CNVM a închis casa de brokeraj WBS România, în urma scandalului declanşat de fuga fostului preşedinte Sibex, Cristian Sima, iar luna trecută a retras autorizaţia GM Invest.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Imi pare rau ca alti pionieri ai pietii de capital Romanesti parasesc activitatea.

    Cunosc personal Presedintele Eurosavam, este un om cu un caracter puternic. Ii doresc in continuare mult succes in tot ce va face de acum inainte. 

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb