ÎNCEPÂND DE ASTĂZI, Angajaţii Mechel Câmpia Turzii ies din nou în stradă

VIVIANI MIRICĂ
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 24 septembrie 2012

Surse: Mechel intenţionează să închidă Ductil Steel Oţelu Roşu

Angajaţii Mechel Câmpia Turzii vor picheta, începând de astăzi, sediul combinatului, nemulţumiţi de situaţia în care se află întreprinderea, după ce, pe 14 septembrie, 400-500 de salariaţi au ieşit în stradă, îngrijoraţi că investitorul rus plănuieşte noi concedieri şi închiderea combinatului, potrivit liderului de sindicat Ioan Pascu.

Prefectul de Cluj, Ioan Vuşcan, a spus că reprezentanţii Mechel ar fi declarat că au în vedere noi concedieri, după disponibilizările din vară, astfel că în combinat ar mai rămâne, din circa 1000 de salariaţi în prezent, circa 200. Ulterior, Mechel a negat acţiunea.

Pichetul anunţat de sindicaliştii din Câmpia Turzii va avea loc în faţa combinatului, începând de astăzi, în fiecare zi, până vineri, timp de două ore, de la 10 la 12, ne-a explicat Ioan Pascu.

Domnia sa a declarat, în repetate rânduri, că investitorul rus Mechel nu şi-a respectat obligaţiile asumate în contractul de privatizare.

Mechel a operat concedieri încă de la privatizare, deşi contractul cu AVAS îi interzicea acest lucru, susţine reprezentantul salariaţilor din Câmpia Turzii. Mai mult, spune aces­ta, ruşii, deşi trebuiau să păstreze obiectul de activitate al combinatului, "elaborarea de oţel şi producere produse metalurgice, Mechel Câmpia Turzii nu a mai elaborat oţel din 2006, când s-a închis oţelăria".

Ioan Pascu mai este nemulţumit că Mechel nu şi-a respectat obligaţia să investească într-o instalaţie de turnare continuă, la oţelărie.

Iniţial, Mechel a convenit cu AVAS că obligaţiile sale, asumate în contractul de privatizare, se întind pe 5 ani. Cu toate acestea, Autoritatea a permis scurtarea termenului cu 13 luni, a mai menţionat Ioan Pascu.

După ce Liviu Pop, ministrul delegat pentru dialog social, a anunţat, recent, că a fost respectat contractul de privatizare în cazul Mechel Câmpia Turzii, premierul Victor Ponta i-a cerut ministrului Economiei să verifice rapid dacă ruşii şi-au respectat angajamentele.

Contractul de privatizare a combinatului de la Câmpia Turzii a fost încheiat în 2003 cu grupul rus Mechel, în perioada Guvernului PSD condus de Adrian Năstase.

Producţia la Mechel Oţelu Roşu va fi suspendată temporar în octombrie

Mechel va suspenda temporar în octombrie producţia la combinatul Oţelu Roşu, conform planurilor de încărcare a capacităţilor grupului rus din România, a transmis Mechel, citat de Mediafax.

Anterior, portalul Platts a spus că Mechel intenţionează să închidă Ductil Steel Oţelu Roşu, activul cu cele mai mari şanse să fie scos la vânzare, pe termen nedefinit, potrivit unor surse.

Platts afirmă că planul este ca Ductil Steel Oţelu Roşu să fie închis din ianuarie 2013.

Conform informaţiilor Platts, combinatul ar fi urmat să rămână închis pe termen nedefinit şi să fie repornit doar la îmbunătăţirea condiţiilor din piaţă.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7176
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3172
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9544
Gram de aur (XAU)Gram de aur393.2836

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb