ÎNCEPÂND DE LUNI Timişoara intră în carantină

G.U.
Miscellanea / 6 martie 2021

Timişoara intră în carantină

Municipiul Timişoara şi patru comune periurbane vor intra în carantină, de la miezul nopţii de duminică spre luni, din cauza ratei mari de infectare cu SARS-CoV-2, informează Agerpres.

Potrivit Prefecturii Timiş, după analiza atentă a tuturor datelor primite din partea Direcţiei de Sănătate Publică Timiş şi a specialiştilor în cadrul CJSU Timiş, s-a decis instituirea carantinei începând cu data de 8 martie, ora 00,00, pe raza municipiului Timişoara şi a comunelor Moşniţa Nouă, Ghiroda, Giroc şi Dumbrăviţa, pentru o perioadă de 14 zile.

Se vor aplica o serie de măsuri obligatorii pentru toate persoanele care se află permanent în zona menţionată sau doar o tranzitează. Aceste măsuri au ca scop prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Conform deciziei luate, astăzi, de Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Timiş, începând cu data de 8 martie 2021 ora 00,00 în perimetrul vizat este strict interzisă intrarea/ieşirea în/din zona carantinată prin alte zone şi căi de acces decât cele deschise circulaţiei publice de pe drumurile naţionale, judeţene, comunale şi forestiere.

Circulaţia şi staţionarea persoanelor în spaţiile publice, din interiorul zonei carantinate, sunt interzise, cu excepţia motivelor bine justificate, pe baza declaraţiei pe propria răspundere, legitimaţiei de serviciu sau a adeverinţei eliberate de angajator, informează Agerpres.

Totodată, în interiorul localităţilor se interzice circulaţia persoanelor în grupuri pietonale mai mari de şase persoane care nu aparţin aceleiaşi familii, precum şi formarea unor asemenea grupuri.

În perioada următoare se va limita programul de lucru cu publicul al operatorilor economici din domeniul comercializării de bunuri alimentare şi nealimentare până la ora 20,00, cu excepţia farmaciilor şi a staţiilor de distribuţie carburant care pot avea program nonstop.

Se va limita numărul de persoane în incinta magazinelor/ supermagazinelor/ hipermagazinelor la maximum 30% din capacitate, cu respectarea normelor de distanţare fizică.

În cazul centrelor comerciale şi parcurilor se limitează accesul persoanelor astfel încât să se asigure 8 metri pătraţi de persoană, cu respectarea normelor de distanţare.

Opinia Cititorului ( 4 )

  1. do-mi-nic ! do-mi-nic !

    Deci nu limitezi congregarea la locul de munca sau la domicilii private, doar in spatii publice. Ca si cum prin spatii publice se raspandea corona nu in colectivitati din spatii inchise (inclusiv... scoli!).

    Si, culmea prostiei, inchizi magazinele la ora 20:00 ca sa se comaseze cat mai multi oameni in putinele ore de dupa iesitul de la lucru. 

    Singura solutie reala ar fi somaj tehnic platit de stat pentru toata lumea ce lucreaza in colectivitati timp de 2 saptamani. Dar pentru asa ceva nu se va mai gasi bani niciodata. 

    Bun venit in noua normalitate, vaccinul merge pentru vechea tulpina, noua tulpina baga orasul in carantina. 

    1. do-mi-nic ! do-mi-nic !

    baaaaaaaaaaaai , ce loaze !

    si doar le-am zis timisorenilor ca primarul german e cretin, nu numara romaneste cazurile, le numara german si astfel blocheaza economia locala si vor scadea incasarile!  

    bai auschwitz-ule, mars in tara ta ca te-ai apucat de primarie, dar conduci ca o cizma!  

    Ai blocat economia Timisoarei cu decizia asta cretina!  

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb