Încercarea reducerii poverii economice şi financiare a consumatorilor nu are de-a face cu populismul

Într-un univers al dobânzilor negative, este ridicol să te privezi de investiţii publice productive pe motivul că ar gonfla deficitul bugetar - iată ce declara recent Daniel Cohen*.

Afirmaţia se mulează pe trendul absurdităţii dobânzilor negative, care devine banală şi normală în "economia" contemporană, trend utilizat de ţările cu economii dezvoltate pentru a se împrumuta gratis de la cumpărătorii de obligaţiuni, în detrimentul deponenţilor, al fondurilor de pensii şi, mai ales, al ţărilor cu economii sărace sau emergente, pentru care dobânzile sunt consistente - a se vedea cazul Româ-niei, care se împrumută pe pieţele externe cu dobânzi de 3-4%, iar la băncile "româneşti", cu 5-6 procente, în "temeiul" unor ratinguri artificial ţinute scăzute (în raport de performanţele reale şi de stabilitatea economiei).

Dar afirmaţia este foarte, foarte intertesantă, mai ales din perspectiva Pactului Fiscal din 2011, criticat dur într-un interviu de Daniel Cohen, dar moşit de frau Merkel şi Musiu Sarkozy (denumit, la acea vreme, "cuplul Merkozy") şi semnat de Băsescu înainte de a se usca cerneala pe el. Un pact care a făcut posibilă aberaţia austerităţii bugetare impuse ţărilor prăpădite politic şi economic din UE, ca România anului 2011, de exemplu, dar niciodată aplicată ţărilor cu economii mari, datorii enorme şi deficite bugetare imposibile, ca Franţa, Italia, UK şi Spania (Germania nu se pune, că ei au excedent bugetar, generat de poziţia de exportator net în Europa, pe care şi-au asigurat-o cu diktatul impus UE de tehnocraţii proprii şi prin lobby-ul agresiv al marilor sale concerne industriale).

Analizând, ca exemplu de populism, ideologia şi comportamentul electorilor Frontului Naţional, al cărui preşedinte este Marine Le Pen, principalul adversar al lui Macron, domnul Cohen, arată că nivelul de încredere interpersonală şi chiar în interiorul familiei a electorilor populişti (de dreapta sau de stânga, fără diferenţe, n.n.) este foarte jos, coeziunea socială de care dau dovadă fiind foarte slabe. Raportul acestor oameni cu restul societăţii este distrus. Intenţionat sau automatic, aceşti oameni se desocializează, devenind treptat sociopaţi. Iar aceasta este calea sigură către banalizarea răului.

Notă personală:

Desocializarea şi tendinţa către banalizarea răului sunt atributele cele mai caracterizante ale populismului. Încercarea de a reduce povara economică şi financiară a consumatorilor sau de a readuce egalitatea de şanse şi libertatea competiţiei în economie nu au nimic de-a face cu populismul, care nu este nici stânga, nici dreapta politică. Populismul este un tip bizar de sociopatie. Analizaţi din această perspectivă clasa noastră politică. Veţi vedea că populismul se potriveşte, mai ales, USR şi PNL - aripa Orban - Cîţu.

Paradoxal şi într-o manieră care aproape că neutralizează, valabilitatea celorlalte idei şi valori inserate în interviu, Daniel Cohen laudă politica BCE din ultimii ani (politică denumită, deja cu sens peiorativ, quantitative easing, "relaxare" cantitativă), adică emiterea de bani suplimentari, fără acoperire în bunuri şi servicii, doar cu scopul de a stimula creşterea inflaţiei şi, deci, a dobânzilor şi a economiei (chestii care nu s-au întâmplat, n.n.), considerându-l pe Mario Draghi un erou... Cam penibil să îl ridici pe Draghi la rangul de erou, mai ales că respectivul a lucrat ca şef pe Europa la Goldman Sachs, exact în perioada 1999-2000, când Grecia păcălea pe toată lumea că e foarte bună şi potrivită pentru aderarea la zona Euro, treaba dusă la "bun" sfârşit pe baza consultanţei acordate Greciei de Goldman Sachs, pe un miliard de dolari (1,5 miliarde dolari, în banii de acum), perioadă coincidentă cu mandatul de consilier al premierului Greciei "servit" de domnul Cohen. Cât de bine a fost pregatită Grecia pentru euro s-a văzut în 2011, când a fost târâtă în faliment de băncile creditoare franceze şi germane. Cu o tuşă foarte groasă, chiar jenantă, domnul Cohen bravează, susţinând că, pentru a creşte inflaţia, BCE ar trebui să dea fiecărui cetăţean european suma de 1000 de euro cu titlu de cadou de Crăciun. O să fie vorba de un mizilic de 340 miliarde euro, dar dacă inflaţia va creşte bine, dacă nu, iar bine (?!!!!).

Altă notă personală:

Aritmetic, suma de 340 miliarde euro duce cu gândul la un număr de doar 340 milioane cetăţeni ai UE. Pe cine omite domnul Cohen, că sunt mai mult de 500 de milioane de cetăţeni în UE? Poate pe est-europeni, adică pe noi?

Conform declaraţiilor lui Cohen, Hannah Arendt ar fi explicat trecerea la totalitarism în Germania anilor "30 ai secolului trecut prin trecerea de la o societate de clase la o societate de mase.

În ştiinţele cognitive se cunoaşte faptul că diluarea unui individ în mulţime determină două consecinţe sociologice şi psihologice, deopotrivă: partajarea responsabilităţii individuale cu toţi ceilalţi membri ai mulţimii (ceea ce înseamnă o de-responsabilizare a individului, întrucât, dacă toată lumea e vinovată, nimeni concret nu mai este vinovat, şi invers, dacă mulţimea este vinovată, şi individul care îi aparţine este vinovat, prin asociere) şi blurarea, ascunderea indentităţii, prin pierderea în mulţime, care operează că o mulţime de umbrele de acelaşi fel sub care oricine se poate ascunde în siguranţă.

Într-adevăr, prin aderarea la o comunitate - partid nou înfiinţat, sectă, club, frăţie, grup de fani, bulă de internet, grup de "prieteni" pe paginile de socializare - individul se dezindividualizează (şi, paradoxal, se intraineaza) prin diluarea în mulţime. Indentificandu-se cu masă, individul nu numai că obţine o taumaturgică achitare de vină propriilor fapte abominabile sau pur şi simplu rele, dar ajunge şi să ia în nume propriu, personal, suferinţele, necazurile şi frustrările colective, căutând să se răzbune şi să răzbune în mod "glorios" întreagă colectivitate. Evident, pentru asta caută ţapi ispăşitori. Şi îi găseşte - pot fi evreii, ţiganii, imigranţii, asistaţii social, nu importă, atâta vreme cât se poate da vina pe ei. Crimele săvârşite nu mai par deloc rele mulţimii, ci chiar justificate, iar prin repetare, ele devin chiar banale. De aceea vorbea Hannah Arendt de banalizarea răului - fără intenţia de a reduce din tragismul holocaustului, ci cu intenţia de a demonstra că desocializarea e un dezastru care se poate repeta.

Indivizii desocializaţi reprezintă sursa de "producţie" a sociopaţilor. În lumea de azi, sociopaţi sunt atât persoa-nele care conduc cu sânge rece, în glorie, o corporaţie către profitul cu orice preţ, o organizaţie criminală către "eficienţă" sau o sectă către atingerea scopului său apocaliptic, cât şi roboţeii adulatori ai acestor stăpâni brutali şi nemiloşi în drumul lor către victoria finală, sclavi fericiţi că pot participa voluntar, mobilizaţi de sloganuri din 3-4 cuvinte, la acest drum acoperit de slavă. Familia, ţara, istoria, viaţa şi idealurile celorlalţi - toate pot fi sacrificate întru gloria celui de-al treilea/al patrulea Reich. Tot de aici, dintre persoanele desocializate se "recrutează" şi psihopaţii, asasinii sau criminalii calculaţi, care îşi planifică minuţios crimele, la adăpost de comandamentele morale sau religioase ale societăţii. Pentru ei, desocializaţii, "să nu ucizi", "să nu furi", "să nu iei în deşert numele Domnului Dumnezelui tău" nu mai înseamnă nimic. Ei se situează dincolo de bine şi de rău.

Un astfel de sociopat este homo economicus, o creatură interesată doar de profit şi de necesitatea de a afla cum să facă profit cu orice preţ.

Iată de ce noi trebuie să începem să ne întrebăm de ce se face profitul, fără a-i pune în discuţie utilitatea, ci doar motivaţia.