Incoerenţa: trei exemple

Zilele trecute, unul dintre politicienii care stau mai mult prin studiourile de televiziune decât la birou, susţinea, indignat, că pretenţia ca Preşedintele să primească, prin revizuirea Constituţiei, dreptul de a dizolva Parlamentul nu este altceva decât o tentativă de a instaura o "republică prezidenţială".

Mai există ruşine în ţara aceasta? Nu sunt sigur. Pentru că altfel nu îmi explic asemenea declaraţii incoerente. Dreptul de a dizolva Parlamentul este specific, de fapt, şefului de stat din regimurile parlamentare (Italia, Japonia şi Germania sunt câteva cazuri care îmi vin rapid în minte). Într-un regim prezidenţial, bazat pe separaţia puterilor, şeful statului este şi şeful Executivului. Este exact această separaţie aceea care face ca instituţia dizolvării Legislativului să nu fie necesară sau dezirabilă. Preşedintele Statelor Unite, spre exemplu, nu poate dizolva Congresul. Camera Reprezentanţilor din Cipru poate pronunţa propria-i disoluţie, dar nu poate fi dizolvată de Preşedinte. În Canada însă - despre care sper că politicienii noştri au auzit că este o democraţie parlamentară - Guvernatorul General poate dizolva Camera Comunelor, ceea ce a şi făcut, acum câteva săptămâni. Cu alte cuvinte, e "viţăvercea" decât ni se explică la televizor, de către marii analişti ai patriei.

Aş vrea să fiu bine înţeles. E dreptul oricărui cetăţean să prefere, în materie de regim politic, un sistem parlamentar sau unul prezidenţial. Dar cetăţeanul-politician are o răspundere sporită. El nu poate vorbi pe baza unor informaţii "după ureche", ca la coadă la butelie.

Nici nu suspectez că e vorba de altceva aici decât de o lipsă de informaţie. Al doilea exemplu de incoerenţă însă este mai grav, pentru că e unul al standardelor duble. Zilele trecute, o tânără moderatoare de la o televiziune de ştiri îl întrerupea - asta e moda, nu avem ce face - pe un invitat care se străduia să explice că Israelul are dreptul să poarte un război defensiv. Ridicând vocea, domnişoara moderatoare enunţa verdictul: "Mor sute de oameni nevinovaţi, domnule...!".

E şi acesta un argument. Dar nu pot să nu observ ceva. De o vreme, la ştiri ni se tot relatează despre conflictul din Gaza. Morţii şi răniţii sunt număraţi, iar criticile ofensivei israeliene sunt prezentate pe larg. Dar nu îmi amintesc ca vreunul dintre indignaţii de serviciu să fi ridicat măcar o secundă problema conflictului care are loc acum în Sri Lanka. Niciunul nu a spus un cuvânt despre situaţia din Baluchistan. Nimic despre insurgenţii din sudul Thailandei, despre bandele din Nigeria sau despre atrocităţile care se petrec, în timp ce citiţi acest articol, în Congo. De doi ani, în Mexic se desfăşoară un război atroce între poliţie şi cartelurile drogurilor, cu răpiri şi decapitări, care a produs deja de zece ori numărul victimelor din Gaza. A ieşit vreunul să deplângă suferinţa populaţiilor civile în aceste conflicte?

Ei, desigur că nu... Ceea ce contează aici este să fie denunţat Israelul ca stat. Cu alte cuvinte, anti-semitismul de rutină deghizat în "sentimente umanitare". Când armata israeliană trimite o rachetă ghidată prin laser în casa unui lider Hamas, jurnalele de ştiri iau foc. Dar când Etiopia şi Eritreea duceau un război de tranşee care a băgat în pământ aproape 100.000 de oameni, aceleaşi televiziuni difuzau reportaje despre cumpărăturile record din supermarket-uri.

Eu nu susţin că nu e nimic de criticat în situaţia din Gaza. Dar haideţi să o facem onest, cu aceeaşi măsură pentru toată lumea. Nu să facem pe surzii atunci când victimele sunt din Filipine sau Columbia şi să sărim în sus doar atunci când e vorba de Israel sau de America (celălalt suspect uzual).

Pentru al treilea exemplu, ne întoarcem la politicienii noştri şi la una dintre plăcerile lor: regimul parlamentar. La urma-urmei, de ce nu? Dar observ un lucru: aceşti politicieni nu reţin din ideea regimului parlamentar decât ce le convine. Spre exemplu, unii vor ca primul-ministru să fie ales de Parlament şi ca şeful de stat să fie un monarh cu funcţie decorativă. Am ales, deliberat, două trăsături ale regimului suedez. Dar dacă regimul suedez ne place aşa de mult, haideţi să vedem ce mai presupune el: absenţa Curţii Constituţionale, abstinenţa faţă de alcool ridicată la rangul de politică de stat şi serviciu militar obligatoriu.

Acum aud proteste? Desigur, pentru că - vorba proverbului - ne închipuim că putem prinde păstrăvi fără să ne udăm la nădragi. Ne imaginăm că putem accepta doar ce vrem, de unde vrem, fără să ne mai punem problema dacă rezultatul este, cât de cât, coerent. Credem că unele trăsături sunt esenţiale sau doar accidentale, în funcţie de cheful sau de interesul nostru. Există, probabil, un nivel primitiv al politicului, analizabil freudian, unde contează doar degrabă plăcerea ludică a sofisticii şi unde argumentele riguroase sunt privite ca suspecte. Acesta e spaţiul în care politicienii şi analiştii noştri ne oferă circul lor cotidian.

Opinia Cititorului ( 11 )

1. Presedintele poate dizolva Parlamentul
(mesaj trimis de Gheorghe în data de 13.01.2009, 08:38)
In Constitutia din Romania Presedintele poate dizolva Parlamentul in cazul crizei politice, si criza este precis definita in Constitutie, cand nu se poate forma o majoritate parlamentara, dupa doua tentative esuate de formare a unui guvern, nu cand i se pare Presedintelui ca este criza, sau cand doreste el.
D-le Avramescu asa cum bine ati observat din exemplele date, nu exista o solutie ideala pentru forma de putere.
Ce doriti sa-si impuna Presedintele un program politic propriu? Atunci de ce mai este Parlament?
Premierul si cabinetul lui, pun in aplicare programul majoritatii parlamentare, si este aprobat sau demis de majoritatea Parlamentara, deci este un mecanism parlamentar. Programul politic este al majoritatii parlamentare nu al Presedintelui.
Ar fi anormal ca Premierul sa se supuna unui al doilea program politic al Presedintelui, pentru ca atunci ar fi situatia unui mecanism de putere cu "doua leviere", un mecanism ce se poate "gripa" cand cele doua institutii nu sunt pe aceiasi "lungime de unda".
Dupa Constitutia Roameasca Presedintele nu guverneaza, el arbitreaza si reprezinta Romania ca institutie de protocol.
Dupa Constitutie Presedintele dobandeste puteri executive in momentele de pericol, stare de urgenta sau de necesitate, in rest vegheaza la respectarea Constitutiei si la echilibrul puterilor.
Mie nu-mi palce sistemul rusesc si nici cel francez de republica, in care politicile celor doua tari depind de vointa si capacitatea a doi indivizi.
Vedeti unde duce un regim semiprezidential, la la criza gazelor, care poate aduce avantaje rusilor pe termen scurt, dar cu siguranta pe termen lung vor plati, in razboiul din Georgia etc...
2. Te'ai uitat cumva in oglinda?
(mesaj trimis de Natafletz în data de 13.01.2009, 10:09)
Pai dumneata vorbesti de INCOERENTA? Care e ideea acestui text??? Asta e editorial? AI MAI CITIT VREODATA un astfel de editorial? 3 idei disparate iar liantul e incoerenta celor care le'au spus? Adica banui ca iei si oaresce leafa de la Bursa ca sa'mi sppui c'au vorbit aiurea cativa indivizi la tv... Pai asta stie si tzatza floarea din piatza si o spune mai cu talent ca dumneata... Daca n'as sti ca esti platit SI din banii mei, as rade in hohote. SI CE DACA AM POLTICIENI INCOERENTI? SI CE DACA AM ANALISTI INCOERENTI? Domle, daca n'ai ce scrie lasa'ne! ESTI CONSILIER PREZIDENTIAL!!! PLATIT DIN BANI PUBLICI CA SA FII DUMNEATA COERENT ACOLO UNDE LUCREZI!!!
ARATA'MI O MASURA COERENTA de cand a venit noul guvern AL PARTIDULUI DIN CARE FACI PARTE si de pe pozitia caruia ITZI PERMITZI SA VORBESTI IN NUMELE INTELECTUALITATII DE DREAPTA. Uita'te in ograda dumitale si ce vezi acolo? Un Boc care'si INCALCA PROPRIUL PROGRAM DE GUVERNARE si'si RASTALMACESTE PROPRIILE PROCLAMATZII, isi neaga pana si teza de doctorat.
Si mai ai tupeul sa intrebi MAI EXISTA RUSINE IN TARA ASTA?
De ce nu'l intrebi pe Boc daca nu i 'e rusine sa accepte functia pe care a promis ca n'o accepta? De ce nu'l intrebi daca nu i'e rusine sa sprijine monocameralismul dupa ce si'a dat doctoratul in "rolul bicameralismului"? (ca doar e pe specialitatea dumitale) De ce nu'l intrebi daca nu i'e rusine sa'mi GARANTEZE in campanie salariul marit cu 50% si dupa alegeri sa'mi spuie ca'mi garanteaza sperantele...si nu veni cu plangaceala ca n'a stiut care'i situatia CA S'A LAUDAT TATUCU'TU CA EL STIA!!! daca tot vorbesc toata ziua la telefon, nu i'a spus???
Da ala de'l consiliezi dumneata cum vorbeste daca nu "dupa ureche"? Zici de responsabilitatea cetateanului-politician??? Bine zici! "MAI EXISTA RUSINE IN TARA ACEASTA?"...intreaba'te...ra spunde'ti...priveste in oglinda...
3. precizari
(mesaj trimis de Catalin Avramescu în data de 13.01.2009, 10:20)
D-le Gheorghe, ati pus citeva intrebari. Mai intii insa, observ ca aveti o lectura foarte partiala a Constitutiei. Dvs. vedeti, corect, ca ea contine mecanisme ale parlamentarismului. Dar credeti ca Presedintia are doar o functie "de protocol". DIn pacate, nu este asa. Nu trebuie sa lucrezi in Administratia Prezidentiala ca ca observi ca Presedintele are si atributii executive sau legate de puterea judiciara (spre exemplu gratierile). De aceea regimul acesta se numeste, in absolut toate analizele profesionale, "semi-prezidential". Gasiti mai multe detalii, inclusiv teoretice, in articolul pe care l-am publicat acum un an, tot in "Bursa" http://www.bursa.ro/on-line/s= editorial&articol=21662.html
Revenind la una din intrebarile dvs.: la ce serveste Parlamentul? Intr-o republica bazata pe separatia puterilor, la facutul legilor. Intr-una care e bazata pe fuziunea puterilor, si la altceva. Spre exemplu, la supervizarea activa a Executivului.
Asa ca avem doua solutii de principiu (las acum la o parte solutiile intermediare, de tip semi-prezidential): fie Executivul depinde de Parlament, fie depinde de Electorat.
Eu, evident, optez pentru cea de-a doua. Inteleg ca dvs. inclinati catre prima. E dreptul dvs. Dar nu vad nimic in optiunea mea care sa va duca la concluzia ca eu as vrea o "republica ruseasca". Dimpotriva. In acest gen de republica, bazata pe separatia puterilor, poiticile nu depind "de un singur om", cum credeti dvs., ci de mandatul dat explicit de electorat. Unui om sau unui grup (eu as prefera un grup; am mai scris si despre sistemul colegial).
Care e alternativa? Ca Executivul sa depinda de o camarila a sefilor de partide. Vi se pare apogeul democratiei? Mie, nu.
Sper ca acum am fost clar. Va doresc o zi buna.
1. 3.1.  Executiv suveran (răspuns la opinia nr. 3)
  (mesaj trimis de Gheorghe în data de 13.01.2009, 13:57)
  D-le Avramescu, legile pe care le face Parlamentul trebuie sa fie in concordanta cu o filozofie bugetara, cu un program politic.
  Cine stabileste politca tarii, Parlamentul, Guvernul sau Presedintele?
  Duap Constitutia actuala si la fel ca in majoritatea democratiilor, majoritatea parlamentara transpune programul politic in legi si guvernul administreaza pe baza acelor legi.
  E normal ca guvernul sa se supuna Parlamentului si in cazul cand parlamentul isi modifica majoritatea si coloratura, sa schimbe si cabinetul.
  Optiunea D-tra ca Premierul sa fie ales direct, implica si o imposibilitate a demiterii lui, si implica un Parlament subordonat politcii Premierului ales, adica o politica personala.
  Eu unul nu agreez suveranitatea executivului, pe considerentul votului direct. Prefer unul executiv subordonat sefilor de partide, pentru ca daca sefi ide partide dezamagesc electoratul ii trimite in opozitie sau chiar afata din Parlament.
  
  3.2.  Daca acceptam ca rolul executivului e de a adminis (răspuns la opinia nr. 3)
  (mesaj trimis de Stefan A. Iordache în data de 13.01.2009, 15:02)
  trarea atunci parlamentul, fauritorul legilor n-ar nici in clin nici in maneca cu executivul indiferent de componenta sa politica.
  Executivul daca incalca legile faurite de parlament e bun de deferit instantei si de ispasit sentinta respectiva.
  Nu sunt insa de acord cu veto-ul american care da dreptul executivului, invers ca la noi, sa incalce parlamentul.
  Atata timp cat se indeletnicesc cu lucruri eminamente diferite ar trebui sa si fie investite de electorat in acelasi fel fiindca altfel se creaza un ascendent nemeritat al unei puteri asupra celeilalte.
  In privinta puterii judecatoresti, aceasta neavand caracter politic desigur nu-i putem aplica aceleasi principii de functionare, ea avand menirea unei caste profesionale dar asupra careia trebuie sa planeze totusi spectrul exercitarii unor instrumente eficiente de ai cenzura derapajele.
  3.3.  din pricina tastaturii uzate am mancat cateva lite (răspuns la opinia nr. 3)
  (mesaj trimis de Stefan A. Iordache în data de 13.01.2009, 15:07)
  re...
  va dati dvs seama care:)
  3.4.  executivul sau legislativul? (răspuns la opinia nr. 3)
  (mesaj trimis de Catalin Avramescu în data de 13.01.2009, 17:45)
  D-le Gheorghe, inteleg problema pe care o puneti. Ea e importanta si e greu de lamurit in citeva rinduri. Am sa incerc, totusi,
  Intrebati dvs: "Cine stabileste politica tarii: Parlamentul, Guvernul sau Presedintele?".
  Raspunsul meu e simplu: electoratul trebuie sa decida. Guvernul, Presedintele sau Legislativul nu sint decit mijloace. Acesta este motivul pentru care in timpurile moderne nu avem democratie in general, ci democratie reprezentativa.
  Acum, in ce-i priveste pe cei trei actori, just e sa spunem ca in majoritatea democratiilor fiecare are partea sa de responsabilitate. Acesta e motivul pentru care avem o distributie (separare) a puterilor.
  Problema cu regimul parlamentar e ca acesta presupune ca Legislativul isi asuma si alte functii importante. Altfel spus, in loc sa faca doar legi, face si "politica" de zi cu zi. Uneori sistemul functioneaza. Alteori ajunge in blocaj. Istoria europeana ne arata ca adesea el ajunge in blocaj. Din 21 de democratii parlamentare europene intre 1922 si 1938, 14 s-au prabusit (din cauze interne, evident, pentru ca vorbim de perioada de dinainte de razboi).
  Pe de alta parte, ideea dvs, ca e de preferat practica suveranitatii parlamentare, e discutabila din doua motive.
  1. Realitatea ne arata ca adesea sistemele parlamentare aluneca, paradoxal, catre o dominanta a Executivului asupra Parlamentului.
  2. Cazul clasic, acela al Regatului Unit, nu este relevant discutiei noastre. Marea Britanie, e adevarat, are o Constitutie care admite "suprematia" Parlamentului. Pe de alta parte insa, Marea Britanie nu e un stat unitar. Ma infior cind ma gindesc ce ar face un "Parlament suveran" intr-un stat unitar, birocratic, centralizat, fara o societate civila puternica, cu o presa aservita si cu un sistem de partide oligarhice.
  In fine, ideea dvs. ca alegerea directa a sefului Executivului ar implica imposibilitatea demiterii sale, este, ma tem, inexacta. Chiar acum o saptamina Legilslativul din Illinois a votat demiterea guvernatorului Blagoevitch. Deci se poate.
  3.5.  Cum sa nu aiba legatura? (răspuns la opinia nr. 3)
  (mesaj trimis de Gheorghe în data de 13.01.2009, 17:50)
  D-le Stefan A. Iordache cum sa nu aiba legatura modul cum executivul administreaza, cu legislativul care-i face legile?
  Codul fiscal si bugetul sunt doua exemple de legi prin care legislativul stabileste ce trebuie sa faca executivul in materie de fiscalitate si de administrare.
  Sigur ca legislativul stabileste in linii mari si exeutivul mai poate detalia unde legislativul nu legifereaza.
  3.6.  Ati pus dejtu' pe rana:) (răspuns la opinia nr. 3)
  (mesaj trimis de Stefan A. Iordache în data de 13.01.2009, 18:21)
  Exact aici e buba ca parlamentul din lene si comoditatea acordarii prelungitelor vacante mandateaza guvernul sa legifereze prin OUG ceea ce e o situatie aberanta.
  Chiar si HG n-au ce cauta printre atributiile executivului care ar trebui sa se limiteze strict la administrarea tarii pe baza cadrului legislativ adoptat de parlament.
  Daca vrem sa iesim din complicitatea asta batjocoritoare instaurand adevarata separatie a puterilor trebuie sa investim cu aceeasi autoritate si executivul si parlamentul.
  Altfel putem continua desigur cu aceasta confuzie reducand executivul la statutul de anexa a parlamentului.
  3.7.  Electoratul trebuie sa decida daca are de ales! (răspuns la opinia nr. 3)
  (mesaj trimis de Gheorghe în data de 13.01.2009, 18:24)
  In situatia alegerilor actuale, cand s-au "vandut gogosi", se poate spune ca electoratul a decis in cunostinta de cauza. Si daca partidele vand "gogosi", un candidat la presedentie sau la postul de premier de ce nu ar face-o?
  Pentru ca la urmatorul mandat nu- va mai fi ales?
  O sa se gaseasca alt "panglicar" din aceiasi "gasca".
  Din cauza asta eu sustin ca trebuie sa votam "gastile nu panglicarii" pentru ca, daca ne mint, sa eliminam intrega gasca, cu conducere cu tot, daca ne minte.
  Al doilea argument activiatea politica, parlamentara si executiva trebuie sa fie coerenta, si ea este o activitate colectiva, deci si sanctiunea, trebuie sa fie solidara.
  3.8.  reponsabilitate (răspuns la opinia nr. 3)
  (mesaj trimis de Catalin Avramescu în data de 13.01.2009, 18:39)
  D-le Gheorghe, in ce priveste sanctionarea celor iresponsabili, lucrurile sint, evident, mai complicate. De acord cu ce spuneti: "gogosi" poate vinde oricine, nu doar un partid, ci si un personaj luat individual. Din pacate, aici nu exista o solutie infailibila.
  As observa insa ca in situatia votului proportional, riscul e ca un partid sa se cantoneze pe pozitii nerezonabile, mizind pe o sectiune hard-core a electoratului. Istoria electorala a multor sisteme, inclusiv din tari democratice, arata ca asta se intimpla destul de frecvent.
  In ce priveste "coerenta" Legislativ-Executiv, acest lucru presupune adesea o majoritate solida. In lipsa ei, aproape orice aranjament institutional intra in blocaj, mai ales daca in acea tara cultura democratica si legala e deficitara