Încotro se mişcă lumea?

Toate marile mitologii, toate cărţile fundamentale ale religiilor stau mărturie că lumea "istorică" începe cu un conflict, în care cel puţin unul dintre cei implicaţi recurge la o armă pentru a-şi răpune competitorul, rezultatul fiind o moarte violentă şi nu în cele din urmă, un cîştig. Lumea noastră, globalizată, supertehnologizată, lumea care stă să-şi iasă din matca planetară, lumea contrastelor, a sincopelor şi a incompatibilităţilor istorice nu contrazice deloc această paradigmă. Harta conflictelor nu lasă prea multe locuri goale pe harta lumii. Con­flictele clasice, pe care le numeam războaie, în care două sau mai multe state îşi dis­pută teritorii, controlul asupra punctelor strategice şi a căilor de co­municaţii, de pe uscat sau de pe apă, bogăţiile subsolului sau doar dreptul de prioritate asupra mirajului puterii, au lăsat locul confruntărilor intra-statale. Statul îşi masacrează sistematic cetăţenii sub cele mai diverse motive, de la cele etnice şi religioase, pînă la cele ce ţin de legitimarea puterii. Tensiunile se meţin ridicate şi la nivelul graniţelor, adesea trasate arbitrar între vecini care se consideră competitori, dacă nu chiar inamici istorici, cum este cazul conflictului israelo-pales­tinian, ori al celui indo-pakistanez. Mai nou, Marile puteri au început să folosească conflictele pentru a putea să ciopîrţească arbitrar din construcţiile statale ale unor actori mici, lipsiţi de puterea de-a se apăra, invocînd, paradoxal, tocmai necesitatea "rezolvării conflictelor". De la Kosovo la Abhazia şi Osetia, conflictele încep să decupeze o nouă hartă a lumii, la fel de arbitrară ca şi cea pe care ne asigură că o corectează. Desigur, terorismul folosit ca armă politică, este astăzi cea mai spectaculoasă cauză a unui gen de conflict care a fost considerat cînd o noutate absolută, cînd o simplă reeditare contemporană a marilor războaie religioase.

Toate armele inventate de-a lungul istoriei sunt bune pentru a face conflictele lumii globalizate, la fel de sîngeroase ca şi mega -conflictele secolului XX. De la pietre şi bîte, arcuri cu săgeţi, macete ori săbii, pînă la sofisticate arme anti-peronal, de la avioane fără pilot şi muniţie inteligentă, lansată de la mii de kilometri distanţă de ţintă, pînă la obuze şi grenade, totul este folosit în conflictele moderne. Singura constantă este costul acestei impresionante panoplii destinate uciderii. Mereu în creştere, mereu peste puterea de cumpărare a celor ce le utilizează, mereu creatoare de datorii, pentru cei încîntaţi să le achiziţioneze, mereu o metodă de transfer a controlui politic, de la cel care le fabrică şi le livrează, la cel ce le plăteşte şi le utilizează în conflictele de care este interesat.

Victimele conflictelor din noul sat global, care este lumea de astăzi, sunt, mai ales, civilii, femeile şi copiii, persoane, comunităţi sau colectivităţi care, de fapt, nu sunt parte la conflict.. Iar, numărul de gropi săpate, nu sunt mai puţine, ori dacă este vorba despre gropile comune, nu sunt mai puţin încăpătoare, decît cele din secolul XIX sau XX. Cine şi-ar fi putut închipui că un "conflict local", purtat sub ochii unei "forţe internaţionale de menţinere a păcii", în care s-au folosit mai mult macete şi puşti ale celui de-al doilea război mondial ar putea face aproape 1 milion de victime, doar în cîteva luni? Şi totuşi s-a întîmplat, în Ruanda, iar "comunitatea internaţională" a rămas relativ inertă: nu a putut nici să-l împiedice şi nici să-i găsească o soluţie legală, solidă, stabilă, după ce nenorocirea s-a produs.

Cît despre profiturile create de sarabanda macabră a conflictelor, armelor şi a morţilor, la scară planetară, ele sunt stabile, dacă nu chiar în creştere. Nici măcar actuala criză economico-financiară nu le-a atins. Chiar dacă eşti un sceptic bine temperat şi teoriile conspiraţiei nu te subjugă, este imposibil să nu te ducă gîndul la faptul că o bună parte din aceste conflicte continuă să existe, sunt întreţinute, dacă nu chiar create, acolo unde nu se întîmplă "de la sine", pentru ca marii producători şi comercianţi de arme să-şi menţină afacerile înfloritoare. Ici şi colo apar şi probe, cum sunt cele invocate de Thierry Wolton, care privesc ciudata dinamică a conflictului din Cecenia, unde cîţiva oamenii grei ai puterii de la Kremlin, mai ales în "era Elţîn", au rostogolit averi de ordinul miliardelor de dolari.

Încotro, aşa­dar?

Scenariul lumii fără conflicte poate fi exclus din start, el rămî­ne doar una dintre utopiile de serviciu cele mai utile pentru idealiştii şi umaniştii care preferă să rămînă atît de rupţi de "lumea reală".

Avem de ales dintr-o paletă largă: de la "hiper-conflictul" global, confruntarea civilizaţiilor, pînă la conflictele regionale, locale, ba chiar sub locale, capabile în continuare să "producă" mase mari de victime şi, desigur, profiturile aferente.