Indicatorul de Încredere Macroeconomică realizat de Asociaţia CFA România a crescut în luna decembrie 2022

G.D.
Macroeconomie / 26 ianuarie 2023

Adrian Codirlaşu, CFA

Adrian Codirlaşu, CFA

Indicatorul de Încredere Macroeconomică al Asociaţiei CFA România a crescut (cu 4,2 puncte) la valoarea de 37,9 puncte, conform unui comunicat remis redacţiei. Această situaţie s-a datorat pe de o parte majorării cu 1,3 puncte a componenţei de condiţii curente, iar pe de altă parte a creşterii, cu 5,6 puncte a componenţei de anticipaţii. Rată anticipată a inflaţiei pentru orizontul de 12 luni s-a redus uşor faţă de exerciţiul anterior, ajungând la o valoare medie de 10,27%.

Adrian Codirlaşu, CFA - Vicepreşedinte al Asociaţiei CFA România declară: "Indicatorul de Încredere a crescut în luna decembrie pe fondul veştilor bune cu privire la reducerea ratei inflaţiei venite din economiile dezvoltate şi implicit a unor anticipaţii de majorări mai puţin agresive ale ratelor de dobânda pentru principalele monede (USD şi EUR). Şi în România inflaţia probabil a atins valoarea maximă în ultimul trimestru al anului 2022 şi intră pe un trend descendent. Însă, conform anticipaţiilor participanţilor la sondaj, va rămâne exprimată în două cifre pe tot parcursul anului 2023."

În ceea ce priveşte cursul de schimb EUR/RON, 75% dintre participanti anticipează o depreciere a leului în următoarele 12 luni (comparativ cu valoarea actuală). Astfel valoarea medie a anticipaţiilor pentru orizontul de 6 luni este de 5,0080 lei pentru un euro, în timp ce pentru orizontul de 12 luni valoarea medie a cursului anticipat este 5,0636 lei pentru un euro.

Deficitul bugetului de stat anticipat pentru anul 2022: valoarea medie a anticipaţiilor a scăzut la 5,5%, iar pentru anul 2023 valoarea estimată este de 5,1%.

Pentru anul 2023 valoarea anticipată de creştere a PIB real a crescut uşor faţă de exerciţiul anterior la 1,7%.

Datoria publică în PIB este anticipată se va majora la 53% în următoarele 12 luni, se mai arată în comunicat.

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb