Indicii de pe Bursa de Valori Bucureşti (BVB) au deschis în depreciere şedinţa de tranzacţionare de astăzi.
Indicele BET, al celor mai lichide şaisprezece acţiuni, se află în scădere cu 0,01%, fiind cotat la 9,513.37 puncte.
Indicele BETPlus se depreciază cu 0,01%, la 1,419.48 puncte.
De asemenea, indicele BET Total Return scade cu 0,01%, ajungând la 15,226.66 puncte. Potrivit BVB, BET-TR este un indice ponderat cu capitalizarea "free-float"-ului celor mai tranzacţionate şaisprezece companii listate pe piaţa reglementată şi care va fi ajustat şi cu valoarea dividendelor în numerar plătite de companiile din componenţa indicelui.
În schimb, BET-FI, indicele celor cinci societăţi de investiţii financiare plus "Fondul Proprietatea", se depreciază cu 0,12% la valoarea de 41,885.12 puncte.
Titlurile "Fondul Proprietatea" (simbol FP) stagnează la ora transmiterii acestei ştiri, la valoarea de 1,1750 lei/acţiune.
Titlurile "Romgaz" (simbol SNG) au crescut cu 0,27%, la 37,10 lei/unitate. Pe bursa de la Londra, preţul certificatelor de depozit (GDR) "Romgaz" creşte cu 2,33%, la 8,80 dolari.
Pe BVB, acţiunile "Electrica" (simbol EL) se depreciază cu 0,88%, la 11,25 lei/titlu, în timp ce pe bursa de la Londra preţul GDR-urilor stagnează la valoarea de 10,40 dolari.