INDUSTRIA DE GAMBLING / ODETA NESTOR, DESPRE NOUA LEGE DIN GAMBLING: "Peste 100 milioane euro vor intra la buget după licenţierea operatorilor din online"

Ziarul BURSA #Companii / 26 februarie 2015

Potrivit doamnei Odeta Nestor, cele mai mari probleme au venit din zona "păcănelelor" - neplata taxelor, fraudarea echipamentelor, clienţi care nu şi-au primit banii.

Potrivit doamnei Odeta Nestor, cele mai mari probleme au venit din zona "păcănelelor" - neplata taxelor, fraudarea echipamentelor, clienţi care nu şi-au primit banii.

Ziua de 13 februarie a adus o nouă legislaţie în domeniul jocurilor de noroc, urmând ca, în timp de o lună de la data respectivă, să fie finalizate şi normele de aplicare. Rămâne de văzut dacă această zi se va dovedi cu noroc sau cu ghinion pentru operatorii de profil.

Noutatea vine în domeniul jocurilor online, prin OUG 92/2014 fiind reglementate unele măsuri fiscal-bugetare şi modificate unele acte normative, astfel încât să fie permisă licenţierea operatorilor de asemenea jocuri.

Referitor la acest aspect, Odeta Nestor, preşedintele Oficiului Naţional pentru Jocuri de Noroc (ONJN), ne-a declarat: "Facem precizarea că şi până acum au existat prevederi ce reglementau jocurile de noroc online, însă noi nu aveam pârghii să îi forţăm pe operatori să vină la licenţiere şi toată lumea a lucrat în acest cadru. În acest context, am analizat toate legislaţiile europene şi am mers puţin înaintea lor, reglementând ceea ce ei îşi propun să reglementeze de acum înainte. Noutatea este că licenţiem toţi partenerii din sectorul jocurilor de noroc - pe unii îi licenţiem, pe alţii îi avizăm, pentru că dorim un control al sectorului. Procesatorii de plăţi vor fi nevoiţi să se licenţieze în România. De asemenea, la fel şi producătorii de soft, şi auditorii, şi certificatorii, toţi vor fi licenţiaţi în România.

În altă ordine de idei, pentru fiecare tip de încălcare a legii în parte există câte o sancţiune".

La momentul actual, pe teritoriul ţării noastre nu există nicio licenţă/autorizare emisă pentru organizarea jocurilor de noroc online.

Toţi operatorii din acest domeniu vor fi introduşi pe o "listă neagră", potrivit doamnei Nestor, care subliniază că, pentru scoaterea lor de pe această listă, urmează să fie stabilite condiţiile în cadrul normelor de aplicare şi prin ordin al preşedintelui ONJN. "Cu siguranţă, aceştia nu vor fi scoşi de pe blacklist decât după clarificarea tuturor aspectelor prevăzute de lege, iar împotriva celorlalţi care vor continua să opereze la negru se vor lua măsuri, inclusiv penale, după caz", ne-a mai spus domnia sa.

În opinia şefului ONJN, valoarea intrărilor din domeniul online, însemnând doar taxele directe care urmează să fie încasate la bugetul de stat de la organizatorii de jocuri de noroc care vor fi licenţiaţi în cursul anului 2015, se va ridica la suma de 100 de milioane de euro.

"Păcănele" cu câştiguri limitate

Printre altele, noua lege din domeniul gamblingului îşi propune să delimiteze zona de entertainment de cea a jocurilor de noroc.

Odeta Nestor ne-a declarat: "Am ajuns la concluzia că solicitările din teritoriu vin tocmai din zona dependenţei de jocurile de noroc şi a cazurilor în care minorii au acces la astfel de jocuri, ceea ce este împotriva legii".

Astfel, potrivit domniei sale, cele mai mari probleme au venit din zona "păcănelelor" - neplata taxelor, fraudarea echipamentelor, clienţi care nu şi-au primit banii.

Noua legislaţie introduce un nou tip de echipament, care, potrivit statisticilor europene şi experienţelor altor state pe piaţa de gambling, nu dă posibilitatea unui jucător să devină dependent sau să aibă alte probleme de natură financiară. "Este un echipament similar celui de tip slot machine, dar limitat din mai multe puncte de vedere - la miză, la plată, la câştig. Acestea vor fi plasate în localurile nespecializate, iar aparatele care funcţionează acum, în astfel de spaţii, vor fi transferate în săli dedicate jocurilor de noroc, cum sunt cazinourile sau sălile pentru pariuri", ne-a explicat doamna Nestor.

Totodată, potrivit noilor reglementări, urmează să fie înfiinţată o asociaţie care se va ocupa cu realizarea de programe pentru prevenirea dependenţei, la care vor cotiza toţi operatorii din gambling.

Taxă de viciu pentru slot machine

Prin ordonanţa aprobată în ultimele zile ale anului trecut, a fost introdusă o taxă de viciu pe aparatele de joc de tip slot machine.

Odeta Nestor ne-a explicat: "Am încercat să punem taxe pe specificitatea fiecărui tip de joc, ca să avem un control mai mare şi ca să putem încasa taxele din domeniu. Pe zona de slot machine sunt cei mai mulţi operatori şi cele mai multe echipamente, iar încasările la buget proveneau, teoretic, tot din acest segment. De aceea, când au fost introduse modificările, au fost voci care au spus că bugetul va fi afectat, însă lucrurile nu stau aşa. Am introdus o taxă fixă, de viciu, de 400 de euro pe an, pe fiecare echipament, care va putea fi colectată cu siguranţă.

Această taxă este gândită pe o perioadă intermediară. În noua lege există obligativitatea ca toate echipamentele electronice să fie interconectate la un server, pe care noi vom avea control. Operatorii vor avea nevoie de o perioadă de timp ca să se conecteze la server, perioada fiind una tranzitorie. Va dura circa 12 luni până când vor veni toţi la reautorizare. După încă un an de zile vom avea o evidenţă foarte clară a acestor echipamente. Vom şti că impozitul este corect, dacă este prea mare sau prea mic, vom putea face analize pe anumite zone sau pe Bucureşti, după care putem să aplicăm o impozitare mai mult decât corectă. Până atunci, am impus această taxă fixă, care poate fi previzibilă. Ştim că avem 70.000 de echipamente şi, înmulţind cu 400 de euro pe echipament pe an, rezultă o sumă bugetată, pe care o vom putea încasa".

Taxei pe viciu i se adaugă şi impozitul anual pe aparat, care a fost stabilit la 2.600 de euro, de la 8.000 de lei, cât era conform vechii legislaţii.

Impozit progresiv pe încasările jucătorilor

Toate încasările din jocuri de noroc mai mici de 15.000 de euro vor fi impozitate, prin reţinere la sursă, cu o cotă de 1%, potrivit noii legi, în timp ce sumele cuprinse între 15.000 şi 100.000 de euro pe care jucătorii le vor încasa urmează să fie taxate cu 16%. Pentru încasările jucătorilor de peste 100.000 de euro impozitul creşte la 25%.

În vechea lege, câştigurile din jocuri de noroc mai mici de 600 de lei, obţinute în aceeaşi zi de la un organizator, nu erau impozitate, iar sumele care depăşeau acest prag erau impozitate cu 25%.

Noile modificări prevăd că "nu sunt impozabile la sursă veniturile realizate de către persoane fizice ca urmare a participării la jocuri de noroc la distanţă (online), slot-machine, lozuri şi festivaluri de poker".

Unii operatori din domeniu nu au primit bine acest impozit progresiv pe încasări, subliniind că, de fapt, potrivit actualelor reglementări, este "impozitată pierderea".

Odeta Nestor: "Operatorii externi şi autorităţile europene salută noua Lege a gamblingului de la noi"

Odeta Nestor subliniază că normele prevăzute în noua legislaţie de profil au fost dezbătute cu operatorii din domeniu, care s-au reunit într-un Consiliu Consultativ.

Preşedintele ONJN ne-a menţionat că reprezentanţii externi ai domeniului au salutat iniţiativa legislativă: "Pentru că utilitatea promovării noilor reglementări pe plan extern este evidentă, am încercat să fim cât mai vizibili şi, de aceea, la începutul lunii februarie, am participat la Forumul European în domeniul Jocurilor de Noroc Online C5 şi la ICE Totally Gaming 2015 la Londra, evenimente cu tradiţie pentru industrie şi care se bucură de o importanţă deosebită în rândul specialiştilor.

Vă pot spune că am primit semnale pozitive de la toţi cei cu care ne-am întâlnit la Londra, mari operatori de profil, furnizori, laboratoare de testare, într-un cuvânt reprezentanţi din toate ramurile industriei au salutat iniţiativa noastră de adaptare la realităţile pieţei şi şi-au exprimat dorinţa să se licenţieze în România.

De asemenea, am avut o serie de discuţii purtate cu conducătorii grupului de experţi în domeniul jocurilor de noroc din cadrul Comisiei Europene şi vă pot spune că aceştia au salutat demersurile noastre de a crea un mediu corect, concurenţial şi favorabil dezvoltării unui business pe termen lung".

Odeta Nestor consideră că 2015 va reprezenta un an de tranziţie către o piaţă a jocurilor de noroc la nivel european, "modernă, eficientă, corect şi complet reglementată". 2015 urmează să fie un an în care vor fi depuse toate eforturile pentru ca toţi organizatorii de jocuri de noroc care au fost prezenţi, într-un fel sau altul, pe piaţa de la noi până acum, "să intre în perfectă legalitate pe teritoriul României".

O estimare bugetară în urma aplicării noii legi ar fi de circa 200 de milioane de euro, încasări în plus la buget, potrivit estimărilor doamnei Nestor.

Şeful ONJN: "Piaţa noastră de gambling - în plină expansiune şi aşezare"

Cu toate că efectele crizei economice se fac încă resimţite din plin, piaţa jocurilor de noroc din ţara noastră este în plină expansiune şi aşezare, opinează Odeta Nestor, care subliniază că, la nivelul ONJN, se fac eforturi în vederea creării unei pieţe "corect reglementată, stabilă, predictibilă, dar totuşi atractivă atât pentru organizatorii de jocuri de noroc, cât şi pentru jucători".

Domnia sa ne-a declarat: "Ne dorim ca piaţa jocurilor de noroc din România să devină un model la nivel european, să devină una dintre cele mai bine reglementate pieţe, atât pentru organizatori, cât şi pentru jucători. Ne dorim o piaţă atractivă, care să genereze încredere, o piaţă activă şi responsabilă, cu măsuri specifice împotriva dependenţei de jocurile de noroc, o piaţă în pas cu ultimele tendinţe şi inovaţii în materie de mijloace de joc".

Şeful ONJN consideră că, prin noua Ordonanţă, o mare parte din golurile legislative existente au fost soluţionate.

Referitor la ceea ce urmează, preşedintele Oficiului ne-a spus: "Perspectivele clare şi concrete ale unui viitor imediat se referă, în primul rând, la demararea procedurilor de licenţiere şi autorizare a organizatorilor de jocuri de noroc online. Dezvoltarea exponenţială din România ultimilor ani a accesului tot mai larg la mediul online, prin lărgirea accesului la Internet şi prin creşterea vitezei de transfer de date, a condus la crearea unei infrastructuri puternice, absolut necesară şi pentru dezvoltarea jocurilor de noroc online.

Introducerea unui nou concept pe piaţa românească, respectiv aparatele de joc cu câştiguri limitate, de clasă B, aşa-numitele AWP-uri (amusement with prize), singurele permise în locaţii care desfăşoară activităţi economice (ca de exemplu, cele de tip «baruri»), este o măsură clară în sprijinirea prevenţiei ludomaniei".

Referitor la piaţa neagră, Odeta Nestor ne-a precizat că ONJN a avut o activitate intensă la nivelul activităţilor de control desfăşurate în teritoriu, punând accent pe publicitatea/marketing-ul şi/sau promovarea jocurilor de noroc online neautorizate, verificarea cluburilor de poker, identificarea şi scoaterea din piaţă a aparatelor tip slot-machine exploatate în condiţii ilegale, conformarea la cadrul legal a operatorilor economici cu importanţă, verificarea modului de calcul şi de plată a obligaţiilor fiscale specifice ce decurg din activitatea de jocuri de noroc.

"Doar în anul 2014, ca urmare a acţiunilor de control, am reuşit să scoatem de pe piaţa neagră un număr semnificativ de aparate şi să aducem la licenţiere operatori care funcţionau ilegal. În cifre, vorbim de aproximativ 11.607 de controale, numai până la sfârşitul anului trecut, şi de un total de amenzi de circa 7.302.800 lei", a subliniat Odeta Nestor.

Anul trecut, Direcţia Generală Autorizare Jocuri de Noroc din cadrul ONJN a emis autorizaţii de exploatare pentru un număr de 69.720 de aparate tip slot-machine, un număr semnificativ mai mare comparativ cu anul trecut, când au fost emise autorizaţii de exploatare pentru 50.567 de "păcănele".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Fix la cos
transilvaniainvestments.ro
IBC SOLAR
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Sep. 2024
Euro (EUR)Euro4.9746
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4657
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3003
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9056
Gram de aur (XAU)Gram de aur368.9924

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hipo.ro
citiesoftomorrow.ro
govnet.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
roenergy.eu
notorium.ro
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
oaer.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb