INDUSTRIA DE GAMBLING / SORIN CONSTANTINESCU, AOCR: "Nu s-a născut cel care să câştige la jocuri de noroc pe termen lung"

Ziarul BURSA #Companii / 26 februarie 2015

"Nu s-a născut cel care să câştige la jocuri de noroc pe termen lung"

Nicio persoană care merge regulat în cazinouri sau la "păcănele" nu înregistrează câştiguri din jocurile de noroc, la finalul unui an, susţine Sorin Constantinescu, preşedintele Asociaţiei Organizatorilor de Cazinori din România (AOCR).

Domnia sa ne-a spus, în cadrul unui interviu, că "încă nu s-a născut omul care să câştige la jocurile de noroc pe termen lung".

Pe acest fond, Sorin Constantinescu opinează că reţinerea la sursă pe cash-out (una dintre prevederile noii legi din domeniul gamblingului), reprezintă o reglementare eronată, fiind, astfel, "impozitată pierderea", nu câştigul.

Domnia sa ne-a explicat pe larg această situaţie, făcând referire şi la alte măsuri noi din legislaţia care tocmai a intrat în vigoare, dar şi la evoluţia pieţei pe care o reprezintă.

Reporter: Care este părerea dumneavoastră generală privitoare la noua legislaţie în domeniul jocurilor de noroc, aprobată în ultimele zile ale anului trecut?

Sorin Constantinescu: Toţi asteaptă normele, pentru că dacă ele nu ies aşa cum trebuie, degeaba s-a schimbat legea. Este nevoie ca normele să conţină definiţii clare a ceea ce înseamnă venit, câştig, plată etc.

Toate legile din lume conţin astfel de definiţii. Legislaţia americană are 900 de pagini, din care 100 reprezintă legea în sine, iar 800 de pagini sunt definiţii. Ai noştri se feresc tot timpul de acest lucru, pentru că, dacă dăm o definiţie în legea jocurilor de noroc, contravine uneia din Codul fiscal. Normele unei legi ar trebui să simplifice, nu să complice activitatea dintr-un domeniu. Dar la noi, când o iniţiativă legislativă ajunge în Parlament, fiecare mai adaugă sau mai elimină câte o prevedere şi, în final, nu se mai înţelege nimic - legea nu mai este operabilă.

Reporter: Dar operatorii din piaţă nu participă la crearea acestor norme?

Sorin Constantinescu: Există un Consiliu Consultativ al industriei, din care fac parte mai multe asociaţii, reprezentând fiecare domeniu (pariuri mari, pariuri mici, "păcănele", jocuri online etc.), însă fiecare are interesele lui - cel care-i reprezintă pe organizatorii mici nu vor să moară pariurile din baruri, cei care-i reprezintă pe organizatorii mari vor să dispară aceste pariuri din baruri, cei din online doresc adoptarea anumitor măsuri, celor de la pariuri nu le convine că pentru cei din online sunt nişte facilităţi.

Reporter: Înţeleg că pentru jocurile online încă nu există licenţe...

Sorin Constantinescu: Pe online, acum, se joacă şi se operează la negru. Conform legii vechi, abrogată în momentul în care a fost aprobată noua legislaţie, jocul pe online era considerat infracţiune şi se pedepsea cu puşcăria şi confiscarea sumelor. Acum, dacă joci la un site neautorizat, se consideră contravenţie. Dar, deocamdată, neavând norme, nu poate să vină nimeni să solicite licenţă.

Reporter: De ce, până acum, nimeni nu a solicitat licenţă şi de ce operatorii s-ar licenţia de acum încolo?

Sorin Constantinescu: Pe legea veche, era o reglementare care prevedea că între operatorul online şi Ministerul Finanţelor Publice trebuia să fie un operator de monitorizare şi raportare, însă condiţiile impuse pentru activarea acestei entităţi erau atât aberante, încât nu a fost nimeni interesat de această activitate, iar legea s-a blocat. Acum, firma de online se poate conecta direct serverului ONJN.

Reporter: Cum poţi sancţiona operatorul de jocuri online, ca să-l determini să treacă pe piaţa albă?

Sorin Constantinescu: Dacă el nu are firmă pe teritoriul României, nu ai unde să-i dai amenda, este un simplu site. Ei (n.r. autorităţile) spun că le blochează IP-urile, dar nu este atât de simplu să blochezi IP-uri. Şi în Italia se blochează IP-uri, după care operatorii îşi fac alte IP-uri şi este un joc de-a şoarecele şi pisica.

Reporter: Ce modificări aduce noua lege pe segmentul de cazinouri?

Sorin Constantinescu: Pe partea de cazinouri a fost introdusă reţinerea la sursă de 1% la fiecare cash-out, ceea ce nu este în regulă, pentru că la unele jocuri au lăsat reţinerea la sursă, iar la altele nu. Nu este echitabil şi unitar. Corect ar fi să-şi declare jucătorii câştigul.

Reporter: Cum va fi făcută, practic, reţinerea la sursă?

Sorin Constantinescu: În momentul în care un jucător merge la casierie să-şi facă cash-out-ul, trebuie să lase 1% pe valoarea jetoanelor pe care le-a adus, chiar dacă e pe pierdere. De exemplu, dacă omul vine şi cumpără jetoane de 10.000 de euro şi joacă cinci ore, după care pleacă înainte să utilizeze toate jetoanele, recuperându-şi contravaloarea jetoanelor rămase, să zicem de 1.000 de euro, operatorul trebuie să-i ia 10 euro - 1% din cei 1.000 de euro -, deşi el a pierdut 9.000 de euro. Acest lucru o să conducă la un mare scandal. Plus că trebuie să-i dai omului dovada oricărei reţineri la sursă, printr-un document justificativ. Dar dacă îi dai o astfel de dovadă, intri sub incidenţa Legii spălării banilor, 656, care spune că nu ai voie să eliberezi niciun fel de document care să ateste câştigul la jocuri de noroc. Aşa că, dacă îi dau vreun document pentru reţinerea la sursă, autorităţile din domeniul spălării banilor îmi anulează licenţa. Adică dacă nu încalci o lege, o încalci pe cealaltă...

Iniţial, proiectul era fără reţinere la sursă pentru toate jocurile, dar nu ştiu cine a venit cu ideea să împartă jocurile în două - unele cu reţinere şi altele fără reţinere: păcănelele, lozul în plic şi jocurile online sunt fără reţinere la sursă, iar printre cele cu reţinere la sursă sunt cazinourile şi cluburile de poker.

Reporter: Dar autorităţile spuneau că elimină taxa de 25% pe câştig tocmai pentru că nu putea fi calculat câştigul...

Sorin Constantinescu: Aşa este. Înainte era impozitul pe câştig de 25%, care nu se colecta, iar acum a fost eliminat acesta şi a fost introdus acest impozit progresiv - 1% pentru plăţi de până la 15.000 de euro, 16% pentru plăţile cuprinse între 15.000 şi 100.000 de euro şi 25%, pentru cele care depăşesc 100.000 de euro.

Taxa de 1% este cu reţinere la sursă. Toate plăţile făcute de operator peste 15.000 de euro trebuie raportate la ANAF pe bază de tabel, cu numele jucătorului, care trebuie să meargă la administraţia financiară şi să declare ceea ce a încasat.

Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc (ONJN), ca să funcţioneze ca în alte ţări, trebuia să poată asigura şi partea legislativă, dar aici intervine Ministerul Finanţelor, care atunci când modifică o propunere legislativă a Oficiului strică totul. Aşa s-a întâmplat şi acum, pentru că proiectul de lege al ONJN era excelent, dar au venit cei din Finanţe cu o zi înainte, în şedinţa de Guvern, şi au mai adăugat unele prevederi, iar legea a ieşit aşa cum este acum.

Reporter: La ce perioadă de timp va trebui ca jucătorul să-şi raporteze încasările din jocurile de noroc?

Sorin Constantinescu: Acest aspect va fi scris în norme, probabil că o dată pe lună declară, iar la sfârşitul anului fiscal plăteşte. Are fişă fiscală cu rubrică de venituri din jocuri de noroc. Întrebarea mea de om de 25 de ani în industrie este de unde va plăti jucătorul suma uriaşă care îi va veni de plată de la ANAF pe toate încasările, în condiţiile în care orice persoană ce joacă frecvent la cazinouri, la "păcănele", după un an de zile este pe pierdere sigură? De aceea, în niciun stat european nu se impozitează câştigul, pentru că nu există câştig, este o aberaţie. Un jucător care joacă un an de zile, de două ori pe săptămână, iese pe pierdere la sfârşitul anului, niciodată pe câştig.

Nicăieri în Europa nu există impozit pe încasările din jocuri de noroc ale oamenilor, pentru că încă nu s-a născut omul care să câştige pe termen lung la jocuri de noroc. În afară, deşi fiscalitatea este mult mai intensă decât la noi, niciun stat european nu impozitează plata la jocurile de noroc. Pentru că nu se poate face acest lucru, şi-au dat seama că nu poţi impozita o pierdere.

În general, pe această piaţă, nu ne putem compara cu alte ţări, pentru că acolo sunt legi bine puse la punct, taxele sunt foarte clare, oamenii şi le plătesc la timp, este o piaţă bine reglementată. La noi, dacă propunem o iniţiativă legislativă, trebuie să luăm avize de la zece ministere, fiecare dintre acestea mai adaugă o propunere şi nu mai iese nimic.

Reporter: Totuşi, cum poţi taxa câştigul?

Sorin Constantinescu: În Italia, se poate acest lucru foarte simplu - printr-un card. Este ca şi cum ai avea un card de credit. Mergi cu el peste tot pe unde vrei să joci, îl introduci în aparat şi el monitorizează ce sume joci şi cât scoţi. La sfârşitul anului, îţi arată dacă eşti pe pierdere sau pe câştig şi, astfel, poţi plăti un impozit pe câştig, în cazul în care ai câştig. Este simplu, dar Ministerul Finanţelor nu vrea să înţeleagă - de ce s-o faci simplu, când se poate complicat?

Reporter: Şi în domeniul sloturilor au fost modificate unele taxe. Cum vedeţi aceste modificări?

Sorin Constantinescu: Au mărit foarte mult taxa anuală pe aparat - de la 8.000 de lei au făcut-o 2.600 de euro - şi au scos biletele de intrare. Şi mai este şi taxa de viciu, de 400 de euro, deci în total 3.000 de euro pe aparat, pe an, ceea ce mi se pare mult.

Reporter: Noile reglementări vor să vină şi în ajutorul programelor pentru prevenirea dependenţei de jocuri de noroc. Care va fi implicaţia operatorilor?

Sorin Constantinescu: S-a prevăzut o fundaţie care va fi înfiinţată în scopul prevenirii dependenţei de jocuri de noroc. Fiecare firmă care îşi va lua licenţă în România va trebui să cotizeze cu câteva mii de euro pe an, iar banii se vor duce în programele antidependenţă. Măsura este, parţial, copiată după modelul din Anglia, unde operatorii sunt obligaţi să dezvolte astfel de programe. Eu, unul, dacă aş fi fost iniţiatorul proiectului de lege, aş fi obligat fiecare firmă de jocuri să-şi facă programul propriu, nu printr-o fundaţie, pentru că nu ştim unde vor merge banii, care vor fi costurile reale, cine va administra asociaţia etc.

Reporter: Cum a evoluat piaţa de gambling de la noi, în ultimul an?

Sorin Constantinescu: Piaţa jocurilor de noroc a scăzut cu 3%, conform unor statistici, iar acum va cădea rău de tot, pentru că, pe segmentul barurilor, unde activează circa jumătate din cele 70.000-72.000 de aparate de tip slot machine din piaţă, se află în baruri. Acum nu vor mai avea voie, după legea nouă, să opereze în baruri decât aparate cu câştiguri limitate, ca să nu tenteze minorii. Este nevoie de schimbarea întregului aparat, iar mulţi nu-şi vor permite.

Reporter: Ce ne puteţi spune despre domeniul pe care-l reprezentaţi, respectiv segmentul de cazinouri?

Sorin Constantinescu: Pe acest segment, au lăsat biletele de intrare, deşi la sloturi le-au scos. Practic, noua lege nu a adus nicio îmbunătăţire. Nu mai sunt jucători cu bani mulţi în piaţă, iar cu cei mici nu facem profituri. Cazinourile o duc cel mai rău - sunt ori la break even, ori puţin pe minus. Oamenii joacă la jocuri cu mize mici - loz în plic, pariuri, 6/49, unde sumele nu sunt atât de mari. În domeniul cazinourilor, în Bucureşti mai sunt cinci astfel de locaţii - la Radison, la Marriott, la Howard Johnson, la Novotel şi la Intercontinental.

Reporter: De ce nu mai sunt oameni cu bani care să meargă în cazinouri? Din cauza crizei?

Sorin Constantinescu: Din cauza crizei şi din cauza a ceea ce se întâmplă în justiţie. A intrat frica în ei că îi saltă DNA-ul. S-a stricat toată industria de lux. Înainte era coadă la Louis Vuitton, acum s-a golit magazinul, nu mai vine nimeni.

Reporter: În ce punct se află, pe această piaţă, Loteria Română?

Sorin Constantinescu: Loteria este în semi-faliment. A scăpat de greci (n.r. ca urmare a încheierii colaborării cu firma elenă Intralot, care a avut timp de 20 de ani un contract, considerat păgubos, cu Loteria Română, dedicat sistemului loteristic), dar a preluat acele echipamente vechi de peste 20 de ani, care în orice moment pot crăpa. Ca să vină o firmă şi să pună echipamente noi este nevoie de minim şase luni de zile, în care Loteria nu va avea 6/49, jocul din care mai trăieşte acum. "Păcănelele" din cadrul Loteriei merg foarte prost, din cauză că agenţiile LOTO, unde sunt plasate aceste aparate, închid la ora două după-amiază, două zile pe săptămână fiind închise. Ca să nu mai vorbim de condiţii, pentru că nici toalete nu au, pe când la privaţi sunt asigurate băuturi gratis, bonusuri, tombole etc.

Reporter: Cum a evoluat piaţa neagră, în domeniul jocurilor de noroc?

Sorin Constantinescu: A scăzut foarte mult piaţa neagră de când a fost înfiinţat ONJN. În provincie, însă, în continuare este o corupţie incredibilă. Dacă ai o mătuşă la ANAF sau dai o şpagă "unde trebuie", nu sunt raportate datoriile şi nu sunt pătite taxele cu anii. Sunt câteva zone unde există sute de aparate la negru. Este mafia aceea de provincie, unde toată lumea cunoaşte pe toată lumea şi o mână spală pe alta.

Reporter: Ce sumă încasează statul din piaţa de gambling?

Sorin Constantinescu: Până într-un miliard de euro intră la buget din piaţa jocurilor de noroc. Sunt curios, însă, ce impact va avea noua lege în buget, pentru că, pe de o parte, vor dispărea aparatele din baruri şi, pe de altă parte, va intra online-ul pe piaţa albă.

Reporter: Care sunt sumele pe care jucătorii sunt dispuşi să le piardă în acest domeniu?

Sorin Constantinescu: Străinii sunt mult mai calculaţi decât românii, primii jucând doar o mică parte din veniturile lunare, pe când noi cheltuim tot salariul în sălile de joc, vindem şi casa, şi maşina, visul nostru fiind să câştigăm o grămadă de bani la jocuri, să punem banii la bancă şi să trăim din dobânzi.

Reporter: Mulţumesc!

Opinia Cititorului ( 4 )

  1. insa 3000 de euro impozitul anual pe aparat este foarte mic, aici il contrazic pe domnul, dovada ca este foarte mic este aparitia continua a salilor de jocuri de noroc acolo unde o farmacie sau un restaurant da faliment, deci se pare ca sunt profitabile. Eu am vazut baruri cu pacanele unde nu se platea niciun leu la stat, deci legea este foarte buna. Domnul spune ca romanii isis pierd salariul, economiile si isi vand casa si-si amaneteaza bunuri, deci un slot produce peste 5000 EURO pe an din care scoti 3000 de euro taxa, curentul, salariul + spatiul inchiriat sau impozitul pe spatiu, deci cateva sute de euro profit per aparat tot ramane, asa ca sunt impozitate corect.

    Mey sorine [...] ... cind iti dadeau turcii spaga la Kings Casino atunci ce impozitai [...]????

    1. e rau sa fii si sarac si prost...

      iar te holbezi in oglinda fraiere si postezi pe net.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb