Inflaţia din Statele Unite nu dă semne de moderare

M.G.
Ziarul BURSA #Macroeconomie / 12 mai 2022

Inflaţia din Statele Unite nu dă semne de moderare

Inflaţia de bază din SUA a înregistrat un avans lunar de 0,6% faţă de un avans estimat de 0,4%

Indicele preţurilor de consum (CPI) din Statele Unite a crescut cu un ritm lunar din nou peste aşteptări în luna aprilie, de 0,3%, după ce în martie şi februarie avansul lunar al preţurilor de consum a fost de 1,2%, respectiv 0,8%, conform datelor publicate ieri de Departamentul American pentru Muncă. În ianuarie, ritmul lunar al inflaţiei a fost de 0,6%, în decembrie 2021 de 0,5%, în noiembrie de 0,8%, iar în octombrie de 0,9%. Avansul lunar al inflaţiei este aşteptat să continue în luna mai, în condiţiile în care preţurile la combustibili au atins noi maxime istorice în această săptămână.

Rata anuală a inflaţiei a înregistrat o scădere care a fost anticipată, dar inflaţia de bază, cea urmărită de Federal Reserve (Fed) în deciziile de politică monetară, a surprins din nou negativ. Majoritatea preţurilor de consum au continuat marşul ascendent (chirii, produse alimentare, curse aeriene, câteva exemple), ceea ce sprijină discursul mai agresiv al oficialilor băncii centrale americane. Perspectiva asupra ratei anuale a inflaţiei continuă să prezinte părţi pozitive având în vedere că pe parcursul acestui an intră în joc efectul de bază, existând aşteptări pentru scădere ceva mai puternică a ratei anuale.

De menţionat că 6 bănci de pe Wall Street consideră că în martie 2022 a fost înregistrat vârful puseului inflaţionist post-Covid.

Aceasta a fost a 23-a lună consecutivă de creştere lunară a preţurilor de consum, iar categoriile energie şi servicii au dominat din nou creşterile de preţuri din SUA în luna martie. Serviciile au înregistrat o creştere lunară a preţurilor de 0,5%, după o creştere de 0,6% în martie, ceea ce arată presiuni inflaţioniste în continuă extindere.

Totodată, indicele produselor alimentare a avut o creştere lunară de 0,9% după două creşteri lunare de 1% la rând şi o altă creştere de 0,9% în ianuarie. Evoluţia inflaţiei arată persistenţa presiunilor inflaţioniste şi explică semnalele Fed cu privire la continuarea procesului de majorare a ratelor de dobândă în ciuda războiului din Ucraina, a sancţiunilor aplicate Rusiei şi a şocului economic aferent. Economia americană are însă mult mai puţine legături comerciale cu Rusia decât Uniunea Europeană. O potenţială problemă mai mare pentru economia americană o reprezintă lockdown-urile din China, însă rata şomajului din SUA rămâne în continuare în zona ce arată o ocupare integrală a forţei de muncă (3,6%).

Rata anuală a inflaţiei din SUA a coborât astfel la 8,3%, de la 8,5% în martie, care a fost recordul ultimilor 41 de ani. În februarie rata anuală a inflaţiei din SUA a fost de 7,9%, iar în ianuarie de 7,5%. Evoluţia ratei anuale a fost uşor peste aşteptările pieţei, care a anticipat o scădere a ratei anuale la 8,1% pe fondul unui avans lunar anticipat de 0,2%.

De menţionat că evoluţia preţurilor de consum din SUA a depăşit aşteptările pieţei în 11 din ultimele 14 luni, iar ultima dată când inflaţia a fost la 8,5% (cât a fost în martie) rata dobânzii de politică monetară din SUA era la peste 13%.

Piaţa bursieră americană a reacţionat puternic negativ în condiţiile în care indicele inflaţiei de bază din SUA, ce elimină preţuri considerate volatile precum cele la alimente şi energie, a înregistrat o creştere lunară peste estimări, de 0,6% în aprilie, după un avans 0,3% în martie, de 0,5% în februarie şi de 0,6% în ianuarie. Estimările analiştilor erau pentru un ritm lunar al inflaţiei CORE de 0,4%.

Inflaţia CORE a înregistrat astfel o rată anuală de 6,2% în aprilie, cu doar 0,3% sub cea din martie. În ianuarie rata anuală a inflaţiei CORE a fost de 6%, iar în februarie de 6,6%.

Totodată, preţurile altor componente considerate componente de bază au continuat să crească şi să aibă o contribuţie mai mare la avansul indicelui preţurilor de consum, tendinţă ce a început odată cu trimestrul al treilea din 2021. Un exemplu este chiria plătită lunar, care a urcat în aprilie din nou cu un ritm lunar de 0,5% la o rată anuală de 5,1% de la 4,7% în martie şi 4,2% în februarie, în timp ce echivalentul chiriei pentru proprietarii de case a urcat lunar tot cu 0,5% la cel mai ridicat nivel din ultimele 3 decenii.

Evoluţia acestor componente pare mai puţin tranzitorie decât şi-ar dori piaţa americană şi banca centrală din SUA, care a decis în luna mai retragerea lichidităţii din piaţă şi majorarea dobânzii-cheie cu 50 de puncte de bază (prima de 50 de pb din ultimii 22 de ani) la 1%. Trebuie spus că Fed-ul a contribuit masiv la bula speculativă din pieţe şi la avansul masiv al inflaţiei în condiţiile în care a printat până în luna martie câte 120 de miliarde de dolari lunar şi a ţinut pentru mai bine de 18 luni dobânzile la 0%.

Evoluţia preţurilor de consum ţine ridicată presiunea pe oficialii Fed pentru a lua măsuri de combatere a inflaţiei la şedinţele de politică monetare viitoare în condiţiile în care inflaţia erodează puternic majorările salariale din acest an: rata anuală reală de creştere a salariilor din SUA a fost de -3,4% în aprilie, după -3,5% în martie, -2,6% în februarie, -1,7% în ianuarie, -2,4% în decembrie, -1,9% în noiembrie şi -1,3% în octombrie. În prezent, oficialii Fed sunt aşteptaţi să opereze alte două majorări de dobânzi de câte 50 de puncte de bază la următoarele două şedinţe de politică monetară în condiţiile în care aprilie a fost 13-a lună consecutivă în care salariile reale din SUA sunt pe negativ.

Avansul preţurilor din 2021 din SUA a fost, în primă fază, alimentat în principal de revenirea puternică a economiei americane, stimulată la rândul ei de transferurile fiscale operate de guvernul federal (5 trilioane de dolari), iar creşterile continue de preţuri la materii prime şi problemele de pe partea ofertei - atât pe piaţa forţei de muncă cât şi pe zona produselor intermediare şi pe lanţurile de aprovizionare - au continuat să alimenteze creşterile preţurilor de consum, în timp ce stimulentele monetare ale Fed (5 trilioane de dolari) au produs cea mai mare bulă speculativă din pieţe din ultimele două decenii.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb