Inflaţia Turciei va ajunge aproape de 62% la finalul anului

F.D.
Internaţional / 1 septembrie 2023

Inflaţia Turciei va ajunge aproape de 62% la finalul anului

Banca Centrală a Turciei a se aşteaptă ca rata anuală a inflaţiei să se situeze aproape de 62% la finalul acestui an, relatează Agerpres.

De asemenea, instituţia va continua înăsprirea politicii monetare cât timp va fi necesar, într-o manieră graduală, şi se aşteaptă la un proces de dezinflaţie în 2024.

Săptămâna trecută, Banca Centrală a Turciei a decis să majoreze dobânda de politică monetară mai mult decât estimau analiştii, primul semn că oficialii adoptă măsuri mai agresive pentru reducerea inflaţiei.

La cea de-a treia şedinţă de politică monetară prezidată de noul guvernator Hafize Gaye Erkan, Banca Centrală a Turciei a decis să majoreze dobânda de referinţă de la 17,5% până la 25%. Majoritatea economiştilor estimau o majorare până la 20%.

În iulie, rata inflaţiei s-a situat la 47,83%, iar în august ar urma să depăşească 55%.

Economia Turciei a înregistrat în trimestrul doi din 2023 o creştere anuală peste aşteptări, de 3,8% (de la 3,9% în primele trei luni din 2023), datorită cheltuielilor solide ale gospodăriilor, dar analiştii se aşteaptă la o încetinire spre finalul anului, pe fondul reducerii efectelor măsurilor de stimulare şi ale majorării dobânzilor.

Comparativ cu primul trimestru din 2023, PIB-ul Turciei a crescut cu 3,5% în perioada aprilie-iunie 2023, de asemenea peste estimări. Analiştii se aşteaptă pe ansamblul acestui an la o expansiune de 2,9%.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Gala BURSA 2024
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb