INFORMAŢII ESENŢIALE DESPRE APLICAREA E-FACTURA: Ce trebuie să ştie orice companie despre obligativitate, mod de utilizare şi sancţiuni

Cristina Săulescu, Partener Cabot Transfer Pricing
Miscellanea / 27 iulie 2022

Ce trebuie să ştie orice companie despre obligativitate, mod de utilizare şi sancţiuni

Facturarea electronică a devenit obligatorie de la 1 iulie pentru o mare parte dintre companiile româneşti, iar implementarea acestui sistem presupune un efort considerabil din partea contribuabililor. Înţelegerea corectă a obligaţiei de raportare a facturilor prin e-Factura este esenţială pentru succesul întregului proces de adaptare la noile rigori de declarare.

Consultanţii noştri au sintetizat mai jos principalele informaţii pe care trebuie să le cunoască companiile despre noul sistem naţional de facturare electronică, devenit obligatoriu începând din luna iulie.

Ce este e-Factura şi cui se aplică

RO e-Factura este sistemul informatic naţional, gestionat de ANAF şi Ministerul Finanţelor, care permite emiterea, transmiterea şi descărcarea facturilor în format electronic. Scopul acestui sistem este digitalizarea şi creşterea gradului de conectare dintre contribuabili şi autorităţile fiscale, principalul obiectiv fiind acela de a combate frauda şi evaziunea fiscală.

Obligaţia de facturare electronică prin intermediul e-Factura vizează toţi operatorii economici stabiliţi în România, în această definiţie încadrându-se:

Persoanele impozabile cu sediul activităţii economice în România;

Sediul fix din România a unor persoane impozabile străine, când de la acest sediu se efectuează livrări de bunuri sau prestări de servicii.

Obligativitatea pentru relaţiile B2B

La relaţiile comerciale de tip business-to-business, utilizarea e-Factura este obligatorie de la 1 iulie doar pentru o parte dintre tranzacţii, fiind vizate doar acel tranzacţii cu bunuri considerate cu risc fiscal.

Ordinul ANAF nr. 12/2022 este cel care stabileşte lista produselor cu risc fiscal ridicat, pentru care facturarea electronică a devenit obligatorie din iulie. Astfel, bunurile vizate de raportări în relaţii economice B2B sunt: legume şi fructe (codurile NC de la 0701 la 0714 şi codurile de la 0801 la 0814); băuturi alcoolice (codurile NC de la 2203 la 2208); construcţiile noi (livrarea de construcţii sau de părţi de construcţii şi a terenurilor pe care sunt construite, conform definiţiei din Codul fiscal, articolul 292, alineatul 2, litera f); produsele minerale (codurile NC 2505, 2515, 2516, 2517), îmbrăcăminte şi încălţăminte (codurile NC 6401 - 6405, 6101 - 6117, 6201 - 6212 şi 6214 - 6217).

Obligativitatea pentru relaţiile B2G

În privinţa relaţiilor business-to-government, obligaţia de a folosi e-Factura este mai extinsă, operatorii economici care se află într-o relaţie B2G fiind obligaţi să emită facturi electronice pentru toate tipurile de tranzacţii, indiferent dacă este vorba despre bunuri sau despre servicii.

O relaţie de activitate de tipul B2G este considerată relaţia prin care un operator economic are calitate de contractant sau subcontractant către o entitate publică, aşa cum sunt definiţi termenii în OUG nr. 120/2021 (cadrul legal general pentru implementarea e-Factura). Conform acestui act normativ, definiţiile sunt:

relaţia dintre un operator economic şi autorităţi contractante, respectiv entităţi contractante - B2G - tranzacţia dintre un operator economic care are calitatea de contractant sau subcontractant/subantreprenor în temeiul Legii nr. 98/2016, Legii nr. 99/2016, Legii nr. 100/2016, şi al OUG nr. 114/2011, şi autorităţi contractante sau entităţi contractante care primesc şi prelucrează facturi electronice.

subcontractant/subantreprenor - operatorul economic definit la art. 3 alin. (1) lit. yy) din Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice, art. 3 alin. (1) lit. zz) din Legea nr. 99/2016 privind achiziţiile sectoriale, respectiv art. 5 alin. (1) lit. gg) din Legea nr. 100/2016 privind concesiunile de lucrări şi concesiunile de servicii, care şi-a exprimat opţiunea de a fi plătit direct în condiţiile art. 218 din Legea nr. 98/2016, respectiv ale art. 232 din Legea nr. 99/2016, şi ale art. 97 din Legea nr. 100/2016.

Cum funcţionează, pe scurt, sistemul e-Factura

Prin sistemul e-Factura, factura electronică este transmisă şi primită într-un format electronic structurat de tip XML, care permite prelucrarea sa electronică şi automată. Sistemul e-Factura este disponibil în Spaţiul Privat Virtual, unde accesul se face pe baza de certificat calificat pentru semnătură electronică.

Facturile se încarcă în sistem sub forma unui fişier .xml, sunt validate din punct de vedere al sintaxei de serverul ANAF şi, dacă, toate condiţiile de formă sunt respectate, sistemul trimite în SPV un mesaj de emitere a facturii atât către destinatar, cât şi către beneficiar. Ministerul Finanţelor aplică sigiliul pe fisierul .xml şi acesta poate fi descărcat.

Fişierele de tip .xml pot fi generate fie printr-o aplicaţie gratuită, pusă la dispoziţie de Ministerul de Finanţe, fie prin aplicaţii proprii dezvoltate intern de companii sau de dezvoltatorii softurilor de facturare.

Data comunicării facturii electronice către destinatar se consideră data la care factura electronică este disponibilă acestuia pentru descărcare din sistemul naţional privind factura electronică RO e-Factura, iar exemplarul original al facturii electronice se consideră fişierul .xml, însoţit de sigiliul electronic al MF.

Facturile sunt păstrate în SPV timp de 60 de zile, apoi sunt arhivate şi disponibile la cerere.

Sancţiuni

Cadrul legal aferent e-Factura nu prevede sancţiuni explicite pentru contribuabilii care nu folosesc sistemul naţional de facturare, deşi au această obligaţie. Totuşi, nu este exclus să apară riscul ca, în anumite situaţii, să se nege dreptul contribuabilului la deducerea TVA în lipsa facturii considerate "originale" (cea electronică, peste care s-a aplicat sigiliul electronic al Ministerului de Finanţe).

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
rpia.ro
danescu.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Oct. 2024
Euro (EUR)Euro4.9724
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5865
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2949
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9815
Gram de aur (XAU)Gram de aur399.9201

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
citiesoftomorrow.ro
cnipmmr.ro
thediplomat.ro
hipo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb