ING: Speculaţiile privind retragerea ING Asigurări de Viaţă din ţara noastră, demersuri incorecte

F. A.
Comunicate de presă / 27 noiembrie 2012

Urmare a speculaţiilor apărute în ultimele zile în anumite publicaţii cu privire la retragerea ING de pe piaţa românească a asigurărilor de viaţă, ING Asigurări de Viaţă face precizări, se arată într-un comunicat de presă remis redacţiei

Divizia de asigurări a ING în ţara noastră continuă să se concentreze asupra planurilor de dezvoltare ca şi până acum, pregătindu-se pentru un viitor separat de ING Bank, se arată în comunicat.

Informaţia corectă şi reală privind activităţile ING din ţara noastră, ca parte a diviziei europene a ING Group, se circumscrie unui scenariu de bază care prevede lansarea unei oferte publice iniţiale (IPO), cu obiectivul final de a crea un business independent, potrivit comunicatului.

Acordul agreat de ING Group şi statul olandez cu Comisia Europeană privind planul de reorganizare iniţiat în 2009, aşa cum a fost redefinit recent oferă Grupului mai mult timp şi flexibilitate pentru identificarea şi adoptarea celor mai bune soluţii în concordanţă cu condiţiile specifice de piaţă, climatul economic şi oportunităţile concrete existente în fiecare regiune în parte. În cazul businessului din Europa, acordul în forma actualizată prevede ca mai mult de 50% din proces sa fie încheiat până la sfârşitul anului 2015, iar diferenţa până la finalul anului 2018. În practică, planificarea termenelor concrete va ţine cont de condiţiile de piaţă şi stadiul de pregatire al procesului.

Ca atare, extrapolarea măsurilor luate de ING Grup în alte pieţe (precum America de Nord sau Asia) pentru a anticipa deciziile care ar putea fi adoptate în privinţa activităţilor din Europa (şi implicit din România) rămân un demers incorect, fără un fundament solid, se arată în comunicatul de presă.

Atât în ţara noastră, cât şi în restul pieţelor în care are lor reorganizarea operaţiunilor de asigurări şi investiţii prin separarea de entitatea băncii, toate acţiunile ING sunt desfăşurate cu atenţie maximă pentru protejarea activităţii curente, a clienţilor, angajaţilor şi partenerilor de afaceri. Contractele clienţilor nu sunt afectate sau alterate în niciun fel de procesul de reorganizare şi rămân neschimbate indiferent de deciziile adoptate în contextul acestuia, fiind protejate atât prin obligaţiile contractuale asumate de ING, cât şi prin reglementările legale în vigoare, precizează comunicatul.

În absenţa confirmărilor oficiale din partea companiei sau a citării unor surse oficiale şi verificabile, speculaţiile privind retragerea ING Asigurări de Viaţă din ţara noastră sunt demersuri incorecte, se mai adaugă în comunicatul de presă.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
rpia.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Oct. 2024
Euro (EUR)Euro4.9752
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5471
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3043
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9437
Gram de aur (XAU)Gram de aur385.5996

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
citiesoftomorrow.ro
energyexpo.ro
cnipmmr.ro
rommedica.ro
hipo.ro
prow.ro
aiiro.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb