Îngropaţi în zăpadă

Zero barat. Eşec total. Acesta este rezumatul participării României la Olimpiada de Iarnă de la Pyeongchang (Coreea de Sud). Mă întreb de ce s-a mai trimis o delegaţie, dacă rezultatele sunt nule. Cu alte cuvinte, România este pe aceeaşi treaptă a clasamentului pe medalii ca statele din Africa sau de pe insulele Pacificului, care trimit sportivi la Olimpiadă doar pentru a se afla în treabă. Unii dintre ei probabil au văzut zăpadă pentru prima dată cu această ocazie.

Pentru a înţelege în ce stil se aruncă cu bani publici, să spunem doar atât. Lichtenstein (37.000 de locuitori, la egalitate cu oraşul Sighetu Marmaţiei), a luat o medalie de bronz. Sigur, ei au ceva munţi acolo, dar şi România are. Letonia (1,9 milioane de locuitori; mai puţin decât judeţele Suceava, Bacău şi Iaşi împreună) nu are munţi, dar are o medalie de bronz. Ungaria are o medalie de aur. Belgia, una de argint. Cu toate că are ierni în care se coc portocalele, chiar şi Spania are două medalii de bronz. România, ciuca bătăilor.

Acum, drept este că nu Guvernul este direct responsabil de performanţa atletică a sportivilor. Cu toate că discursurile politicienilor par să indice altceva, nu poate Statul să genereze performanţă la ordin, prin decret şi prin subvenţii. Problema, în acest caz al eşecului de la Olimpiadă, este una precisă. Pentru ce se cheltuiesc (mulţi) bani publici, dacă rezultatul final este unul de care a fost capabilă şi Tonga?

Dincolo de asta, ar fi altceva de semnalat. România are, cel puţin de la o vreme, o relaţie disfuncţională cu iarna. Lipsa de performanţă în sporturile de iarnă este - pentru a spune aşa - doar vârful icebergului. Nu avem sportivi buni mai ales pentru că nu există, în societatea românească, un interes serios pentru sporturile albe. Sigur, avem ceva amatori talentaţi. Plus oameni care se duc la schi pentru a se distra şi nimic mai mult. Peste acest nivel însă, nimic.

Se întâmplă ceva. Suspectez că, fundamental, iarna a ajuns să ne producă angoase. O nelinişte existenţială care se traduce în dezordine socială.

Cum să îmi explic altfel un fapt simplu? De circa 20 de ani încoace, câţiva centimetri de zăpadă sunt suficienţi pentru a da toată România peste cap. Drumuri blocate, şcoli închise, politicieni isterici, reportaje dramatice la televizor.

Evident, au fost cazuri în care ninsorile sau viscolul au avut o intensitate considerabilă. Dar acestea sunt excepţiile. În Capitală este suficient un strat de nea subţire ca un pişcot pentru a da naştere la scene apocaliptice. Autobuzele nu mai circulă, curentul se întrerupe, gunoiul nu mai este ridicat. Incapacitatea autorităţilor de a gestiona o situaţie simplă este evidentă.

Am stat ani de zile în Finlanda, unde iarna chiar este aspră. Am prins, la Helsinki, geruri de minus 35 de grade. Viscol care bate zile întregi. Căderi masive de zăpadă. Însă nu am observat niciodată o reacţie de tipul celei pe care o vedem acum în România. Acolo noaptea auzi plugurile care circulă pentru a menţine drumurile deschise. Locatarii ies la dat zăpada de pe aleile dintre blocuri. Prin oraş vezi echipe de muncitori care înlătură ţurţurii periculoşi de pe marginea acoperişurilor. Vapoarele de pasageri sunt proiectate pentru a fi şi spărgătoare de gheaţă. Cale de 80 de kilometri, până la Tallinn, am traversat uneori pe o întindere albă, fără să văd apa Mării Baltice.

Iarna este, de la o vreme, un pretext pentru autorităţile de la Bucureşti să îşi exhibe neputinţa. Citesc acum că elevii nu trebuie să fie "expuşi frigului". Ai crede că suntem undeva în Spitsbergen. Nu, prognoza este doar minus 7 (şapte) grade. Sigur, nu este cald. Însă minus 7 grade nu este, în mod normal, o temperatură care să pună probleme. Doar la noi şi la tropice (probabil, dar nu sigur) se închid şcolile în această situaţie.

Socialiştii au avut întotdeauna o problemă cu iarna. Pe vremea lui Ceauşescu, drumurile erau un patinoar. Dar măcar autorităţile aveau de înfruntat ierni normale. Eram copil, dar îmi amintesc că erau mai multe "utilaje" specifice pentru curăţat zăpada de pe drumuri decât acum. Acum, în regimul Dragnea, s-au cheltuit fonduri imense din banul public pentru "servicii de deszăpezire". Pe utilaje care sunt plimbate, în fiecare toamnă, ca la parada militară, de către primarii penali ai Patriei recunoscătoare.

Gerul şi lapoviţa, se pare, au congelat şi minţile. Deputatul Remus Borza (un apropiat al plagiatorului VV Ponta) a declarat, de la tribuna Parlamentului, că indemnizaţia de 9.000 de lei pe lună este doar "decentă". Încheiem, aşadar, cu un pasaj memorabil din discursul acestui "ales al neamului".

"Dragii mei, până la urmă indemnizaţia este un drept constituţional pe care ca orice demnitar avem dreptul să o încasăm. Ce pretenţii aveţi? Să venim desculţi, să venim în cioareci, în opinci, în blugi?".

Aşa este, ar fi păcat ca pe gerul acesta, valorile României să meargă la serviciu cu picioarele înfofolite în hârtie de ziar. Asta este pentru naivii care i-au votat.