Iniţiativă franco-germană pentru o mai mare integrare a zonei euro

Ziarul BURSA #Jurnal de criză / 23 mai 2017

Iniţiativă franco-germană pentru o mai mare integrare a zonei euro

Ministrul francez al Economiei, Bruno Le Maire, şi ministrul german de Finanţe, Wolfgang Schaeuble, au anunţat, ieri, înfiinţarea unui grup de lucru dedicat unei integrări mai rapide şi mai ample a zonei euro, informează AFP.

"Am căzut de acord să punem la punct, pentru prima dată, un grup de lucru format din noi doi - Wolfgang Schaeuble şi cu mine -, care va avea drept obiectiv să prezinte propuneri foarte concrete pentru a progresa cu integrarea zonei euro", a declarat Bruno Le Maire, într-o conferinţă de presă comună cu Wolfgang Schaeuble.

"Vorbim de mai mulţi ani de progrese în privinţa integrării zonei euro, dar lucrurile nu avansează suficient de rapid şi suficient de departe. Acum am decis să facem ceva pentru ca lucrurile să avanseze mai rapid şi mai departe, în mod concret", a adăugat oficialul francez, citat de Agerpres.

Printre temele care ar urma să fie abordate de noul grup de lucru, Bruno Le Maire a menţionat convergenţa fiscală, coordonarea politicilor economice şi investiţiile comune franco-germane în beneficiul creşterii economice şi al creării de noi locuri de muncă în zona euro.

La rândul său, Wolfgang Schaeuble a precizat că primele concluzii ale grupului de lucru vor fi prezentate la Consiliul de miniştri franco-german, prevăzut să aibă loc în luna iulie.

"Ştim că întărirea uniunii monetare este de o importanţă capitală şi împărtăşim convingerea că Franţa şi Germania au o responsabilitate specială de a fi motorul acestei consolidări", a spus Schaeuble.

Cei doi oficiali au mai anunţat că vor colabora la proiectul instituţional care ar urma să conducă la un guvern economic în zona euro. Este vorba de înfiinţarea unui minister de Finanţe în zona euro, un proiect promovat de preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, care ar impune însă modificarea tratatelor europene existente sau înfiinţarea unui Fond Monetar European, cum ar dori Wolfgang Schaeuble.

În schimb, ministrul german de Finanţe a estimat, ieri, că o dezbatere cu privire la succesorul lui Mario Draghi în fruntea Băncii Centrale Europene este prematură. Wolfgang Schaeuble a fost întrebat într-o conferinţă de presă despre o eventuală susţinere a unui german pentru postul de preşedinte al BCE. La rândul său, Bruno Le Maire a spus că problema viitorului preşedinte al BCE nu a fost abordată la prima sa întâlnire oficială cu Wolfgang Schaeuble.

Potrivit mai multor publicaţii germane, cancelarul Angela Merkel şi ministrul german de Finanţe, Wolfgang Schaeuble, ar dori să promoveze candidatura directorului Bundesbank, Jens Weidmann, pentru postul ocupat în prezent de italianul Mario Draghi.

BCE practică de peste doi ani o politică de sprijinire a economiei, prin menţinerea dobânzilor la un nivel extrem de scăzut şi achiziţii de obligaţiuni. Pe fondul relansării economiei şi inflaţiei în zona euro, o astfel de politică monetară nu mai este justificată, în opinia oficialilor germani, ţară unde mulţi dintre cetăţeni mizează pe economii pentru a-şi finanţa pensiile.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb