Înmatriculările de autovehicule noi, în creştere cu 18,7% în luna mai

G.U.
Miscellanea / 2 iunie 2021

Înmatriculările de autovehicule noi, în creştere cu 18,7% în luna mai

Peste 10.190 de autovehicule noi au fost înmatriculate în România în decursul lunii mai din acest an, în creştere cu 18,7% faţă de aceeaşi perioadă din 2020, conform datelor comunicate de Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Autovehiculelor (DRPCIV), citate de Asociaţia Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA).

Conform datelor oficiale, din totalul înregistrărilor raportate în luna mai, 8.221 de unităţi au fost autoturisme noi, a căror creştere în comparaţie cu luna similară din anul precedent este de aproape 15%.

În acest context, topul primelor cinci mărci este condus de Dacia - cu 1.890 de unităţi, urmată de Skoda (877 unităţi), Renault (744), Ford (590) şi Toyota (531).

Pe ansamblul primelor cinci luni din 2021, autoturismele noi înregistrează o scădere generală de 9,1%, comparativ cu intervalul ianuarie - mai 2020.

Numărul autoturismele rulate, cu cele 167.101 de unităţi înmatriculate din ianuarie până la finele lunii mai, a crescut cu 7,8%, raportat la perioada similară a anului trecut.

În ceea ce priveşte înmatriculările de vehicule comerciale noi (LCV, HCV, Minibus şi Bus, precum şi vehicule speciale), după un volum de 1.970 unităţi, consemnat în luna mai a acestui an (+38,1% faţă de luna mai 2020), rezultă o creştere generală, pe ansamblul anului 2021, de 28,4%, notează sursa citată.

La categoria motocicluri (motociclete, mopede, ATV-uri) noi, înregistrează în luna mai, o creştere de 55,8% pe un volum de 550 de unităţi, precum şi un salt de 54,9%, la cinci luni.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb