INS: Cea mai mare creştere a numărului de decese de la începutul pandemiei s-a înregistrat în octombrie

G.B
Miscellanea / 10 decembrie 2021

Cea mai mare creştere a numărului de decese de la începutul pandemiei s-a înregistrat în octombrie

Numărul copiilor născuţi în octombrie a fost de 15.613, cu 2.136 mai puţini decât în luna anterioară, în timp ce numărul deceselor s-a ridicat la 44.595 (22.717 bărbaţi şi 21.878 femei), în creştere cu 19.858 decese (9.796 bărbaţi şi 10.062 femei), informează Institutul Naţional de Statistică, potrivit Agerpres.

Numărul deceselor copiilor cu vârstă sub 1 an, înregistrate în luna octombrie 2021, a fost de 97, cu 5 mai mulţi faţă de septembrie 2021.

"Comparaţia cu luna precedentă este afectată de faptul că înregistrările statistice ale fenomenelor demografice înregistrează un decalaj de la o lună la alta, din cauza faptului că există fenomene demografice produse în ultimele 4-5 zile ale lunii curente, care se înregistrează preponderent în luna următoare. De asemenea, fenomenul de mortalitate înregistrează o evoluţie sezonieră, fiind mai accentuat în lunile de iarnă şi înregistrând cele mai mici valori în lunile iulie, august, septembrie", precizează INS.

În anul 2020, numărul deceselor a crescut semnificativ în octombrie, noiembrie şi decembrie faţă de aceleaşi luni din anul 2019, iar în ianuarie-februarie 2021 se observă un trend descrescător al numărului de decese faţă de ultimele luni ale lui 2020, numărul acestora rămânând în continuare mai ridicat decât cel înregistrat în aceleaşi luni ale anului precedent. În contextul pandemiei COVID-19, în luna martie 2021 s-a înregistrat a treia cea mai mare creştere a numărului de decese, după creşterile din lunile noiembrie şi decembrie din anul 2020, iar din luna aprilie 2021 se înregistrează un trend descrescător de la o lună la alta, care a continuat până în august 2021, urmat de o creştere semnificativă în septembrie şi mai ales octombrie 2021, ultima lună înregistrând cea mai mare creştere a numărului de decese de la începutul pandemiei COVID19.

În octombrie 2021, peste două treimi din totalul numărului de decese s-a înregistrat pentru persoanele cu vârstă de cel puţin 70 ani (18.447 decese, reprezentând 41,4% din total, s-au înregistrat la persoanele în vârstă de 80 ani şi peste, iar 12.074 decese, reprezentând 27,1% din total, la persoanele de 70-79 ani) şi 8.429 decese (18,9%) la persoanele în vârstă de 60-69 ani. La polul opus, cele mai puţine decese au fost înregistrate la grupele de vârstă 5-19 ani (71 decese), 0-4 ani (119 decese) şi 20-29 ani (141 decese).

După cauza principală de deces, cele mai multe persoane au decedat în luna octombrie 2021 din cauza bolilor aparatului circulator (20.836 persoane, reprezentând 46,7%), a bolilor aparatului respirator (14.980 persoane, reprezentând 33,6%) şi tumorilor (4.184 persoane, reprezentând 9,4%). După 4 luni în care bolile aparatului respirator au reprezentat a treia cauză de deces, în lunile septembrie şi octombrie 2021 bolile aparatului respirator reprezintă, din nou, a doua cauză principală de deces, situaţie înregistrată şi în perioada octombrie 2020 - aprilie 2021.

Astfel, conform datelor INS, sporul natural s-a menţinut negativ (-28.982) în luna octombrie 2021, numărul persoanelor decedate fiind de 2,9 ori mai mare decât cel al născuţilor-vii.

În ceea ce priveşte nupţialitatea şi divorţialitatea, în octombrie 2021, la oficiile de stare civilă s-au înregistrat 10.335 căsătorii, cu 5.578 mai puţine decât în luna septembrie 2021, iar numărul divorţurilor pronunţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi conform Legii nr.202/2010 a fost de 2.014, cu 144 mai puţine.

În octombrie 2021, comparativ cu aceeaşi lună din 2020, numărul născuţilor-vii a fost mai mare cu 960, iar sporul natural a fost negativ atât în luna octombrie 2021 (-28.982 persoane), cât şi în octombrie 2020 (-12.901 persoane).

Numărul persoanelor care au decedat în luna octombrie 2021 a fost de 1,6 ori mai mare faţă de perioada similară a anului trecut. După primele trei cauze principale de deces, în luna octombrie 2021 faţă de luna octombrie 2020, s-au înregistrat cu 5.917 decese mai multe din cauza bolilor aparatului circulator, cu 10.570 mai multe decese din cauza bolilor aparatului respirator, dar cu 27 mai puţine decese având cauză principală tumorile.

Numărul copiilor cu vârsta sub un an care au decedat a fost cu 4 mai mic faţă de cel înregistrat în octombrie 2020.

În mediul urban s-a înregistrat decesul a 22.588 persoane (11.486 bărbaţi şi 11.102 femei), iar în mediul rural decesul a 22.007 persoane (11.231 bărbaţi şi 10.776 femei). Faţă de aceeaşi lună din anul 2020, numărul persoanelor care au decedat a crescut cu 8.615 persoane (3.922 bărbaţi şi 4.693 femei) în mediul urban şi cu 8.426 persoane (3.961 bărbaţi şi 4.465 femei) în mediul rural.

Numărul căsătoriilor a fost, în luna octombrie 2021, cu 703 mai mare decât cel înregistrat în aceeaşi lună din anul precedent. Prin hotărâri judecătoreşti definitive şi conform Legii nr. 202/2010 în luna octombrie 2021 s-au pronunţat cu 256 divorţuri mai puţine.

"Efectele crizei sanitare asupra fenomenelor demografice sunt vizibile, în special în cazul deceselor care, din luna iunie 2020, au înregistrat un trend crescător faţă de lunile corespunzătoare din anul precedent, lunile iulie şi august 2021 fiind primele luni de scădere a numărului de decese faţă de aceleaşi luni din anul precedent, dar din luna septembrie creşterile faţă de lunile corespunzătoare din anul precedent sunt semnificative, luna octombrie înregistrând cea mai mare creştere a numărului de decese", subliniază INS.

În cazul naşterilor, în perioada ianuarie 2020 - iulie 2021, lunar, numărul copiilor născuţi a înregistrat scăderi faţă de luna corespunzătoare din anul precedent, dar a înregistrat o creştere în lunile august -octombrie 2021, faţă de lunile corespunzătoare din anul 2020. În cazul căsătoriilor, începând cu luna martie 2020, s-au înregistrat scăderi ale numărului de evenimente faţă de lunile corespunzătoare din anul precedent timp de 12 luni consecutiv, luna martie 2021 fiind prima lună de creştere a numărului de căsătorii faţă de aceeaşi lună din anul 2020, iar în cazul divorţurilor, în luna martie 2021 s-a înregistrat cel mai mare număr de divorţuri din perioada ianuarie 2020 - octombrie 2021.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Gala BURSA 2024
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb