INS: "Importurile de gaze au crescut anul trecut cu 629%"

A.S.
Ziarul BURSA #Companii #Energie / 13 februarie 2017

Importurile de gaze ale României au crescut anul trecut cu 629%, comparativ cu 2015, ajungând la 1,185 milioane de tone echivalent petrol, arată datele publicate, vineri, de Institutul Naţional de Statistică (INS). Producţia de gaze a scăzut în 2016 cu 12,5%, totalizând 7,487 milioane tone echivalent petrol.

În luna noiembrie, preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Energie (ANRE), Niculae Havrileţ, declara că România ar putea importa 40% din consumul naţional de gaze în această iarnă, întrucât preţul gazelor pe pieţele internaţionale va fi chiar şi cu 20 de lei pe MWh mai mic decât cel al gazelor de producţie internă aflate în depozite. El a amintit că preţul plătit de populaţie este îngheţat la nivelul de 60 de lei pe MWh până la 1 aprilie 2017, în urma unei Hotărâri de Guvern aprobate vara trecută.

"De la 1 aprilie se desfiinţează sistemul de stabilire a preţului prin HG, iar ANRE va stabili o metodologie de formare a preţului pentru consumatorul casnic, în condiţii de liberalizare. Acest lucru înseamnă că un consumator de pe piaţă, indiferent dacă este casnic sau nu, consumă un coş de gaze, unde intră gaze de import, gaze din producţia domestică curentă, precum şi gaze din depozite. Aceste trei surse formează un coş, care va fi în continuare gestionat de ANRE printr-o metodologie care va obliga furnizorii care alimentează piaţa casnică să asigure cel mai bun echilibru în sensul păstrării unui preţ cât mai mic", explica preşedintele ANRE, potrivit Agerpres.

Grupul rus Gazprom a anunţat că România a achiziţionat, anul trecut, de la Gazprom o cantitate de 1,48 miliarde metri cubi de gaze naturale, în creştere cu 740% comparativ cu 2015. Unii analişti au spus că o explicaţie ar fi faptul că, în 2015, importurile de gaze ale ţării noastre au fost extrem de reduse, astfel că o creştere cu 740% , la 1,48 miliarde de metri cubi de gaze nu este alarmantă. În 2015, importurile de gaze din Rusia, prin intermediari, au fost de numai 2,4% din consum.

Companiile ruseşti au ajuns în noiembrie 2016 la o cotă de 25% din piaţa de gaze a României, faţă de doar 5% în ianuarie, din cauza preţului scăzut la care sunt importate gazele ruseşti, comparativ cu gazele interne, ne-au confirmat în decembrie reprezentanţii Romgaz. Gazele interne au preţuri ridicate din cauza supraimpozitării, a impozitului asupra veniturilor suplimentare obţinute ca urmare a dereglementării preţurilor din sectorul gazelor naturale, dat prin OUG 7 din 2013, emisă în timpul guvernării Ponta. Surse din piaţă susţineau, anul trecut, că firmele Romgaz şi Petrom au solicitat modificarea acestei ordonanţe, din cauza scăderii preţurilor internaţionale la gaze care au coborât sub pragul minim de 72 lei/MWh, stabilit în 2013 ca reper în calcularea impozitului de OUG 7/2013. Ministerul Finanţelor a decis, însă, să nu modifice această ordonanţă, iar în schimb a propus menţinerea redevenţelor şi deductibilităţi pentru offshore.

În luna decembrie 2016, directorul general al grupului rus "Gazprom", Alexey Miller, spunea că preţul mediu pentru gazele naturale livrate Europei va fi, cel mai probabil, mai mare în primul trimestru din 2017 decât în ultimul trimestru din 2016.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Realizările domnului Ciolos!

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

13 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9732
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7413
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3047
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9954
Gram de aur (XAU)Gram de aur406.8246

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb