INS: ÎN IULIE, Peste 128 mii de sosiri ale vizitatorilor străini, înregistrate la punctele de frontieră

Mina Irina
Companii / 1 septembrie 2016

Peste 1279 mii de sosiri ale vizitatorilor străini au fost înregistrate la punctele de frontieră ale României în luna iulie a acestui an, ceea ce reprezintă o creştere cu 11,9% faţă de perioada similară a anului trecut, se arată într-un comunicat al Institutului Naţional de Statistică.

Majoritatea vizitatorilor străini provine din ţări situate în Europa (92,5%).

Pe de altă parte, plecările vizitatorilor români în străinătate, înregistrate la punctele de frontieră, au fost în luna iulie 2016 de 1659s mii, în creştere cu 21,7% comparativ cu luna iulie 2015. Mijloacele de transport rutier au fost cele mai utilizate pentru plecările în străinătate, reprezentând 71,6% din numărul total de plecări.

Din numărul total de sosiri, sosirile turiştilor români în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au reprezentat 80,6%, în timp ce turiştii străini au reprezentat 19,4%, ponderi similare cu cele din luna iulie 2015. În rândul turiştilor străini, cea mai mare pondere au deţinut-o cei din Europa (74% din total turişti străini), iar din aceştia 85,3% au fost din ţările aparţinând Uniunii Europene.

Înnoptările turiştilor în structurile de primire turistică au crescut în luna iulie 2016 cu 7,5%, la 3877 mii, în creştere cu 7,5% faţă de cele din luna iulie 2015. Înnoptările turiştilor români au reprezentat 85,7%, în timp ce înnoptările turiştilor străini au reprezentat 14,3%. Dintre turiştii străini, cea mai mare pondere au deţinut-o cei din Europa (71,5%), 83,2% provenind din ţările aparţinând Uniunii Europene. Durata medie a şederii în luna iulie 2016 a fost de 2,9 zile la turiştii români şi 2 zile la turiştii străini.

Indicele de utilizare netă a locurilor de cazare în iulie a fost de 42,5% pe total structuri de cazare turistică, în creştere cu 3,7 puncte procentuale faţă de luna iulie 2015. Indici mai mari de utilizare a locurilor de cazare în luna iulie 2016 s-au înregistrat la hoteluri (52,8%), vile turistice (36,5%), hosteluri (32,0%), popasuri turistice (28,3%), tabere de elevi şi preşcolari (28,1%), căsuţe turistice (27,4%) şi pensiuni turistice (26,2%).

Cât priveşte primele şapte luni ale acestui an, sosirile înregistrate în structurile de primire turistică au însumat 5894 mii, în creştere cu 11% faţă de cele din perioada ianuarie - iulie a anului trecut. Sosirile turiştilor români au reprezentat 76,8% din numărul total de sosiri, în timp ce turiştii străini au reprezentat 23,2%, ponderi similare cu cele din primele şapte luni din 2015. În ceea ce priveşte sosirile turiştilor străini în structurile de primire turistică, cea mai mare pondere au deţinut-o cei din Europa (74,7% din total turişti străini), iar dintre aceştia 84,9% au fost din ţările aparţinând Uniunii Europene.

Înnoptările înregistrate în structurile de primire turistică în primele şapte luni au însumat 13299 mii, în creştere cu 8,4% faţă de cele din perioada 1.01-31.07.2015. Înnoptările turiştilor români au reprezentat 79,8%, în timp ce înnoptările turiştilor străini au reprezentat 20,2%. În rândul turiştilor străini, cea mai mare pondere au deţinut-o cei din Europa (73,3% din total turişti străini), iar din aceştia 82,8% au fost din ţările aparţinând Uniunii Europene.

Durata medie a şederii în perioada ianuarie - iulie 2016 a fost de 2,3 zile la turiştii români şi 2 zile la turiştii străini.

Indicele de utilizare netă a locurilor de cazare în aceeaşi perioadă a fost de 28,5% pe total structuri de cazare turistică, în creştere cu 1,7 puncte procentuale faţă de perioada 1.01-31.07.2015. Indici mai mari de utilizare a locurilor de cazare s-au înregistrat la hoteluri (36,1%), vile turistice (21,4%), căsuţe turistice (21,1%), hosteluri (20,3%) şi pensiuni turistice (18,2%).

Sosirile vizitatorilor străini în România, înregistrate la punctele de frontieră, au fost în perioada ianuarie - iulie 2016 de 5721 mii, în creştere cu 12,7% faţă de perioada similară a anului trecut. Majoritatea vizitatorilor străini provine din ţări situate în Europa (93,1%), iar 55% din statele Uniunii Europene.

Plecările vizitatorilor români în străinătate, înregistrate la punctele de frontieră, au fost de 9073 mii, în creştere cu 19,4% comparativ cu perioada 1.01-31.07.2015. Mijloacele de transport rutier au fost cele mai utilizate pentru plecările în străinătate, reprezentând 69,7% din numărul total de plecări, conform sursei citate.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

17 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9773
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3756
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3554
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7940
Gram de aur (XAU)Gram de aur467.2986

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
targulnationalimobiliar.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb