Ponderea persoanelor cu locuri de muncă din totalul populaţiei în vârsta de muncă (15-64 de ani) a ajuns la 60,1% în trimestrul doi din acest an, în creştere cu 0,9% faţă de acelaşi trimestru al anului trecut şi cu 3,1% faţă de trimestrul anterior din acest an, a anunţat azi Institutul Naţional de Statistică (INS). În trimestrul doi rata şomajului, calculată conform Biroului Internaţional al Muncii (BIM), a ajuns la 6,8%, în scădere faţă de primul trimestru din acest an (8,1%), dar mai mare decât în trimestrul similar al anului trecut (6,3%).
Ca şi în trimestrele anterioare, gradul de ocupare din trimestrul doi al acestui an era mai mare pentru bărbaţi (67,1%, faţă de 53,2% pentru femei) şi pentru persoanele din mediul rural (63,7%, faţă de 57,6% în mediul urban). Rata de ocupare a tinerilor (15-24 ani) era de 25,8%.
Rata şomajului calculată conform Biroului Internaţional al Muncii (BIM) a fost în trimestrul doi al acestui an de 6,8%, în scădere faţă de trimestrul anterior (8,1%), dar în creştere faţă de trimestrul corespunzător din anul precedent (6,3%). Şomajul din mediul urban a fost în perioada menţionată de 8,6%, în timp ce în mediul rural rata şomajului a fost de 4,7%. Rata şomajului BIM avea nivelul cel mai ridicat (20,5%) în rândul tinerilor (15-24 ani).