Fără ruşi şi fără securişti putem avea alegeri? Dar fără electorat?

Dacă Georgescu e "omul ruşilor", dacă Simion e "omul ruşilor", dacă Şoşoacă e "omul ruşilor", atunci tragem linie şi adunăm. Trei dintre candidaţii care, individual, au adunat mai mult de 10% voturi sunt "oamenii ruşilor". Împreună cei trei au atras mai mult de jumătate din voturi, dacă luăm în considerare şi cele două milioane pretinse de Şoşoacă, pe baza buletinelor intenţionat auto-anulate de cei care ar fi vrut să o voteze, dar nu au mai putut pentru că a fost exclusă de pe lista oficială a candidaţilor, aşa cum susţine ea. Chiar şi fără aceste voturi virtuale, partea leului, doar voturile lui Georgescu şi Simion, reprezintă peste o treime din total!!! Desigur, dacă vrem să ne culcăm pe o ureche, nu putem exclude ipoteza că "tabăra rusească" este, în realitate, mult mai slabă. Deci, nu avem de ce să ne facem prea multe griji. Dar, dacă nu este? Dacă rezultatele reflectă, cu inevitabile, dar minore corecţii, realitatea de pe teren? Ce ne facem? Aceasta nu este cîtuşi de puţin o întrebare retorică! Nimeni, în politica din România, nu are habar care ar putea fi răspunsul potrivit. Şi realist. Abia avem o idee, vagă, despre cum s-a ajuns aici sau, dacă nu s-a ajuns încă, cum s-ar putea ajunge destul de repede.

O parte din vină o poartă modul naiv-primitiv în care, de trei decenii, propaganda pro-ue şi pro-nato a prezentat natura şi evoluţia relaţiilor României cu aceste instituţii. Mai devreme sau mai tîrziu, prostia se plăteşte. Cu vîrf şi îndesat. Iniţial, lumea a fost intoxicată de aburii aromitori ai tabloului în care rîuri de lapte şi miere se revarsă binevoitor peste biata noastră ţărişoară, peste sărăcia şi neputinţele ei. Cînd "cetăţeanul turmentat" s-a mai trezit, realitatea s-a dovedit mult mai complicată. Şi mai dură! Odată cu avantajele, au venit şi costurile. Deloc mici. În timp ce costurile le suportă şi le resimte fiecare, avantajele se duc ţintit spre cercuri foarte restrînse ale societăţii româneşti. Cum s-ar spune: "unii cu foloasele, alţii cu ponoasele"! Iar la vot, dacă e încă democraţie, cei cu ponoasele sunt mult mai mulţi şi asta se simte în urne!

O altă parte de vină o poartă, desigur, "ruşii". Chiar dacă ignorăm întreaga istorie a relaţiilor României cu Rusia, de la constituirea Principatelor Române, pînă în Octombrie 2014, şi tot ar fi suficient pentru ca să înţelegem interesul major şi aplicat al Rusiei de a avea nu doar informaţii cuprinzătoare şi detaliate despre România, ci şi diferite modalităţi de a influenţa, dacă nu chiar de a controla aspecte şi arii critice ale politicii, economiei şi activităţilor militare din această fostă colonie a URSS. De ce octombrie 2014? Pentru că atunci, Statele Unite, inamicul nr. 1 al Rusiei, conform doctrinei politice şi militare oficiale a acestui stat, a preluat comdanda unui obiectiv militar, deloc neglijabil, realizat pe teritoriul României. Baza americană de rachete de la Deveselu. Ne place sau nu ne place, ştim sau nu ştim cît şi de unde pînă unde, recunoaştem sau nu, Rusia este puternic şi permanent, nu doar interesată, ci şi implicată în România. Cu mai mult sau mai puţin succes! Cît de mult, asta ar fi trebuit să ne spună rapoartele CSAT-ului şi ale instituţiilor de securitate ale României, rapoarte pe care sunt obligate să le prezinte Parlamentului. Iar, pe baza lor, Preşedintele României, Primul Ministru, Preşedintele Senatului şi al Camerei. În realitate, mucles!

În sfîrşit, de rezultatele votului din primul tur al acestor prezidenţiale este responsabilă acea parte largă a spectrului politic românesc care, atunci cînd nu a ignorat, a coabitat, ba chiar s-a făcut frate cu "balaurul cu trei capete" numit iniţial "Vadim-România Mare". Un cap ţipa cît îl ţinea gura tot felul de prăpăstii, ca să hipnotizeze "prostimea"; un cap cînta cînd duios, cînd viguros-mobilizator, lozincile unui suveranism-naţionalist de sorginte legionară, în timp ce al treilea cap oferea imaginea edulcorată a unui intelectual cuprins de furia politicii, menit să salveze ceva din respectabilitatea publică a personajului. Adică, a balaurului. Baza electorală adunată din intersecţia spaţiilor generate de cele trei capete l-a adus pe Vadim în turul doi al prezidenţialelor din noiembrie 2000, împotriva lui Iliescu. Iar, cei care cred că asta a fost, doar aşa, o manevră a "sistemului" este ori naiv, ori prost informat. Cei care l-au susţinut pe Vadim, atunci, au ţintit nu Circul, ci Puterea! Nu le-a ieşit pentru că Preşedintele Constantinescu, într-un gest politic care a salvat România, a încolonat toată "partida civică" şi a trimis-o în marş forţat la urne, să-l voteze pe Iliescu! Astăzi, cele trei capete sunt fiecare o entitate politică şi electorală distinctă. Şoşoacă face circul, Simion face discursul suveranisto-naţionalist, iar Georgescu dă tenta intelectuală. Baza electorală a "balaurului" se constituie acum nu din intersecţia, ci din reuniunea celor trei!!! Cu mult mai mare, deci!

Din tabloul conturat pînă aici se poate contura implicarea în procesele electorale din România, oficială şi neoficială, îndreptăţită şi neîndreptăţită, legală şi nelegală, a diferitelor instituţii de securitate pe care le numim, abreviat, "servicii". Iar, dacă nu a lor în totalitate, atunci a unor "grupuri de lucru" constituite în sînul sau chiar în afara lor, legal sau nelegal, menite să "lucreze", la comandă, asupra diferitelor aspecte electorale critice. De la alegerea şi desemnarea candidaţilor, pînă la numărarea voturilor şi validarea rezultatelor. Întrebarea este, se poate şi fără? De putut se poate, dar numai într-un soi de spaţiu teoretic, vidat de tot ceea ce înseamnă "Realitatea din România". Amintiţi-vă finalul scenei dintre Trahanache şi Tipătescu şi o să înţelegeţi totul, pe dată: "Deseară, am aflat că dăscălimea, cu Caţavencu şi cu toţi ai lor, vor să facă scandal. Trebuie să-i spunem lui Ghiţă să îngrijească. Mişelul de Caţavencu o să ia deseară cuvîntul ca să ne combată..." Paradigma e clară ca lumina zilei. Orice putere doreşte să se eternizeze sau măcar să mai ia un mandat. Poliţaiul Ghiţă e unealta universală şi eficientă, singura capabilă să asigure succesul în "combaterea" opoziţiei. Nu v-aţi întrebat niciodată cum a făcut Trahanache ca în interval de cîteva ore, nici măcar o zi!, să afle şi să pună mîna pe poliţele falsificate de Caţavencu? Acest poliţai este astăzi multiplicat în nenumărate exemplare instituţionale şi nici o putere nu are inimă să se lipsească de el şi de serviciile lui. Prin urmare, boala implicării diferitelor specii şi subspecii de "mascaţi" în procesele electorale din România este întreţinută cu grijă şi osîrdie nu doar de ambiţiile şi eventual planurile obscure ale serviciilor şi ale oamenilor lor, ci, în primul rînd, de înşişi politicienii cocoţaţi la putere, dornici să rămînă acolo pînă la sfîrşitul lumii. Cu orice preţ! Nu este, deci, deloc întîmplător că, la noi, fiecare schimbare de putere are aerul de neconfundat al unei schimbări de lume!

Întrebarea dacă putem avea alegeri fără electorat ar putea să pară unora nerealistă, deplasată sau chiar aberantă. Cum adică alegeri fără alegători? Simplu. Ce fac alegătorii e treaba lor. Ce iese din urne, ca rezultat al votului, este treaba "ruşilor" şi a "securiştilor". Se poate? Ba bine că nu! Încă nu ştim dacă, în cazul alegerilor din România, s-a şi pus în aplicare vreun asemenea "proiect pilot", măcar parţial, dar de putut, cu siguranţă se poate.

O lume moare, alta se naşte. Nimic de obiectat! Poate doar faptul că tiparul celei noi este făcut, de fiecare dată... tii... a naibii fatalitate....exact după cel vechi!