România a înregistrat un spor natural negativ în noiembrie 2018 faţă de luna precedentă, în condiţiile în care numărul decedaţilor a fost mai mare cu 6.759 de persoane faţă de cel al născuţilor-vii, informează Institutul Naţional de Statistică, potrivit Agerpres.
Conform statisticii, în intervalul analizat, s-au născut 14.993 de copii, cu 3.138 mai mulţi faţă de octombrie 2018. În acelaşi timp, numărul persoanelor ale căror decese au fost înregistrate în noiembrie, anul trecut, a fost de 21.752, cu 1.491 mai puţine decât în luna anterioară.
De asemenea, numărul deceselor copiilor cu vârstă sub 1 an, consemnate în perioada de referinţă, a fost de 100, în scădere cu şase faţă de luna octombrie 2018.
Potrivit sursei citate, în luna noiembrie 2018, la oficiile de stare civilă s-au înregistrat 7.005 căsătorii, cu 6.079 mai puţine decât în luna octombrie 2018. Numărul divorţurilor pronunţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi conform Legii nr.202/2010 a fost de 2.559, cu 217 mai puţine decât cu o lună în urmă.
La nivel comparativ, noiembrie 2018 - noiembrie 2017, numărul născuţilor-vii a fost mai mare cu 1.054, iar numărul persoanelor care au decedat a fost cu 444 mai mare. Sporul natural a fost negativ atât în luna noiembrie 2018 (-6.759 de persoane), cât şi în luna noiembrie 2017 (-7.369 de persoane).