ÎNSĂRCINATUL CU AFACERI AL UE ÎN SIRIA:  ''Este absolut nedrept ca UE să fie acuzată că nu acordă suficient ajutor sirienilor după cutremure"

G.D.
Internaţional / 12 februarie 2023

''Este absolut nedrept ca UE să fie acuzată că nu acordă suficient ajutor sirienilor după cutremure"

Însărcinatul cu afaceri al Uniunii Europene în Siria, Dan Stoenescu, a declarat astăzi dimineaţă că nu este corect ca blocul comunitar să fie acuzat că nu reuşeşte să ofere suficient ajutor sinistraţilor sirieni după cutremurele de luni care au distrus zone importante din Siria şi Turcia, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

Stoenescu a declarat pentru Reuters că Uniunea Europeană şi statele membre au strâns peste 50 de milioane de euro pentru a oferi ajutor şi a susţine misiunile de salvare şi de prim ajutor atât în zonele aflate sub controlul guvernului sirian al preşedintelui Bashar al-Assad, cât şi în zonele controlate de opoziţie.

"Este absolut nedrept să fim acuzaţi că nu oferim ajutor, când de fapt am făcut în mod constant chiar acest lucru timp de peste un deceniu şi facem chiar mai mult în timpul crizei provocate de seisme", a afirmat Stoenescu în comentarii scrise.

Peste 3.500 de oameni au murit în cutremure în Siria, unde un conflict care durează deja de 12 ani s-a soldat până acum cu sute de mii de morţi şi a dus la strămutarea a milioane de persoane în interiorul ţării şi în afara graniţelor ei.

Războiul a împărţit ţara în diferite zone de control aflate în competiţie, îngreunând şi mai mult furnizarea de ajutor după seismele de luni, comentează Reuters.

Guvernul sirian, aflat sub incidenţa sancţiunilor occidentale, a solicitat ajutor din partea ONU, insistând totodată ca asistenţa să fie acordată în coordonare cu Damascul şi să fie distribuită din interiorul Siriei, şi nu pe la graniţa turcă înspre regiunile controlate de rebeli.

Unii observatori au acuzat Damascul că direcţionează ajutorul către zonele locuite de susţinătorii săi. Autorităţile siriene nu au răspuns imediat unei solicitări adresate duminică de Reuters de a comenta aceste acuzaţii.

Un transport cu 30 de tone de ajutoare umanitare din partea guvernului italian - care include patru ambulanţe şi 13 paleţi cu echipament medical - a aterizat ieri la Beirut, în drum spre Damasc, acesta fiind primul transport european cu ajutoare pentru Siria.

Stoenescu a declarat că UE încurajează statele membre să ofere asistenţă şi că sancţiunile "nu împiedică trimiterea de ajutor umanitar". Însărcinatul cu afaceri al UE în Siria a adăugat că blocul comunitar preconizează că partenerii care oferă asistenţă umanitară ar putea solicita exceptări "în scopuri umanitare şi că este dispus să clarifice şi mai mult aceste opţiuni".

"Cu cât se insistă mai mult pe discursul privind sancţiunile, cu atât actori oneşti care vor să ajute sunt inhibaţi şi se tem să se implice în eforturile umanitare internaţionale", a avertizat Stoenescu.

UE caută să obţină "garanţii suficiente" pentru a se asigura că ajutorul furnizat ajunge la populaţia vulnerabilă, a subliniat Stoenescu, adăugând că guvernul sirian are "un istoric al deturnării ajutoarelor".

"Cerem autorităţilor de la Damasc să nu politizeze livrările de ajutor umanitar şi să se implice cu bună credinţă cu toţi partenerii din sfera asistenţei umanitare şi cu agenţiile ONU pentru a ajuta oamenii", a cerut Stoenescu.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. 50 000 000 euro cat un tanc bunicel ptr. Zelenski

    Europa e saraca ,daca sustine distrugerile in Ucraina ,nu poate sustine si refacerilre in Siria.Totul are o limita.Dupa razboi urmeaza recundstructie ,dupa reconstructie mai urmeaza ceva?

    1. Normal,

      inca un razboi,ca sa nu se rugineasca armele

      produse de industria de armament 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb