INSPECŢIA JUDICIARĂ: "Declaraţiile lui Adrian Sârbu, Kelemen şi Udrea sunt atacuri la justiţie"

Valentin Busuioc
Anticorupţie / 18 februarie 2015

Inspecţia Judiciară (IJ) susţine că declaraţiile făcute recent de Adrian Sârbu, Elena Udrea şi Kelemen Hunor au fost de natură să afecteze independenţa justiţiei, ne-a declarat astăzi Tamara Manea, purtătorul de cuvânt al Inspecţiei Judiciare.

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a sesizat IJ în urma declaraţiilor lui Adrian Sârbu, precum şi a comunicatului pe care acesta l-a emis după ce a fost reţinut pentru 24 de ore. Sârbu a transmis atunci că "totul e o fabricaţie, acuzaţiile sunt ridicole", iar "cazul Mediafax-Adrian Sârbu" a fost "fabricat la comanda lui Pontaghiţă şi a camarilei lor".

Totodată, Kelemen Hunor i-a luat apărarea lui Nagy Zsolt, acuzând justiţia că acesta "a fost neîndreptăţit", referindu-se la condamnarea primită de fostul ministru al Comunicaţiilor în dosarul privatizărilor strategice.

În situaţia Elenei Udrea, CSM a sesizat IJ ca să stabilească dacă şi în ce măsură a fost adusă atingere independenţei şi imparţialităţii procurorilor DNA sau independenţei sistemului judiciar în ansamblul său.

Doamna Manea ne-a explicat că plenul CSM va discuta mâine propunerile Inspecţiei Judiciare.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
chocoland.ro
arsc.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

17 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8284
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2980
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8939
Gram de aur (XAU)Gram de aur419.8038

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
oaer.ro
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb