Inspecţia Muncii a amendat cu 770.000 de lei angajatorii din panificaţie, pentru muncă nedeclarată

G.U.
Miscellanea / 18 aprilie 2022

Inspecţia Muncii a amendat cu 770.000 de lei angajatorii din panificaţie, pentru muncă nedeclarată

Inspectorii de muncă au aplicat amenzi de peste un milion de lei angajatorilor din domeniul panificaţiei, pentru încălcarea prevederilor legale în domeniul relaţiilor de muncă, se arată într-un comunicat al Inspecţiei Muncii, informează Agerpres.

Din valoarea totală a amenzilor, 770.000 lei reprezintă sancţiuni pentru munca nedeclarată.

În perioada 5 - 8 aprilie, s-a desfăşurat, la nivel naţional, Campania de control pentru identificarea cazurilor de muncă nedeclarată, precum şi pentru verificarea respectării de către angajatori a prevederilor legale în domeniul relaţiilor de muncă (timp de muncă şi de odihnă, salarizare) şi în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă la angajatorii care îşi desfăşoară activitatea în domeniul panificaţiei.

În cadrul acţiunilor de control, a fost vizat modul în care angajatorii respectă prevederile legale cu privire la: angajarea personalului (inclusiv transmiterea contractelor individuale de muncă în aplicaţia REVISAL, în termenul legal), timpul de muncă, repausuri periodice (repausul săptămânal, repausul zilnic, sărbătorile legale), identificarea neconformităţilor şi stabilirea măsurilor legale în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă.

"În domeniul relaţiilor de muncă, inspectorii de muncă au efectuat 1.236 controale, cu următoarele rezultate: 285 sancţiuni aplicate angajatorilor pentru încălcarea prevederilor legale, din care 98 de amenzi şi 187 avertismente şi s-au dispus 1.162 de măsuri. Au fost depistate 79 de persoane prestând activitate fără contract individual de muncă, pentru care s-au aplicat angajatorilor 34 de sancţiuni pentru munca nedeclarată, din care 26 amenzi şi 8 avertismente, valoarea totală a amenzilor aplicate angajatorilor pentru încălcarea prevederilor legale în domeniul relaţiilor de muncă fiind de 1.029.500 de lei, din care, 770.000 lei pentru munca nedeclarată", se arată în comunicatul Inspecţiei Muncii.

Cele mai frecvente deficienţe constatate în domeniul relaţiilor de muncă au fost nerespectarea dispoziţiilor legale privind durata maximă a timpului de muncă; neacordarea de liber în zilele de sărbătoare legală şi neacordarea repausului săptămânal; neevidenţierea reală în documentele de evidenţă a timpului de muncă a numărului de ore efectiv lucrate de către salariaţi; neevidenţierea în documentele de prezenţă a orei de începere, respectiv de terminare a programului de muncă; nerespectarea dispoziţiilor legale privind registrul general de evidenţă a salariaţilor.

În domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, inspectorii de muncă au efectuat 993 de acţiuni de control în urma cărora au fost aplicate 1.384 sancţiuni, din care 67 amenzi, în valoarea de 387.100 lei, şi au fost dispuse 1.447 măsuri în vederea remedierii deficienţelor.

Printre cele mai frecvente deficienţe în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă constatate la agenţii economici au fost instruire necorespunzătoare a lucrătorilor în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, neefectuarea verificării tehnice scadente la instalaţiile de alimentare cu gaze naturale, existenţa la locurile de muncă a unor truse medicale incomplete şi o amenajare necorespunzătoare a grupurilor sanitare.

De asemenea, inspectorii de muncă au mai constatat că persoanele nominalizate pentru acordarea primului ajutor nu erau instruite în acest sens, funcţionarea defectuoasă a sistemelor de ventilaţie, climatizare şi iluminare şi tablouri electrice neasigurate împotriva accesului personalului neautorizat.

"Ţinând cont de neconformităţile constatate atât în domeniul relaţiilor de muncă, cât şi al securităţii şi sănătăţii în muncă, Inspecţia Muncii va desfăşura, în continuare, acţiuni de control în unităţi care au ca obiect de activitate fabricarea produselor de brutărie, a produselor făinoase şi comerţ cu amănuntul al pâinii, al produselor de patiserie şi zaharoase, în magazine specializate. Apreciem că, printr-o activitate susţinută de îndrumare şi control al unităţilor, a urmăririi modului de realizare a măsurilor obligatorii dispuse în timpul campaniei, angajatorii verificaţi vor remedia deficienţele constatate, ceea ce va conduce la normalizarea relaţiilor de muncă, diminuarea cazurilor de muncă nedeclarată şi subdeclarată şi la reducerea incidenţei accidentelor de muncă", a declarat Dantes Nicolae Bratu, inspector general de stat.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9769
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7110
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3354
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9529
Gram de aur (XAU)Gram de aur399.1947

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb