Instanţa a admis cererea de liberarea condiţionată a lui Cristi Borcea

M.I.
Anticorupţie / 4 octombrie 2017

Cristi Borcea (Sursa foto: captură Youtube)

Cristi Borcea (Sursa foto: captură Youtube)

Instanţa Judecătoriei sectorul 4 a admis astăzi cererea de liberare condiţionată a lui Cristi Borcea, care execută o pedeapsă cu închisoarea de şase ani şi patru luni în dosarul transferurilor de jucători, decizia nefiind definitivă.

În decizia instanţei se arată, potrivit News.ro: "Admite cererea de liberare condiţionată formulată de petentul condamnat Borcea Cristian. Dispune liberarea condiţionată a condamnatului de sub puterea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 429/2014 emis de Tribunalul Bucureşti în baza sentinţei penale nr. 238/2012".

Decizia poate fi contestată în termen de 3 zile de la comunicare.

În martie 2014, în dosarul "Transferurilor de jucători" au fost condamnaţi Ioan Becali şi Cristian Borcea la câte şase ani şi patru luni de închisoare, Victor Becali la patru ani şi opt luni de închisoare, George Copos la trei ani şi opt luni de închisoare, Mihai Stoica la trei ani şi şase luni de închisoare, Gheorghe Popescu la trei ani, o lună şi zece zile de închisoare, iar Jean Pădureanu şi Gheorghe Neţoiu la câte trei ani şi patru luni de închisoare.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. BANII VORBESC,DNA SI CODRUTA..

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb