Instanţa a confirmat definitiv Planul de Reorganizare al Romcab

A.I.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 16 iunie 2021

Curtea de Apel Târgu Mureş a confirmat, definitiv, Planul de Reorganizare al Romcab Târgu Mureş (MCAB), companie aflată în insolvenţă, a anunţat ieri producătorul de cabluri printr-un raport remis Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

În data de 18 februarie a acestui an, Tribunalul Specializat Mureş confirmase Planul de Reorganizare al Romcab, ce fusese aprobat de creditori la adunarea din decembrie 2020. Planul fusese contestat, dar în data de 14 iunie instanţa a respins toate cele opt apeluri, conform comunicatului de ieri al companiei.

Romcab a intrat în insolvenţă la cerere la începutul anului 2017, după ce societatea a raportat pierdere pentru 2016, pe fondul deprecierii puternice a stocurilor.

Conform unui document al companiei publicat la BVB în prima parte a lunii martie, iniţial, Romcab propusese replata în termen de zece ani către toţi creditorii beneficiari ai unei cauze de preferinţă, gradul de acoperire al datoriilor putând fi de 100%. Însă, pe fondul inexistenţei unui acord unanim necesar pentru a asigura un tratament echitabil creditorilor aparţinând aceleiaşi categorii de creanţe, această soluţie nu a putut fi implementată, aşa încât valoarea totală a plăţilor ce vor fi efectuate este de circa 31 milioane de euro, conform companiei.

Potrivit unui document publicat pe site-ul Romcab, executarea planului de reorganizare se va desfăşura pe o perioadă de trei ani din momentul confirmării sale de către judecătorul sindic, adică 18 februarie 2021.

Raportat la procedura insolvenţei, în document sunt menţionate patru categorii distincte de creanţe: creanţe beneficiare ale unei cauze de preferinţă, în sumă totolă de 504,96 milioane de lei, creanţe salariale de 3,83 milioane de lei, creanţe bugetare de 9,3 milioane de lei şi creanţe chirografare (fără garanţii) în sumă de 603,37 milioane de lei. Creditorii beneficiari ai unei cauze de preferinţă vor primi 151,5 milioane de lei, din care doar 0,41 milioane de lei în primul an şi restul în cel de-al treilea, în timp ce pentru creditorii chirografari nu se vor face niciun fel de plăţi, conform documentului.

În categoria creditorilor beneficiari ai unei cauze de preferinţă se află Eximbank, Banca Transilvania, CEC Bank sau International Investment Bank, pentru care sunt prevăzute plăţi doar de 30% din totalul creanţelor iniţiale.

Pentru primul trimestru al acestui an, Romcab Târgu Mureş a raportat venituri de 331,78 milioane lei, cu 82% peste cele din ianuarie-martie 2020, în timp ce profitul net a fost de 6,14 milioane lei, faţă de o pierdere de 11,4 milioane lei, în primul trimestru al anului trecut.

Cu o deţinere de 69,03%, acţionarul majoritar al Romcab este Sadalbari SRL, reprezentată de Zoltan Prosszer.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. Intrebare pentru redactia Bursa: In data de 19 martie 2021, Mcab a primit din partea ASF o solicitare de desfasurare a ofertei publice obligatorii nu mai tarziu de doua luni de la data reluarii tranzactionarii, 4 martie 2021.

    Suntem in 16 iunie 2021, la mai mult de trei luni de la reluarea tranzactionarii, si nu avem oferta publica obligatorie. Cum este posibil? 

    1. Bună ziua,

      În data de 4 mai compania a anunţat că, în cursul acelei zile, va trimite către Autoritatea de Supraveghere Financiară documentaţia privind derularea ofertei publice obligatorii. Mai multe nu ştim deocamdată, dar ne vom interesa.  

      Mulţumim pentru sesizare

      Da, multumesc, nu citisem comunicatul din 4 mai pentru ca avea titlul legat de Valtecia.

      Inseamna ca oferta se afla in curs de aprobare la ASF. 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb