Tribunalul Bucureşti a admis azi cererea procurorilor DNA de arestare preventivă a preşedintelui Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu, transmit surse din presă.
Instanţa a admis cererea procurorilor anticorupţie de înlocuire a măsurii controlului judiciar cu cea a arestării preventive determinată de faptul că Nicuşor Constantinescu nu s-a întors din SUA la termenul stabilit de judecători, unde se află la tratament, fiind diagnosticat cu cancer.
Decizia nu este definitivă şi poate fi contestată la Curtea de Apel Bucureşti.
Procurorii anticorupţie au invocat faptul că şeful CJ Constanţa nu şi-a îndeplinit obligaţiile impuse de controlul judiciar, în timp ce avocatul său a susţinut că o eventuală întrerupere a tratamentului i-ar pune viaţa în pericol şi că Nicuşor Constantinescu nu şi-a încălcat cu rea credinţă obligaţiile pe care le avea.
Curtea de Apel Bucureşti a amânat joia trecută, pentru 30 iunie, judecarea dosarului în care DNA solicită menţinerea controlului judiciar în cazul preşedintelui Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu, cercetat în mai multe dosare penale.
Iniţial, pe 10 iunie, Tribunalul Bucureşti a respins cererea DNA de menţinere a măsurii preventive a controlului judiciar faţă de Nicuşor Constantinescu, însă procurorii au făcut contestaţie.
Pe 27 mai, Nicuşor Constantinescu a fost trimis în judecată, sub control judiciar, de DNA, în dosarul în care este acuzat că a împiedicat efectuarea unor controale ale Curţii de Conturi şi că nu a respectat dispoziţiile legale care îl obligau să procedeze la emiterea, respectiv la prelungirea a 11 certificate de urbanism şi a autorizaţiilor de construire a unor centrale şi generatoare eoliene.
El este acuzat de complicitate la 3 infracţiuni de abuz în serviciu contra intereselor publice cu obţinerea de foloase necuvenite şi 21 de infracţiuni de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor cu obţinerea de foloase necuvenite.
De asemenea, s-a dispus trimiterea în judecată a lui Adrian George Gâmbuţeanu, director general al Regiei Autonome Judeţene de Drumuri şi Poduri Constanţa (RAJDP Constanţa), pentru 3 infracţiuni de abuz în serviciu contra intereselor publice.
În rechizitoriu, procurorii au reţinut că Gâmbuţeanu, cu sprijinul lui Nicuşor Constantinescu, a refuzat, în mod repetat, să pună la dispoziţia Curţii de Conturi documentele necesare efectuării controlului de specialitate programat în anii 2011, 2012 şi 2013.