Instanţa dispune eliberarea lui Mircea Govor din arest

Adina Lateş
Anticorupţie / 15 ianuarie 2016

Actualizare 21:24 Senatorul Valer Marian şi prefectul judeţului Satu Mare, urmăriţi penal în dosarul lui Govor

Senatorul Valer Marian, prefectul judeţului Satu Mare, Eugen Avram, şi administratorul unei firme sunt urmăriţi penal în dosarul lui Mircea Govor, fiind acuzaţi de complicitate la şantaj în formă agravată, potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă ICCJ.

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) Oradea au dispus extinderea urmăririi penale în dosarul în care este cercetat preşedintelui PSD Satu Mare, Mircea Govor, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Satu Mare, suspendat din funcţie.

Astfel, în dosarul lui Mircea Govor au fost puşi sub învinuire, pentru complicitate la şantaj în formă agravată, senatorul Valer Marian, preşedinte al PSD Satu Mare la data faptelor, prefectul judeţului Satu Mare, Eugen Avram, şi Mirel Vlas, administrator al unei societăţi comerciale.

Potrivit procurorilor, în aprilie 2010, Mirel Vlas i-a solicitat lui Mircea Govor să îl sprijine în atribuirea unor lucrări publice în favoarea firmei sale.

"În acelaşi context, în perioada aprilie-mai 2010, inculpatul Govor Mircea Vasile, folosindu-se de influenţa pe care o avea asupra unei publicaţii cotidiene locale, în prezenţa lui Vlas Mirel, a ameninţat un avocat din Baroul Satu Mare că în ziarul respectiv vor apărea mai multe articole compromiţătoare ce vor avea ca obiect darea în vileag a modalităţii pretins frauduloase prin care firma avocatului ar fi obţinut mai multe contracte de consultanţă juridică cu diferite entităţi publice", au scris procurorii în ordonanţa de extindere a urmăririi penale.

Mircea Govor i-ar fi precizat avocatului că acest lucru nu se va întâmpla dacă va favoriza societatea lui Mirel Vlas să câştige mai multe licitaţii publice ce se aflau în derulare în acel moment şi care erau organizate de instituţii cu care firma avocatului avea contract de consultanţă juridică pe linia achiziţiilor publice.

"Această conduită a creat o stare de temere avocatului respectiv care, în final, a acceptat o solicitare alternativă formulată de Govor Mircea Vasile, respectiv în a-i determina pe administratorii a două societăţi comerciale care câştigaseră o licitaţie privind o lucrare publică în valoare de 21.383.650 lei (lucrare care se dorea a fi atribuită în favoarea lui Vlas Mirel), să vireze suma totală de 124.800 lei în contul unei alte societăţi controlate de inculpatului Govor Mircea Vasile. Acest fapt a avut ca şi consecinţă oprirea oricărui articol denigrator în publicaţia respectivă la adresa avocatului", susţin procurorii anticorupţie.

Anchetatori au mai stabilit că, în perioada noiembrie-decembrie 2010, Mircea Govor, cu sprijinul lui Valer Marian şi folosindu-se de influenţa pe care o aveau asupra aceleiaşi publicaţii, a impus, prin intermediul redactorilor, declanşarea unei campanii mediatice denigratoare la adresa unui primar de comună.

"Scopul urmărit de inculpat a fost acela de a-l constrânge pe edil să intervină pe lângă membrii comisiei de licitaţie, cu privire la o lucrare finanţată din fonduri europene cu o valoare estimativă de 9.882.426 lei, în vederea atribuirii acesteia în favoarea firmei administrate de Vlas Mirel", potrivit procurorilor.

De asemenea, în perioada iunie-iulie 2014, Mircea Govor, după ce, în cadrul unei conferinţe de presă, dar şi personal, i-a solicitat inspectorului şef al ITM Satu Mare să-şi dea demisia, şi-a folosit în acest sens autoritatea şi influenţa deţinute de calitatea de preşedinte al PSD Satu Mare şi vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Satu Mare, pe lângă prefectul judeţului, Eugen Avram, pentru a se dispune, în afara cadrului legal, efectuarea unui control la instituţia publică respectivă.

"Solicitarea a fost refuzată de inspectorul şef, motiv pentru care a fost demarată, la data de 23.06.2015, o acţiune de control. Scopul acestei acţiuni de control a vizat atât identificarea deficienţelor în activitatea instituţiei mai sus amintite, în vederea constrângerii inspectorului şef de a renunţa la funcţia publică de conducere deţinută, cât şi dobândirea unui folos material pentru altul (numirea în funcţia respectivă a unei persoane agreate de inculpat) şi a unui folos nepatrimonial pentru sine (subordonarea instituţiei intereselor sale în contextul în care inculpatul şi familia sa deţineau mai multe societăţi comerciale care aveau angajaţi)", au mai arătat procurorii în ordonanţă.

Suspecţilor li s-au adus la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile, în conformitate cu prevederile articolul 307 Cod de procedură penală.

În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informaţii.

(S.A.)

----------

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins astăzi cererea DNA de prelungire cu 30 de zile a arestului preventiv în cazul vicepreşedintelui CJ Satu Mare, Mircea Govor, instanţa dispunând ca acesta să fie eliberat sub control judiciar.

"În baza art. 237 Cod procedură penală, respinge propunerea de prelungire a măsurii arestării preventive formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Oradea, privind pe inculpatul Govor Mircea Vasile. În baza art.237 alin.2 Cod procedură penală, raportat la art.202 alin.4 lit.b cu referire la art.211 Cod procedură penală, dispune măsura preventivă a controlului judiciar faţă de inculpatul Govor Mircea Vasile, pe o perioadă de 60 de zile, de la data de 22 ianuarie 2016 până la data de 21 martie 2016, inclusiv", se arată în decizia instanţei.

Decizia nu este însă definitivă, iar DNA poate face contestaţie.

Mircea Govor a fost arestat preventiv pe 23 decembrie 2015, fiind acuzat de DNA de mai multe fapte de şantaj şi folosirea influenţei de către o persoană care deţine o funcţie de conducere în cadrul unui partid politic în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite.

În dosar, este urmărit penal şi deputatul Andrei Dolineaschi, pentru complicitate la folosirea influenţei sau autorităţii de către o persoană care deţine o funcţie de conducere în cadrul unui partid politic, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite.

Potrivit DNA, în perioada august - octombrie 2013, Mircea Govor, în calitate de preşedinte al organizaţiei judeţene a PSD şi vicepreşedinte CJ Satu Mare, folosindu-se de influenţa şi autoritatea sa, a făcut demersuri, prin intermediul lui Dolineaschi, pe lângă persoane din conducerea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, pentru a obţine numirea, detaşarea, împuternicirea sau menţinerea în funcţii de conducere sau de execuţie în cadrul nou înfiinţatei Administraţii Judeţene a Finanţelor Publice Satu Mare (AJFP) a unor persoane obediente lui ori intereselor de partid, pe alte criterii decât cele profesionale.

"Procedând în acest fel, pe lângă faptul că a rezultat un folos necuvenit pentru persoanele respective, Govor a urmărit să obţină/menţină protecţia societăţilor comerciale controlate de el şi familia sa din partea organelor fiscale din judeţul Satu Mare şi obţinerea unor beneficii personale sau pentru filiala partidului pe care-l conducea la nivel local (bani)", susţin procurorii.

În perioada septembrie 2013 - martie 2014, el a procedat în aceeaşi manieră şi în favoarea unui apropiat, în sensul că a depus diligenţe pe lângă aceleaşi persoane din conducerea ANAF ca acesta să promoveze examenul pentru obţinerea unui post în cadrul Direcţiei Regionale Antifraudă Oradea (instituţie nou înfiinţată), fie să obţină o funcţie de conducere în AJFP Satu Mare, fără ca acest lucru să se materializeze ulterior.

Procurorii au reţinut că, în perioada aprilie - mai 2010, vicepreşedintele CJ, folosindu-se de influenţa pe care o avea asupra unei publicaţii locale, în prezenţa unui administrator al unei societăţi, a ameninţat un avocat din Baroul Satu Mare că în ziarul respectiv vor apărea mai multe articole compromiţătoare ce vor avea ca obiect darea în vileag a modalităţii pretins frauduloase prin care firma acestuia ar fi obţinut mai multe contracte de consultanţă juridică cu diferite entităţi publice.

"În continuare, Govor i-a precizat avocatului că acest lucru nu se va întâmpla dacă va favoriza societatea omului de afaceri să câştige mai multe licitaţii publice ce se aflau în derulare în acel moment şi care erau organizate de instituţii cu care firma avocatului avea contract de consultanţă juridică pe linia achiziţiilor publice. Această conduită a creat o stare de temere avocatului care, în final, a acceptat o solicitare alternativă formulată de Govor, respectiv în a-i determina pe administratorii a două societăţi care câştigaseră o licitaţie privind o lucrare publică în valoare de 21.383.650 lei (lucrare care se dorea a fi atribuită în favoarea omului de afaceri), să vireze suma totală de 124.800 lei în contul unei alte societăţi controlate de inculpat. Acest fapt a avut ca şi consecinţă oprirea oricărui articol denigrator în publicaţia respectivă la adresa avocatului", au constatat anchetatorii.

De asemenea, în perioada noiembrie - decembrie 2010, Mircea Govor, folosindu-se de influenţa pe care o avea asupra aceleiaşi publicaţii, împreună cu persoana care controla linia editorială, a impus, prin intermediul redactorilor, declanşarea unei campanii mediatice denigratoare la adresa unui primar de comună.

"Scopul urmărit de inculpat a fost acela de a-l constrânge pe edil să intervină pe lângă membrii comisiei de licitaţie, cu privire la o lucrare finanţată din fonduri europene cu o valoare estimativă de aproape 9,9 milioane lei, în vederea atribuirii acesteia în favoarea firmei administrate de acelaşi om de afaceri", mai susţine DNA.

Totodată, în perioada august - septembrie 2013, Mircea Govor a constrâns un inspector-şef interimar al ITM Satu Mare să interzică inspectorilor de muncă din subordine să aplice sancţiuni contravenţionale împotriva persoanelor agreate politic de el, respectiv primarii din acelaşi partid cu el din judeţ.

"Constrângerea a constat în proferarea unor ameninţări directe cu destituirea din funcţie, în publicarea unor articole denigratoare în presă, respectiv în efectuarea unei vizite de lucru de către inspectorul general de stat în Inspecţia Muncii, la solicitarea inculpatului. Scopul urmărit de inculpat, pe lângă obţinerea unui folos pentru altul (neaplicarea unor amenzi primarilor agreaţi în cazul constatării unor abateri pe linia relaţiilor de muncă de către inspectorii ITM), a vizat două paliere: de a asigura un folos nepatrimonial pentru sine, în sensul de a dobândi, în faţa membrilor partidului pe care îl conducea de puţin timp, o reputaţie de un bun preşedinte, capabil să apere interesele lor în cazul în care aceştia ar fi sancţionaţi de instituţiile deconcentrate; de a-şi subordona instituţia publică respectivă intereselor sale patrimoniale, în contextul în care Govor şi familia sa deţineau mai multe societăţi comerciale care aveau angajaţi", arată DNA.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9769
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7110
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3354
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9529
Gram de aur (XAU)Gram de aur399.1947

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb