Institutul Bancar Român (IBR), membru al Asociaţiei Europene de Training Financiar Bancar, a găzduit în cursul săptămânii trecute un eveniment de amploare, în cadrul căruia au avut loc dezbateri legate de stadiul de implementare al Cadrului European al Calificărilor - EQF. Evenimentul a fost organizat în cadrul proiectului internaţional FIRST (FInancial seRviceS EQF Translators in EU), care îşi propune să promoveze Sistemul European al Calificărilor EQF ca reper pentru crearea şi în ţara noastră a calificărilor bazate pe competenţe în Sectorul Serviciilor Financiare.
Activitatea de diseminare începută prin acest eveniment de Institutul Bancar Român va crea o reţea la nivel European care va reprezenta o oportunitate concretă pentru adoptarea sistemului EQF pe scară largă.
Institutul Bancar Român se află într-un amplu process de adaptare a ofertei sale la cerinţele Sistemului European al Calificărilor. În această toamnă, IBR va lansa două programe cu certificare de competenţe: consultantul bancar şi administratorul de credite. Tot în această toamnă se va lansa şi Certificatul Bancar European (EFCB) în formă revizuită.