Producătorul american de cipuri "Intel" lansează o investiţie de şapte miliarde de dolari într-o nouă fabrică din SUA, pe care o consideră un sprijin pentru politicile actualei administraţii de la Washington.
Brian Krzanich, directorul executiv al "Intel", a afirmat, citat de CNN, că investiţia este "în sprijinul politicilor fiscale şi de reglementare pe care vedem că le adoptă administraţia".
Investiţia este anunţată în pofida faptului că "Intel" s-a alăturat unei iniţiative care contestă în instanţă ordinul executiv adoptat de preşedintele american Donald Trump, care interzice intrarea pe teritoriul SUA a cetăţenilor din şapte ţări cu majoritate musulmană.
"Intel" a lansat o investiţie iniţială de cinci miliarde de dolari în aceeaşi fabrică din Arizona, în 2011, în timpul preşedinţiei lui Barack Obama.
Suma iniţială de cinci miliarde de dolari a fost folosită pentru construcţia structurii fabricii, însă proiectul a fost lăsat neterminat din cauza lipsei cererii pentru produse, potrivit lui William Moss, purtător de cuvânt al "Intel", care a declarat: "Facem această investiţie acum pentru satisfacerea cererii la care ne aşteptăm (...) Cu siguranţă ne alăturăm altor companii în sprijinirea politicilor pro-afaceri şi a obiectivelor pro-investiţii", potrivit CNNMoney.
Brian Krzanich a menţionat că noua fabrică va angaja aproximativ 3.000 de persoane.
Brian Krzanich şi-a anunţat inves-tiţia în Biroul Oval de la Casa Albă, în prezenţa preşedintelui SUA, Donald Trump, care a subliniat impactul pozitiv pe care o va avea aceasta asupra locurilor de muncă din Arizona.