Un nou studiu confirmă că ţestoasa de mare Caretta caretta are o capacitate uimitoare de a învăţa şi memora coordonatele câmpului magnetic terestru, utilizându-le ca un veritabil GPS natural pentru a naviga spre locurile preferate de cuibărit şi hrănire. Descoperirea, publicată în prestigioasa revistă Nature, oferă prima dovadă directă că aceste animale pot învăţa şi recunoaşte amprente magnetice specifice, consolidând ipoteza unui mecanism dublu de orientare.
• Un sistem natural de navigaţie bazat pe câmpul magnetic
Ţestoasele Caretta caretta sunt mari migratoare, capabile să traverseze oceanele ghidându-se după curenţi şi un sistem intern de orientare. Ele folosesc câmpul magnetic al Pământului nu doar pentru a-şi menţine direcţia, ci şi pentru a recunoaşte locaţiile familiare pe baza intensităţii şi înclinaţiei liniilor de câmp magnetic. Pentru a demonstra această capacitate, cercetătorii de la Universitatea din Carolina de Nord au efectuat experimente cu ţestoase tinere ţinute captive, expunându-le la condiţii magnetice similare cu cele din Oceanul Atlantic. Timp de două luni, acestea au fost hrănite doar într-o anumită zonă magnetică artificială. Rezultatul a fost surprinzător: chiar şi în absenţa hranei, ţestoasele au recunoscut locaţia corectă, demonstrând că îşi pot aminti şi folosi aceste repere magnetice pentru a naviga.
• Interferenţele electromagnetice pot perturba orientarea ţestoaselor
Un alt experiment a testat efectul undelor radio asupra orientării ţestoaselor. Când au fost expuse la o emisie de frecvenţă radio, ţestoasele şi-au pierdut direcţia, răspândindu-se aleatoriu, ceea ce sugerează că navigaţia lor este sensibilă la perturbările electromagnetice.
• Implicatii pentru conservarea speciilor migratoare
Aceste descoperiri nu doar că dezvăluie un mecanism fascinant de orientare la ţestoase, dar pot avea şi implicaţii importante pentru protecţia acestora. Întrucât interferenţele electromagnetice pot afecta abilitatea lor de a naviga, poluarea electromagnetică generată de activităţile umane ar putea reprezenta un risc semnificativ pentru migraţia şi supravieţuirea acestor animale. Această cercetare deschide noi perspective asupra modului în care animalele migratoare îşi planifică traseele şi sugerează că mecanisme similare ar putea fi întâlnite şi la alte specii, precum păsările şi somonii.