Nestle, companie specializată pe produse alimentare şi băuturi, se pregăteşte să primească pe 3 iulie, 50 de studenţi şi absolvenţi din România, Bulgaria, Serbia şi Croaţia pentru programul de internship plătit Summer's Cool de anul acesta. Această a şasea ediţie, organizată şi găzduită de Nestle se va desfăşura în perioada 3-21 iulie 2023, într-un model hibrid şi va include peste 35 de workshop-uri şi prezentări,se transmite într-un comunicat de presă.
Pe parcursul celor trei săptămâni, studenţii vor participa la un program de dezvoltare practică susţinut de specialişti din domeniile logisticii, finanţelor, vânzărilor, marketing-ului digital, relaţiilor publice, comerţului electronic, al nutriţie, al sustenabilităţii ş.a
Aceştia îşi vor putea dezvolta abilităţile de leadership, comunicare, lucru în echipă, gândire critică, inteligenţă emoţională, vor avea parte de o experienţă multiculturală, lucrând alături de studenţi din alte ţări şi descoperind noi culturi şi perspective. Programul culminează cu un proiect în echipă, sub coordonarea angajaţilor Nestle, care va fi echivalentul unui test de absolvire.
"Programul Summer's Cool este conceput pentru a fi un adevărat magnet profesional pentru tinerii care caută o provocare în această vară. Iniţiativa ajută studenţii să-şi dezvolte abilităţile de afaceri şi de comunicare, precum şi să acumuleze o primă experienţă profesională. Am fost plăcut surprinşi de numărul mare de aplicanţi din acest an, 1.143, dintre care 453 doar în România", transmite Sidonia Bodianschi, Talent Acquisition Lead Romania, Nestle Romania.
Iniţiativa Summer's Cool doreşte să completeze pregătirea teoretică oferită de universitate cu o pregătire practică care îi va familiariza pe studenţi cu cerinţele şi realitatea locurilor de muncă din lumea afacerilor.