Investiţiile Hidroelectrica vor depăşi 370 milioane euro în 2008

R.P.
Ziarul BURSA #Companii #Energie / 17 decembrie 2007

Producătorul de energie Hidroelectrica va realiza investiţii de peste 370 milioane euro în anul 2008, a declarat vineri, la Bazna, directorul general al companiei, Traian Oprea. "În ultimii trei ani am investit anual suma de 370 milioane euro, iar în 2008 vrem să depăşim această valoare", a spus Oprea. Tot la capitolul investiţii pentru anul viitor, transportatorul de electricitate Transelectrica va investi 140 de milioane de euro, în timp ce compania naţională de transport al gazelor naturale Transgaz va aloca o sumă de 120 de milioane de euro. "2008 va fi al doilea an al reformei în sistemul energetic, al dezvoltării infrastructurii, modernizării, investiţiilor majore şi marilor privatizări", a precizat ministrul Economiei şi Finanţelor, Varujan Vosganian. Ministrul a spus că se va axa pe trei tipuri de privatizare - vânzarea de active, listările la bursă (împreună cu investiţiile strategice) şi crearea de noi companii, în special în sectorul energiilor regenerabile.

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Feb. 2025
Euro (EUR)Euro4.9773
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7543
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2911
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0152
Gram de aur (XAU)Gram de aur447.9253

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

ccib.ro
aages.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
tophotelawards.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb