Investitorii în Europa Centrală şi de Est au avut cîştiguri bune anul trecut, cînd bursele de valori au celebrat intrarea în Uniunea Europeană a opt state din fostul bloc comunist. Performanţa acestor ţări este legată de creşterea rapidă a economiilor lor, pe măsură ce acestea îşi ajung din urmă colegii din UE după multele decenii petrecute în spatele Cortinii de Fier, informează "Financial Times". Acum investitorii se orientează spre noile convergenţe posibile, state cum ar fi România, Bulgaria, Turcia sau Croaţia, ţări care ar putea deveni membre ale Uniunii în cîţiva ani.
Fondul "Balkan" de la East Capital a crescut cu 25% doar în ianuarie curent, iar creşterea totală de la lansare (în toamna trecută) este de 40%. Fondul acoperă Turcia, România, Bulgaria, Grecia, Macedonia, Albania, Slovenia, Croaţia, Serbia, Bosnia şi Muntenegru.
Multe dintre aceste ţări au pieţe de capital mici, ineficiente şi lipsite de lichidităţi. Dintre ele, doar Turcia este cotată în indexul MSCI - ceea ce înseamnă că mulţi manageri de fonduri nici nu se vor uita la celelalte state din zonă. Dar aici valorile acţiunilor sînt încă mici, iar situaţia lor macroeconomică este pe cale de îmbunătăţire. Cei convinşi că din reformă şi restructurare va rezulta creştere economică (aşa cum s-a întîmplat în celelalte ţări din Europa Centrală şi de Est) se pot aştepta la cîştiguri semnificative în anii următori.
În România, piaţa ei de capital a urcat cu 36% (în monedă locală) de la începutul anului, ca răspuns la o serie de reforme care o pregătesc pentru aderarea la Uniunea Europeană în ianuarie 2007. Guvernul a scăzut impozitele de la 1 ianuarie, coborînd impozitul pe venitul firmelor de la 25% la 16%. Impozitul pe venit al persoanelor fizice a scăzut de asemenea, de la 20%-40% la un nivel fix de 16%.
Bulgaria - care se pregăteşte la rîndu-i să se alăture UE în 2007 - a înregistrat o creştere a indicelui Sofix de 14,3% în ianuarie.
Hazel Adam, director pentru pieţe în dezvoltare la Standard Life Investments, a declarat că "multe fonduri europene şi-au dat seama că au ratat performanţa meteorică a Poloniei, Cehiei şi Ungariei din ultimii doi ani, aşa că nu vor să piardă şi Turcia". Asta în ciuda faptului că accederea Turciei în UE nu este defel sigură şi oricum nu va avea loc înainte de 2010, în cel mai bun caz.
Există, încă, destule motive pentru a evita pieţele balcanice. Corupţia, îngrijorarea privind calitatea managementului şi lipsa cursului liber al informaţiei sînt doar trei dintre acestea. "Întotdeauna vor exista probleme de lichiditate pe aceste pieţe, mai ales în cazul investitorilor instituţionali" - spune Zsolt Papp, analist la ABN Amro.
Pieţele mari din Europa Centrală şi de Est au început anul în moduri diferite, cu Praga şi Budapesta în urcare, dar cu Varşovia în scădere. East Capital nu arată surprindere: "Ne uimeşte, totuşi, faptul că cererea pentru acţiunile poloneze rămîne ridicată, deşi noi le considerăm supra-evaluate". Într-adevăr, pentru Polonia nu va fi deloc uşor să repete, în 2005, creşterea de 48% de anul trecut.