IOAN CUPŞA, DEPUTAT PNL: ''Economia îşi revine rapid datorită măsurilor bune luate de PNL''

G.U.
Politică / 26 noiembrie 2020

Sursă foto: ebihoreanul.ro

Sursă foto: ebihoreanul.ro

Deputatul PNL Ioan Cupşa, candidat pentru un nou mandat, a declarat astăzi, făcând o sinteză succintă a guvernării Orban, că economia ţării îşi revine rapid datorită măsurilor bune luate de PNL, investiţiile din 2020 fiind cu 6,9 miliarde de lei mai mari decât în anul 2019, respectiv de peste 30 de miliarde de lei, cea mai mare sumă din ultimii 10 ani, conform Agerpres.

"România este singura ţară din Uniunea Europeana în care investiţiile productive au crescut în trimestrul 2 şi în prima jumătate a anului. Luptăm cu criza economică provocată de pandemie şi dezvoltăm România! Ne adresăm concetăţenilor noştri şi îi îndemnăm să aprecieze în mod obiectiv şi critic ceea ce noi, Echipa PNL, am făcut la nivel local, judeţean şi la nivel naţional. Judecaţi-ne, dar judecaţi-ne corect şi mai apoi votaţi", a declarat, joi, în conferinţă de presă, deputatul Cupşa.

Parlamentarul jurist a prezentat punctual şi sintetic activitatea Guvernului Ludovic Orban, în domenii importante precum investiţii, infrastructură, sănătate, fonduri europene şi energie. Potrivit acestuia, guvernul a aplicat două mari principii: Investi?iile ne salvează (în criză) şi Nu lăsăm pe nimeni în urmă - "Fiecare cetăţean contează!", care s-au tradus în măsuri de susţinere a mediului privat, a firmelor şi a angajaţilor români, în criza profundă prin care trecem, informează Agerpres.

Potrivit acestuia, investiţiile de peste 30 de miliarde lei au avut ca efect imediat creşterea locurilor de muncă până la 5.089.435 (septembrie 2020, cu 20.000 în plus faţă de 2019). Astfel au fost acordate credite cu dobândă zero şi cu garanţia statului (Programul IMM Invest), peste 18.000 IMM-uri au găsit finanţare rapidă şi ieftină, în programul ce a costat peste 14 miliarde de lei. De asemenea, s-au oferit scutiri de taxe şi impozite, a fost rambursat TVA şi s-au plătit concediile medicale la timp, într-un efort financiar de 15 miliarde de lei.

"O sumă de 250 de milioane de lei s-a dat ca bonificaţii pentru plata la scadenţă a impozitului pe profitul companiilor şi IMM-urilor, 3,2 miliarde de lei fiind rambursare TVA în plus faţă de anul trecut. De această măsură au beneficiat un număr de 71.186 de firme, cu 12.589 mai multe faţă de anul precedent, suma restituită fiind mai mare cu 3 miliarde de lei faţă de aceeaşi perioadă a anului 2019, în timpul guvernării PSD. Am acordat ajutoare de peste 1 miliard de euro pentru industria HoReCa. Aceşti bani au fost folosiţi pentru repornirea afacerilor, pentru investiţii şi pentru capitalul de lucru. Am dezvoltat programe de garanţii de aproximativ 30 de miliarde lei - 2.9% din PIB, bani care ajung direct în economia reală. Politicile liberale au dus la o scădere a inflaţiei, de la 4.1% în iulie 2019 la 2.8% în iulie 2020. Asta înseamnă că protejăm puterea de cumpărare a românilor", a declarat deputatul.

Ioan Cupşa a subliniat că măsurile liberale de susţinere a mediului privat, a firmelor şi a angajaţilor români se dovedesc bune, datele economice şi statisticile confirmând deja acest lucru.

Astfel, a precizat el, în iunie 2020, construcţiile au crescut cu 10.3% comparativ cu perioada similară din 2019; în iunie 2020, cifra de afaceri din comerţul cu amănuntul a crescut cu 9.2% faţă de iunie 2019; tot în iunie 2020, industria a crescut că 10.2% faţă de luna precedentă.

"România a avut în 2020 cifre economice mai bune decât media Uniunii Europene. În trimestrul I, România a cunoscut o creştere economică de 2.7%, în timp ce economia europeană a scăzut cu 2.6%. În trimestrul II, economia naţională a cunoscut o contracţie de 10.5%, în timp ce media din UE a fost de 14.4%. Economia a scăzut în Spania cu 22%, în Franţa cu 19%, în Italia cu 17,3%, în Germania cu 11,7%," a declarat Cupşa.

Opinia Cititorului ( 4 )

  1. Uitati-va cu atentie la asta, pt ca figura lui exprima totul! Oare, ce substante isi injecteaza, ce prafuri prizeaza si ce ierburi fumeaza? E clar ca aceste declaratii de noaptea mintii le-a facut imediat dupa ce a luat o doza puternica, iar in starea de extaz si sub efectul halucinatiilor, are impresia ca Economia nenorocita de PNLepre, duduie!

    1. Cupsa are dreptate. Economia in Romania este perfecta datorita numai lui Florinel Roman care acorda drepturi si privilegii nelimitate membrilor de vaza din Consiliul ASF pentru ca la ce salarii mici au (11.000 euro lunar) nu isi permit saracii mare lucru. Dar stati asa. Vom devansa Franta si poate chiar si Germania daca Florinel Roman cu mutrita lui simpatica si candida ca Babe (asta e element de finete) reuseste sa treaca prin Parlament o lege prin care sa se dea hartie igenica gratuit membrilor CASF. Atunci economia va exploda in bine si o sa mancam toti numai sampanie cu foita de aur

      Da, intr-adevar in Economiile personale ale PNLeprelor, curge doar lapte si miere!

    draguta

    ti-au luat si tie masura?

    sau ti-o iei singur! 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb