English
Ioan Mircea Paşcu, vicepreşedinte al Parlamentului European, a declarat la Bistriţa, că gradul de implicare a Uniunii Europene pe zona de securitate şi apărare va fi în creştere, deoarece "nu ne aşteaptă vremuri uşoare", potrivit Agerpres.
"Vom vedea din ce în ce mai mult implicarea UE pe zona de apărare şi securitate. E o chestiune care în momentul de faţă trebuie să depăşească un anumit prag psihologic. Oamenii nu sunt obişnuiţi ca UE să se implice direct, inclusiv cu finanţare, dar lucrurile acestea încep să se întâmple. (...) În orice caz, nu ne aşteaptă timpuri uşoare, să nu ne amăgim că lucrurile se vor îmbunătăţi. Mai degrabă se vor înrăutăţi, şi de aceea avem nevoie de o echipă bună, serioasă să administreze ţara asta şi să o ţină pe picioare, pentru că nu e o poziţie uşoară cea în care ne aflăm", a spus Paşcu.
Europarlamentarul român a vorbit despre o îngrijorare la nivelul UE în legătură cu poziţia pe care SUA, sub conducerea lui Donald Trump, o vor avea faţă de NATO, dar şi despre un posibil nou val de refugiaţi din Africa, din zona centrală a acestui continent.
Întrebat dacă ideea unei armate europene va fi pusă în practică, Ioan Mircea Paşcu a spus că s-a renunţat la această posibilitate.
"Această chestiune este expres scoasă de pe agendă, pentru că a fost, să spunem aşa, mai mult un obiectiv de lungă durată. Câte constituţii credeţi că trebuie să fie modificate ca statele să spună: îmi încredinţez apărarea unei apărări europene? Practic, toate şi nu toate statele sunt dispuse să îşi modifice constituţia în momentul de faţă. Şi atunci se finanţează, deocamdată, cercetarea pe chestiuni militare din bani europeni, există un proiect pilot care probabil că va fi menţinut şi în exerciţiul financiar următor (...). Există instrumente militare, avem Eurocorps", a explicat Paşcu.
În acest context, vicepreşedintele PE a anunţat că România are doi ofiţeri de legătură în cadrul Eurocorps şi că aceasta înseamnă că, pe viitor, participarea ţării noastre va creşte.
Euro
Dolar SUA
Franc elveţian
Liră sterlină
Gram de aur
1. si securitatea umana ar trebui sa fi o prioritate
(mesaj trimis de Salomeea Romanescu în data de 03.12.2016, 08:25)
În ceea ce priveşte copiii aflaţi în risc de sărăcie şi excluziune socială, România se află pe primul loc, cu 46,8% din totalul populaţiei, adică aproape un copil din doi. Bulgaria stă mai bine la acest capitol, cu 43,7%.
Mai mult de o treime dintre copii era supusă, în 2015, riscului de sărăcie sau excluziune socială în şase state membre din Uniunea Europeană, respectiv în România (46,8%), Bulgaria (43,7%), Grecia (37,8%), Ungaria (36,1%), Spania (34,4%) şi Italia (33,5%), conform Eurostat.
1.1. imaginea geopolitică a securităţii (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de Salomeea în data de 03.12.2016, 08:36)
Prăbuşirea aşa-numitului comunism şi hegemoniei sovietice în Europa Centrală şi de Est a îndepărtat pericolul militar imediat. Înlocuirea ameninţărilor militare majore din est cu ameninţările multidimensionale la nivele multiple a generat o mare instabilitate a sistemului European de securitate, care nu a fost pregătit să se ocupe de aceste aspecte, din punct de vedere al competenţelor, strategiilor şi instituţiilor.
Deoarece europenii se confruntă cu atâtea provocări privind securitatea şi oportunităţile promiţătoare, toate concurând şi solicitând mai multă atenţie şi resurse mai mari, va fi dificil să ne ocupăm de ameninţările netradiţionale. Totuşi, unele dintre acestea nu vor fi ignorate pentru mult timp. Securitatea individuală nu mai poate fi satisfacută numai prin măsuri militare; este necesară o înţelegere multidimensională.
Securitate a umană este dificil de realizat în sistemul internaţional existent, dominat în special de state suverane. Un sistem axat pe state nu poate asigura securitatea şi bunăstarea. Statele-naţiuni riscă să-şi piardă suveranitatea externă şi internă. Conform logicii noastre privind securitatea umană, statele-naţiuni trebuie sâ-şi reordoneze priorităţile; problema este: după ce criterii? Acestea ar putea fi: suveranitatea persoanei umane, participarea la luarea deciziilor şi răspunsul la necesităţile umane neîndeplinite.
Următoarele probleme trebuie să constituie prioritatea guvernelor şi organizaţiilor internaţionale: foamea, locuinţele, îngrijirea sănătăţii, educaţia, locurile de muncă, mediul, prevenirea războaielor, prevenirea crimei, grija pentru bătrâni, justiţia rasială, drepturile femeilor, libertatea religioasă, reformele dreptului penal, planificarea urbană, populaţia, participarea democratică, prevenirea alienării şi dependenţei de droguri.
Majoritatea liderilor ar insista asupra faptului că ei personal îmbrăţişează ordinea de zi de mai sus. Totuşi, în practică, aceste probleme sunt subordonate priorităţilor de securitate naţională. În actualul sistem mondial, strategiile naţionale dezvoltate în primul rând în jurul criteriilor de mai sus ameninţă capacitatea de supravieţuire a naţiunilor.
Luminile dezvoltării umane vor rămâne stinse pentru majoritatea omenirii până la apariţia unei noi ordini mondiale. Este important să subliniem că nu pledăm pentru o mobilizare constantă în scopul securităţii naţionale. Este mai degrabă o problemă de recunoaştere a realităţii că actualele priorităţi şi reguli elitiste nu se datorează în primul rând demonilor personali sau ideologici. Lumea nu mai are nevoie de demonologie. Ceea ce este necesar este obiectivitatea – nu raţionalizarea acceptării fataliste a unui status quo, ci identificarea tuturor surselor lipsei de putere: a liderilor, dar şi a cetăţenilor. Modul de a determina apusul acestui status quo constă în focalizarea exclusivă pe lipsa de putere a oamenilor şi a faptului că ne bazăm pe demonologie în detrimentul unei analize holistice.
Definiţia problemelor de securitate, modul în care acestea sunt analizate şi politicile ce decurg de aici au fost roadele atmosferei ideologice şi geopolitice dominante în perioada Războiului Rece. Conceptul de securitate are o puternică bază politică şi se schimbă în funcţie de aceasta.
Securitatea continuă să fie calculată prin gradul de “capacitate distructivă deţinuă în raport cu un presupus inamic. Realizarea securităţii pe plan global se reduce în mare măsură la controlul graniţelor statului territorial – capacitatea de a menţine persoanele, ideile şi lucrurile nedorite în afară şi ceea ce se doreşte în interior½.
În măsura în care securitatea este globalizată, aceasta este asociată cu “stabilirea condiţiilor care permit extinderea produsului planetar brut şi stimulează dezvoltarea comerţului mondial într-un cadru stabilit de politicile care generează tripla încriminare.”
Ceea ce este remarcabil în legătură cu această imagine geopolitică a securităţii este durabilitatea, care traversează distincţia anterioară dintre geopolitica modernă, axată pe state şi geopolitica post-modernă, axată pe pieţe. Absenţa unei auto-reflecţii critice este îngrozitoare. Ceea ce trebuie să recunoaştem aici, printre alte perspective incitante, este relevanţa vocilor feministe din întreaga lume în elaborarea altor răspunsuri la problemele prezente. Revizuirea conceptului de securitate este crucială pentru toate iniţiativele societăţii civile globale şi elaborarea unei politici globale, conform criteriilor de guvernanţă umanistă.
Subrahmanyam identifica clar acest element de necesitate în următorul pasaj:
“Sau umanitatea se uneşte pentru a supravieţui, sau trebuie să se confrunte cu un viitor sumbru. Nu există alternativă la strategia privind o lume non-violentă, dacă vrem ca generaţiile viitoare să supravieţuiască. Noi, cei din această generaţie trebuie să optăm. Ori devenim salvatorii posterităţii, ori devenim călăii acesteia. Ori optăm pentru viaţă, ori distrugem viitorul omenirii. ”
Acesta este sensul urgenţei pe care îl afirmăm aici. De asemenea, să surclasăm ideea că democratizarea continuă depinde de stabilirea unei securităţi, care constituie o ruptură radicală cu percepţiile şi practicile care au fundamentat geopolitica în istoria modernă.
Este evident că a iniţia o discuţie despre securitate, în această notă radicală, înseamnă a pune în lumină distanţa ce separă această poziţie de gândirea predominantă din nord şi de concepţia majorităţii elitelor ce guvernează în Sud. Şi este la fel de predictibil faptul că acest punct de vedere va fi ignorat, ca “utopic”. Pentru a răspunde în mod util la provocarea cu care ne confruntăm, este necesar să mobilizăm curajul intelectual şi politic pentru a face faţă profunzimii şi proporţiilor problemei ce stă în faţa umanităţii.
Ce înseamnă exact termenul de securitate umană şi de ce este aşa importantă securitatea umană într-un scenariu optimist de integrare. Ce este securitatea umană? «Există două aspecte ale securităţii umane – eliberarea de frică şi eliberarea de lipsuri. Eliberarea de lipsuri nu este cu nimic mai puţin importantă decât eliberarea de frică, deoarece obiectivele acesteia constau în asigurarea supravieţuirii şi demnităţii indivizilor ca fiinţe umane. În raportul asupra dezvoltării UNDP 1994 s-a discutat conceptul de securitate umană şi s-au identificat şapte principale categorii de securitate umană – securitate economică (sau eliberarea de sărăcie); securitatea alimentară (eliberarea de foame); securitatea sănătăţii (eliberarea de boală); securitatea mediului (disponibilitatea apei curate şi a aerului curat, de exemplu); securitatea personală (eliberarea de violenţă, crimă, droguri); securitatea comunităţii (libertatea de a participa la viaţa de familie şi a unui grup etnic) şi securitatea politică (libertatea de exercitare a drepturilor fundamentale ale omului)».
1.2. imaginea geopolitică a securităţii (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de Salomeea în data de 03.12.2016, 08:41)
Prăbuşirea aşa-numitului comunism şi hegemoniei sovietice în Europa Centrală şi de Est a îndepărtat pericolul militar imediat. Înlocuirea ameninţărilor militare majore din est cu ameninţările multidimensionale la nivele multiple a generat o mare instabilitate a sistemului European de securitate, care nu a fost pregătit să se ocupe de aceste aspecte, din punct de vedere al competenţelor, strategiilor şi instituţiilor.
Deoarece europenii se confruntă cu atâtea provocări privind securitatea şi oportunităţile promiţătoare, toate concurând şi solicitând mai multă atenţie şi resurse mai mari, va fi dificil să ne ocupăm de ameninţările netradiţionale. Totuşi, unele dintre acestea nu vor fi ignorate pentru mult timp. Securitatea individuală nu mai poate fi satisfacută numai prin măsuri militare; este necesară o înţelegere multidimensională.
Securitate a umană este dificil de realizat în sistemul internaţional existent, dominat în special de state suverane. Un sistem axat pe state nu poate asigura securitatea şi bunăstarea. Statele-naţiuni riscă să-şi piardă suveranitatea externă şi internă. Conform logicii noastre privind securitatea umană, statele-naţiuni trebuie sâ-şi reordoneze priorităţile; problema este: după ce criterii? Acestea ar putea fi: suveranitatea persoanei umane, participarea la luarea deciziilor şi răspunsul la necesităţile umane neîndeplinite.
Următoarele probleme trebuie să constituie prioritatea guvernelor şi organizaţiilor internaţionale: foamea, locuinţele, îngrijirea sănătăţii, educaţia, locurile de muncă, mediul, prevenirea războaielor, prevenirea crimei, grija pentru bătrâni, justiţia rasială, drepturile femeilor, libertatea religioasă, reformele dreptului penal, planificarea urbană, populaţia, participarea democratică, prevenirea alienării şi dependenţei de droguri.
Majoritatea liderilor ar insista asupra faptului că ei personal îmbrăţişează ordinea de zi de mai sus. Totuşi, în practică, aceste probleme sunt subordonate priorităţilor de securitate naţională. În actualul sistem mondial, strategiile naţionale dezvoltate în primul rând în jurul criteriilor de mai sus ameninţă capacitatea de supravieţuire a naţiunilor.
Luminile dezvoltării umane vor rămâne stinse pentru majoritatea omenirii până la apariţia unei noi ordini mondiale. Este important să subliniem că nu pledăm pentru o mobilizare constantă în scopul securităţii naţionale. Este mai degrabă o problemă de recunoaştere a realităţii că actualele priorităţi şi reguli elitiste nu se datorează în primul rând demonilor personali sau ideologici. Lumea nu mai are nevoie de demonologie. Ceea ce este necesar este obiectivitatea – nu raţionalizarea acceptării fataliste a unui status quo, ci identificarea tuturor surselor lipsei de putere: a liderilor, dar şi a cetăţenilor. Modul de a determina apusul acestui status quo constă în focalizarea exclusivă pe lipsa de putere a oamenilor şi a faptului că ne bazăm pe demonologie în detrimentul unei analize holistice.
Definiţia problemelor de securitate, modul în care acestea sunt analizate şi politicile ce decurg de aici au fost roadele atmosferei ideologice şi geopolitice dominante în perioada Războiului Rece. Conceptul de securitate are o puternică bază politică şi se schimbă în funcţie de aceasta.
Securitatea continuă să fie calculată prin gradul de “capacitate distructivă deţinuă în raport cu un presupus inamic. Realizarea securităţii pe plan global se reduce în mare măsură la controlul graniţelor statului territorial – capacitatea de a menţine persoanele, ideile şi lucrurile nedorite în afară şi ceea ce se doreşte în interior½.
În măsura în care securitatea este globalizată, aceasta este asociată cu “stabilirea condiţiilor care permit extinderea produsului planetar brut şi stimulează dezvoltarea comerţului mondial într-un cadru stabilit de politicile care generează tripla încriminare.”
Ceea ce este remarcabil în legătură cu această imagine geopolitică a securităţii este durabilitatea, care traversează distincţia anterioară dintre geopolitica modernă, axată pe state şi geopolitica post-modernă, axată pe pieţe. Absenţa unei auto-reflecţii critice este îngrozitoare. Ceea ce trebuie să recunoaştem aici, printre alte perspective incitante, este relevanţa vocilor feministe din întreaga lume în elaborarea altor răspunsuri la problemele prezente. Revizuirea conceptului de securitate este crucială pentru toate iniţiativele societăţii civile globale şi elaborarea unei politici globale, conform criteriilor de guvernanţă umanistă.
Subrahmanyam identifica clar acest element de necesitate în următorul pasaj:
“Sau umanitatea se uneşte pentru a supravieţui, sau trebuie să se confrunte cu un viitor sumbru. Nu există alternativă la strategia privind o lume non-violentă, dacă vrem ca generaţiile viitoare să supravieţuiască. Noi, cei din această generaţie trebuie să optăm. Ori devenim salvatorii posterităţii, ori devenim călăii acesteia. Ori optăm pentru viaţă, ori distrugem viitorul omenirii. ”
Acesta este sensul urgenţei pe care îl afirmăm aici. De asemenea, să surclasăm ideea că democratizarea continuă depinde de stabilirea unei securităţi, care constituie o ruptură radicală cu percepţiile şi practicile care au fundamentat geopolitica în istoria modernă.
Este evident că a iniţia o discuţie despre securitate, în această notă radicală, înseamnă a pune în lumină distanţa ce separă această poziţie de gândirea predominantă din nord şi de concepţia majorităţii elitelor ce guvernează în Sud. Şi este la fel de predictibil faptul că acest punct de vedere va fi ignorat, ca “utopic”. Pentru a răspunde în mod util la provocarea cu care ne confruntăm, este necesar să mobilizăm curajul intelectual şi politic pentru a face faţă profunzimii şi proporţiilor problemei ce stă în faţa umanităţii.
Ce înseamnă exact termenul de securitate umană şi de ce este aşa importantă securitatea umană într-un scenariu optimist de integrare. Ce este securitatea umană? «Există două aspecte ale securităţii umane – eliberarea de frică şi eliberarea de lipsuri. Eliberarea de lipsuri nu este cu nimic mai puţin importantă decât eliberarea de frică, deoarece obiectivele acesteia constau în asigurarea supravieţuirii şi demnităţii indivizilor ca fiinţe umane. În raportul asupra dezvoltării UNDP 1994 s-a discutat conceptul de securitate umană şi s-au identificat şapte principale categorii de securitate umană – securitate economică (sau eliberarea de sărăcie); securitatea alimentară (eliberarea de foame); securitatea sănătăţii (eliberarea de boală); securitatea mediului (disponibilitatea apei curate şi a aerului curat, de exemplu); securitatea personală (eliberarea de violenţă, crimă, droguri); securitatea comunităţii (libertatea de a participa la viaţa de familie şi a unui grup etnic) şi securitatea politică (libertatea de exercitare a drepturilor fundamentale ale omului)».
1.3. Noua paradigmă a securităţii umane (răspuns la opinia nr. 1.2)
(mesaj trimis de Salomeea în data de 03.12.2016, 08:43)
Noua paradigmă a securităţii umane pentru dezvoltare durabilă ca numitor comun al tuturor actorilor europeni în confruntarea cu provocările curente
Acest capitol al articolului se ocupă de conceptul de securitate umană şi dezvoltare durabilă şi de impactul potenţial pozitiv al acestuia asupra calităţii vieţii.
În prima secţiune, necesitatea redefinirii securităţii umane este plasată în context internaţional; a doua incearcă să definească securitatea umană şi a treia, arată importanţa securităţii umane privită prin prisma transformării pierdanţilor prin integrarea europeană în câştigători, ca o potenţială modalitate pentru un scenariu pozitiv al integrării, ca un joc între câştigători.
“Politicile mondiale nu trebuie privite ca un process ingheţat din punct de vedere istoric, al statelor insetate de putere, ci ca un proces dinamic de interacţiune între indivizi, grupuri, state şi instituţii internaţionale, toate fiind capabile sâ îşi adapteze simţul propriului interes.”
După Războiul Rece, conceptul militarizat de securitate, a fost contestat de concepte multi-faţetate şi holistice ca securitate umană, concept căruia îi lipseşte o definiţie clară şi orice măsuri stabilite de comun acord. Trebuie să semnalăm faptul că prin securitatea militară nu s-a asigurat securitatea teritorială a unui stat-naţiune. Prăbuşirea aşa-numitului comunism şi hegemoniei sovietice în Europa Centrală şi de Est a îndepărtat pericolul militar imediat. Înlocuirea ameninţărilor militare majore din est cu ameninţările multidimensionale la nivele multiple a generat o mare instabilitate a sistemului European de securitate, care nu a fost pregătit să se ocupe de aceste aspecte, din punct de vedere al competenţelor, strategiilor şi instituţiilor.
Deoarece europenii se confruntă cu atâtea provocări privind securitatea şi oportunităţile promiţătoare, toate concurând şi solicitând mai multă atenţie şi resurse mai mari, va fi dificil să ne ocupăm de ameninţările netradiţionale. Totuşi, unele dintre acestea nu vor fi ignorate pentru mult timp. Securitatea individuală nu mai poate fi satisfacută numai prin măsuri militare; este necesară o înţelegere multidimensională.
Securitate a umană este dificil de realizat în sistemul internaţional existent, dominat în special de state suverane. Un sistem axat pe state nu poate asigura securitatea şi bunăstarea. Statele-naţiuni riscă să-şi piardă suveranitatea externă şi internă. Conform logicii noastre privind securitatea umană, statele-naţiuni trebuie sâ-şi reordoneze priorităţile; problema este: după ce criterii? Acestea ar putea fi: suveranitatea persoanei umane, participarea la luarea deciziilor şi răspunsul la necesităţile umane neîndeplinite.
Următoarele probleme trebuie să constituie prioritatea guvernelor şi organizaţiilor internaţionale: foamea, locuinţele, îngrijirea sănătăţii, educaţia, locurile de muncă, mediul, prevenirea războaielor, prevenirea crimei, grija pentru bătrâni, justiţia rasială, drepturile femeilor, libertatea religioasă, reformele dreptului penal, planificarea urbană, populaţia, participarea democratică, prevenirea alienării şi dependenţei de droguri.
Majoritatea liderilor ar insista asupra faptului că ei personal îmbrăţişează ordinea de zi de mai sus. Totuşi, în practică, aceste probleme sunt subordonate priorităţilor de securitate naţională. În actualul sistem mondial, strategiile naţionale dezvoltate în primul rând în jurul criteriilor de mai sus ameninţă capacitatea de supravieţuire a naţiunilor.
Luminile dezvoltării umane vor rămâne stinse pentru majoritatea omenirii până la apariţia unei noi ordini mondiale. Este important să subliniem că nu pledăm pentru o mobilizare constantă în scopul securităţii naţionale. Este mai degrabă o problemă de recunoaştere a realităţii că actualele priorităţi şi reguli elitiste nu se datorează în primul rând demonilor personali sau ideologici. Lumea nu mai are nevoie de demonologie. Ceea ce este necesar este obiectivitatea – nu raţionalizarea acceptării fataliste a unui status quo, ci identificarea tuturor surselor lipsei de putere: a liderilor, dar şi a cetăţenilor. Modul de a determina apusul acestui status quo constă în focalizarea exclusivă pe lipsa de putere a oamenilor şi a faptului că ne bazăm pe demonologie în detrimentul unei analize holistice.
Definiţia problemelor de securitate, modul în care acestea sunt analizate şi politicile ce decurg de aici au fost roadele atmosferei ideologice şi geopolitice dominante în perioada Războiului Rece. Conceptul de securitate are o puternică bază politică şi se schimbă în funcţie de aceasta.
Securitatea continuă să fie calculată prin gradul de “capacitate distructivă deţinuă în raport cu un presupus inamic. Realizarea securităţii pe plan global se reduce în mare măsură la controlul graniţelor statului territorial – capacitatea de a menţine persoanele, ideile şi lucrurile nedorite în afară şi ceea ce se doreşte în interior½.
În măsura în care securitatea este globalizată, aceasta este asociată cu “stabilirea condiţiilor care permit extinderea produsului planetar brut şi stimulează dezvoltarea comerţului mondial într-un cadru stabilit de politicile care generează tripla încriminare.”
Ceea ce este remarcabil în legătură cu această imagine geopolitică a securităţii este durabilitatea, care traversează distincţia anterioară dintre geopolitica modernă, axată pe state şi geopolitica post-modernă, axată pe pieţe. Absenţa unei auto-reflecţii critice este îngrozitoare. Ceea ce trebuie să recunoaştem aici, printre alte perspective incitante, este relevanţa vocilor feministe din întreaga lume în elaborarea altor răspunsuri la problemele prezente. Revizuirea conceptului de securitate este crucială pentru toate iniţiativele societăţii civile globale şi elaborarea unei politici globale, conform criteriilor de guvernanţă umanistă.
Subrahmanyam identifica clar acest element de necesitate în următorul pasaj:
“Sau umanitatea se uneşte pentru a supravieţui, sau trebuie să se confrunte cu un viitor sumbru. Nu există alternativă la strategia privind o lume non-violentă, dacă vrem ca generaţiile viitoare să supravieţuiască. Noi, cei din această generaţie trebuie să optăm. Ori devenim salvatorii posterităţii, ori devenim călăii acesteia. Ori optăm pentru viaţă, ori distrugem viitorul omenirii. ”
Acesta este sensul urgenţei pe care îl afirmăm aici. De asemenea, să surclasăm ideea că democratizarea continuă depinde de stabilirea unei securităţi, care constituie o ruptură radicală cu percepţiile şi practicile care au fundamentat geopolitica în istoria modernă.
Este evident că a iniţia o discuţie despre securitate, în această notă radicală, înseamnă a pune în lumină distanţa ce separă această poziţie de gândirea predominantă din nord şi de concepţia majorităţii elitelor ce guvernează în Sud. Şi este la fel de predictibil faptul că acest punct de vedere va fi ignorat, ca “utopic”. Pentru a răspunde în mod util la provocarea cu care ne confruntăm, este necesar să mobilizăm curajul intelectual şi politic pentru a face faţă profunzimii şi proporţiilor problemei ce stă în faţa umanităţii.
Ce înseamnă exact termenul de securitate umană şi de ce este aşa importantă securitatea umană într-un scenariu optimist de integrare. Ce este securitatea umană? «Există două aspecte ale securităţii umane – eliberarea de frică şi eliberarea de lipsuri. Eliberarea de lipsuri nu este cu nimic mai puţin importantă decât eliberarea de frică, deoarece obiectivele acesteia constau în asigurarea supravieţuirii şi demnităţii indivizilor ca fiinţe umane. În raportul asupra dezvoltării UNDP 1994 s-a discutat conceptul de securitate umană şi s-au identificat şapte principale categorii de securitate umană – securitate economică (sau eliberarea de sărăcie); securitatea alimentară (eliberarea de foame); securitatea sănătăţii (eliberarea de boală); securitatea mediului (disponibilitatea apei curate şi a aerului curat, de exemplu); securitatea personală (eliberarea de violenţă, crimă, droguri); securitatea comunităţii (libertatea de a participa la viaţa de familie şi a unui grup etnic) şi securitatea politică (libertatea de exercitare a drepturilor fundamentale ale omului)».
2.1.Conceptul de securitate umană este în strânsă legătură cu noul model social european şi conceptul de dezvoltare durabilă. El reprezintă o paradigmă care se referă la vulnerabilităţile globale ale omenirii, al cărui principiu central este desemnarea individului ca subiect central al eforturilor de securitate. Acest concept este plasat de către teoreticieni într-o poziţie antagonică conceptului tradiţional de securitate naţională. Se încearcă să se demonstreze faptul că o viziune a securităţii centrată pe individ este imperativă pentru a obţine stabilitatea naţională, regională şi globală.
Acest concept a apărut după încheierea războiului rece, ca rezultat al unei perspective multidisciplinare a conceptului de securitate şi care opera cu instrumente ale diferitelor domenii precum: relaţiile internaţionale, studiile strategice şi drepturile omului.
Securitatea umană reprezintă un obiect de studiu în multe universităţi din lume, ca parte integrantă a studiilor asupra drepturilor omului, a relaţiilor internaţionale şi a globalizării.
Definiţia cuprinsă în Programul de Dezvoltare al Naţiunilor Unite, atrage printre altele atenţia asupra necesităţii de a extinde aria conceptuală a securităţii globale: securitate economică, alimentară, medicală, politică, personală, comunitară şi de mediu.
Securitatea economică presupune asigurarea unui venit de bază pentru fiecare individ, în urma prestării unuei activităţi productive şi remunerate sau prin recurgerea la un fond public al asigurărilor sociale. În acest sens se poate constata că numai o treime din populaţia globului se bucură de securitate economică. Probleme legate de insecuritatea economică se pot întâlni atât în ţările în curs de dezvoltare cât şi în cele dezvoltate. Şomajul este considerat unul dintre factorii principali care stau la baza tensiunilor politice şi a violenţelor interetnice.
Securitatea alimentară, cere ca toţi oamenii să aibă deopotrivă posibilitatea fizică şi economică de a avea asigurată hrana necesară. Existenţa hranei la nivel mondial nu constituie o problemă ci distribuţia alimentelor. Acest lucru este legat şi de puterea de cumpărare.
Securitatea medicală are drept ţintă garantarea unei protecţii elementare a oamenilor faţă de boli şi de un stil de viaţă nesănătos. Acest lucru se datorează malnutriţiei, lipsei de apă potabilă şi insuficienţei serviciilor medicale.
Securitatea mediului înconjurător are în vedere protecţia populaţiei faţă de dezastrele naturale, dar şi de deteriorarea continuă a mediului înconjurător. Dacă în ţările dezvoltate ameninţarea de mediu este reprezentată de poluarea atmosferică, în ţările în curs de dezvoltare lipsa accesului la apă curată reprezintă principala ameninţare.
Securitatea personală are ca scop protejarea indivizilor în cazul agresiunilor fizice, fie că acestea provin din alt stat, a propriului stat sau a unor indivizi violenţi.
Securitatea comunitară are drept ţel împiedicarea degradării şi pierderii relaţiilor interumane tradiţionale şi a valorilor comunităţii. Comunităţile tradiţionale, cum sunt grupurile etnice sau religioase, sunt frecvent ameninţate.
Securitatea politică are în vedere măsura în care indivizii trăiesc într-o societate în care drepturile omului sunt respectate. Violările aduse drepturilor omului sunt mai numeroase în timpul perioadelor de instabilitate politică.
Securitatea umană priveşte individul. De data aceasta nu se mai poate vorbi de un singur actor statal, realizarea securităţii umane ar implica o largă participare şi a altor categorii de actori, cum ar fi: organizaţiile regionale şi internaţionale,organizaţii non-guvernamentale şi comunităţi locale.
Securitatea umană ar trebui să asigure pe lângă protecţie şi o capacitare a indivizilor să identifice şi să implementeze soluţii în întâmpinarea ameninţărilor la adresa propriei securităţi.
Susţinătorii conceptului încearcă să-l menţină vag şi extensiv, pentru ca acesta să poată servi cât mai bine marilor puteri, agenţiilor de dezvoltare şi ONG-urilor.
Detractorii paradigmei de securitate umană par să fi găsit acestui concept o aplicabilitate practică. Multe din conceptele pe care le pune pe tapet securitatea umană, aşa cum este şi intervenţia umanitară, încalcă principiul tradiţional al suveranităţii statelor şi implicit dreptul acestora la autoapărare. Grupul celor 77 şi-a exprimat scepticismul faţă de paradigma securităţii umane şi temerea că aceasta ar putea duce la încălcarea suveranităţii statale.
Atâta vreme cât statele joacă încă un rol major în sistemul global, refuzul acestora de a ceda o parte din suveranitate ar putea duce la ineficacitatea conceptului de securitate umană.
Suveranitatea se caracterizează sub două aspecte – cel intern, ce prezumă supremaţia puterii de stat şi cel extern, ce prevede independenţa în relaţiile internaţionale.
Suveranitatea este simbolul independenţei de jure, a supremaţiei şi puterii statului, iar puterea este exercitată nemijlocit de către stat. Statul este un „mecanism”, dotat cu o putere de comandament şi nu este identic cu noţiunea popor, mai exact societatea „dă naştere acestui aparat”, întreţinând legături strânse cu el. Este clar că în lipsa poporului nu există stat cu putere de comandament, dar considerăm că propriu-zis termenul suveranitate de stat apare drept probă în susţinerea teoriei care pledează că suveranitatea aparţine statului.
De ce este importantă securitatea umană pentru un scenariu optimist de integrare? Care este tendinţa în Europa privind fractura socială generată de globalizare? Orice concepţie echilibrată admite că succesul Europei a fost susţinut de soluţiile sociale care au permis echitatea si eficienţa. Relaţiile cu angajatorii în cadrul instituţiilor şi procesele asociate cu acest model de dezvoltare sunt tensionate. Acestea suferă din cauza crizei de funcţionalitate economică şi pentru că nu sunt aliniate cu noile structuri economice şi modele de viaţă socială, în curs de apariţie. În pofida forţelor sociale care se identifică cu valorile modelului social European, există o tendinţă de a apăra instituţiile moştenite şi de a nu construi noi forme de solidaritate socială compatibile cu complexitatea vieţii economice moderne. In cartea sa, Paul Teague subliniază că “orice inovaţii trebuie să abordeze trei teme importante: democratizarea EU, viitoarea asociere dintre statele-naţiuni şi cetăţenia europeană şi reforma instituţională a guvernării pe piaţa forţei de muncă”.
Conform unei predicţii generale, guvernele europene vor avea în curând de ales între o piaţă liberă şi o societate liberă, prioritatea fiind dreptatea socială; plasarea organizării societăţii după activitatea de afaceri nu poate constitui un model eficient de competiţie economică. Jocul politic dintre Europa neo-liberală şi Europa socială este încă în curs de desfăşurare. Principalele repere, conform cărora s-ar putea verifica dacă securitatea umană a fost revizuită, ar fi: reducerea şomajului, un mai larg acces la piaţa forţei de muncă şi locuri de muncă mai democratice, cu un grad mai ridicat de participare. Unele preocupări orientate spre securitatea umană nu pot fi ascunse unui scrutin critic. Performanţele guvernelor şi organizaţiilor internaţionale vor fi judecate din ce în ce mai mult prin măsura în care se ocupă serios şi eficient de problemele de securitate umană. Sper că Europa va putea îmbina din nou eficienţa economică cu dreptatea socială, într-o perspectivă feminină, diferită de perspectiva masculină anglo-saxonă.
2. Pascule,
(mesaj trimis de Pribeagul în data de 03.12.2016, 10:25)
Toti aceia, alesi sau nu, care au jefuit si jefuiesc bugetul de stat, tara si bogatiile ei, lasindu-i pe romani saraci in tara bogata, sunt niste porci. La fel si pe alesii nostri care au asistat/asista pasivi la jaful inimaginabil facut in Romania, de parca n-ar fi, ca alesi, prima lor sarcina sa asigura un climat de normalitate, ordine si decenta in societatea romaneasca. Si acesti porci trebuie tratati de opinia publica direct, dupa cum merita si sunt, adica ca niste porci. Trebuie ca oamenii onesti si media onesta, toti!, cind ii intilnesc se le spuna in fata: porcilor! Este sigur si mersul treburilor o dovedeste ca menajindu-i, cocolosindu-i si tot alegindu-i nu ne mai facem bine in vecii vecilor si, cu ei!, vom ramine mereu cum si unde suntem si azi, adica la coada Europei si saracii ei.
Intelegei cum sta treaba, Pascule?
2.1. Pribegesti, Pribeagule (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de anonim în data de 03.12.2016, 17:36)
Pai, Pascule este tot un ales de-al nostru; atunci de ce-i zici Pascule si nu-l tratezi cu alpelativul care ni-l recomanzi noua?.
Altfel, concluzia este ca esti un mare ipocrit.
2.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2.1)
(mesaj trimis de Pribeagul în data de 03.12.2016, 21:04)
Faptul ca i-am spus porcului pe nume nu ma face ipocrit.