IOHANNIS:  "Cum să mai creadă cineva că PSD chiar va construi noi spitale?"

I.M.
Politică / 16 aprilie 2019

Klaus Iohannis

Klaus Iohannis

Preşedintele Klaus Iohannis afirmă că reprezentanţii PSD nu şi-au îndeplinit obiectivele asumate pentru domeniul sănătăţii, legate de construirea a opt spitale regionale, unul republican şi modernizarea celor existente, spunând că guvernarea PSD este "un eşec de la un capăt la altul". "Este revoltător că ministrul Sănătăţii a pornit o campanie mai degrabă de imagine decât una de informare prin spitalele din ţară. Cum să mai creadă cineva că PSD chiar va construi noi spitale?", adaugă Iohannis, conform News.ro.

Preşedintele Klaus Iohannis a susţinut, marţi, la Palatul Cotroceni, o alocuţiune în cadrul ceremoniei de decorare a unor instituţii din domeniul medical, spunând că aceasta are loc cu prilejul Zilei Mondiale a Sănătăţii, "o zi care merită sărbătorită, dar care a fost transformată de decidenţii guvernamentali într-un spectacol îndoielnic, cu pedepse şi controale demonstrative".

"Eu cunosc foarte bine sistemul de sănătate din România, am fost pacient în spitale publice din ţară şi ştiu cu ce se confruntă medicii şi asistentele medicale, cercetătorii şi tot personalul din acest sistem. Am vizitat spitale publice şi private şi centre de cercetare medicală şi am văzut oameni care, lucrând în condiţii precare, încearcă să-şi facă bine meseria, în ciuda piedicilor cu care se confruntă. Aceştia sunt oamenii către care îmi îndrept aprecierea şi recunoştinţa, indiferent unde lucrează", a spus Iohannis, conform News.ro.

El a adăugat că actuala guvernare PSD este "un eşec de la un capăt la altul", menţionând că PSD a promis românilor 8 spitale regionale şi un spital republican, dar şi reabilitarea, modernizarea şi dotarea spitalelor existente.

"Sunt angajamente scrise negru pe alb în programul de guvernare, asumat şi votat în Parlament. Ce s-a întâmplat cu ele? Simplu, ca şi în economie, educaţie, infrastructură, şi de promisiunile în domeniul sănătăţii s-a ales praful. Agenda publică este acaparată de peste doi ani de problemele personale ale liderilor PSD certaţi cu justiţia, timp în care cetăţenii suferă tot mai mult de pe urma incompetenţei guvernanţilor", a afirmat Iohannis.

El s-a referit şi la controalele neanunţate făcute de ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, în spitale.

"Este revoltător că ministrul Sănătăţii a pornit o campanie mai degrabă de imagine decât una de informare prin spitalele din ţară. Cum să mai creadă cineva că PSD chiar va construi noi spitale? În ciuda scandalurilor zilnice prin care se încearcă să se obţină capital de imagine pentru Guvern, cei mai mulţi medici şi asistente medicale sunt şi rămân profesionişti, şi încă de cea mai bună calitate. Ce fac guvernanţii ca să îi ajute? Mai nimic, în afara unor excese de autoritate prin care încearcă să acopere lipsa de acţiuni concrete menite să sprijine domeniul sănătăţii", a spus şeful statului.

Potrivit acestuia, nici în domeniul resurselor umane din sănătate obiectivele asumate de guvernanţi nu au fost îndeplinite, rezidenţiatul nu a fost reformat, iar în momentul de faţă nu există o planificare reală a necesarului de angajaţi în sănătate, informează News.ro.

"Concret, numărul de locuri şi posturi nu este corelat cu numărul de absolvenţi de medicină şi nici cu necesarul de resurse umane, per ansamblu şi pe specialităţi. În ţara noastră sunt educaţi foarte mulţi tineri medici, dar ne confruntăm în continuare cu dezechilibre pe specialităţi, cu dezechilibre în distribuţia medicilor în urban-rural, dar şi între judeţe ori regiuni, iar exodul nu a fost stopat", a afirmat el.

Klaus Iohannis a spus că, dacă Guvernul ar fi vrut să construiască spitale, trebuia doar să acceseze bani europeni.

"Pesediştii guvernează încercând permanent să găsească ţapi ispăşitori pentru propriile eşecuri. Nu mai pot păcăli însă pe nimeni, în sănătate cu atât mai puţin. Dacă şi-ar fi propus în mod real să construiască sau să reabiliteze spitale în România, Guvernul nu ar fi trebuit decât să acceseze banii europeni. Avem la dispoziţie fonduri pe care PSD pur şi simplu nu vrea să le folosească", a susţinut Iohannis, conform News.ro.

El a mai spus că viitorul în medicină înseamnă inovare, digitalizare, sustenabilitate, asigurarea acoperirii universale cu servicii de sănătate.

"Un act medical de calitate nu poate exista fără un corp medical dedicat, devotat şi responsabil. În acelaşi timp, un act medical de calitate nu poate exista în absenţa unor spitale curate, care să nu ducă lipsă de aparatură medicală sau de medicamente sau de consumabile. Avem nevoie de mai multe exemple precum cele oferite de dumneavoastră, cei prezenţi aici, care vă desfăşuraţi activitatea cu maximă responsabilitate în ciuda condiţiilor de muncă mai mult decât dificile!", a declarat Iohannis.

Opinia Cititorului ( 6 )

  1. MAI VII ÎN FATA ROMANILOR POPONAR UL E NAZIST, HITLERIST CU MINCIUNI. CIND A FOST IUBITUL TĂU CIOLOȘ 1 AN DE ZILE PRIM MINISTRU PERIOADA DE TRISTA AMINTIRE PESTE VOINȚA ROMANILOR NU AI VORBIT DE SPITALE, AUTOSTRĂZI TOTUL ERA LAPTE ȘI MIERE. ATI DAT FOC LA TARA PENTRU VREAU GUVERNUL MEU. NU VAT I GINDIT O CLIPA CITI OAMENI NEVINOVAȚI MOR CITI RAMIN MUTILAȚI PE VIATA NU VA INTERESAT. CU CE OBRAZ VII ÎN FATA ROMANILOR SUGALAU LE, POPONAR UL E REVOCA TORȚIONAR UL DIAVOL CARE EȘTI CE MAI AȘTEPȚI.

    1. cu spitalele cum e totusi?

      Deocamdata nu avem doctori pentru cele existente. Daca nu majora PSD salariile medicilor nu stiu unde se mai operau Iohanis, Firea si altii. Cred ca mai intai trebuie sa ajungem cu spitalele actuale la un nivel destul de sus, sa cresca salariile sufucient cat sa nu mai fie tentati absolventii sa plece si nu in ultimul rand sa se schimbe si mentalitatile (fara spaga, curatenie fara sa vina ministrul la miez de noapte etc.)

      In Bacau este spital nou construit de acum 10 ani si nu este dat in folosinta. Contruirea unui spiutal nu inseamna niumic daca nu are cine sa lucreze in el.

      Si eu am nevoie sa merg la spital....dar cred ca trebuie sa te duci inaintea mea NORMA - LULE ???

    Pai cu un prim procuror care este crema "CIUMEI ROSII" (si care a iceput sa fie premiat mai ceva ca Elena Ceauisescu - cate un premiu pe saptamana) si care inmpreuna cu Kovesi a bagat in sperieti aproape toti romanii ce erau antreprenori (mai putin cei aflati alaturi de Iohanis) ce mai poti face in Romania?

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb