Iohannis participă, luni, la Timişoara, la deschiderea anului universitar

Alexandra Banciu
Politică / 2 octombrie 2016

Klaus Iohannis

Klaus Iohannis

Preşedintele Klaus Iohannis va efectua, luni, o vizită la Timişoara, unde va participa la deschiderea anului universitar, se va întâlni cu operatorii culturali şi autorităţile locale şi va vizita Centrul de terapii genice şi celulare în tratamentul cancerului - OncoGeno, potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale.

Astfel, şeful statului va fi prezent la ceremonia care marchează debutul anului universitar 2016-2017 în întreg spaţiul academic timişorean, care va avea loc în Aula Magna a Universităţii de Vest.

În acest context, preşedintele Iohannis va dialoga cu studenţii şi profesorii despre viitorul sistemului de educaţie şi cercetare, în contextul proiectului "România Educată" şi al desemnării oraşului Timişoara drept Capitală culturală europeană în 2021. La eveniment vor participa, conform Administraţiei Prezidenţiale, aproximativ 450 de persoane, membri ai comunităţii academice şi rectorii celor patru universităţi de stat din Timişoara - Universitatea de Vest, Universitatea Politehnică, Universitatea de Medicină şi Farmacie "Victor Babeş", respectiv Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului "Regele Mihai I al României".

Şeful statului va avea la Timişoara şi o întâlnire cu operatorii culturali şi cu autorităţile locale implicate în elaborarea dosarului de candidatură şi în pregătirea oraşului pentru a fi o a doua capitală culturală europeană din România după Sibiu, în anul 2007.

Preşedintele României va vizita şi Centrul de terapii genice şi celulare în tratamentul cancerului - OncoGen, centru care a beneficiat de o finanţare de 12 milioane euro prin fondurile structurale POS CCE şi a fost construit între 2010 şi 2015. Cele patru direcţii de cercetare ale OncoGen se încadrează în temele Horizon 2020, respectiv medicină regenerativă, biologia celulelor tumorale, sănătate şi factori de mediu şi imunoterapii (terapii inovatoare pentru terapia cancerului).

"Prin vizitarea acestui centru de cercetare, preşedintele Klaus Iohannis transmite un semnal de încurajare a cercetării pe zona medicală, de deschidere către cercetătorii din domeniul medical, de susţinere a proiectelor de cercetare finanţate din fonduri europene şi, totodată, un mesaj de încurajare pentru accesarea de noi proiecte pe zona cercetării medicale", se arată în comunicatul Administraţiei Prezidenţiale.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb