IOHANNIS:  "Trebuie să eliminăm trântorii şi şpăgarii din sistemul de administraţie publică"

Ziarul BURSA #Politică / 4 mai 2017

Preşedintele Klaus Iohannis a spus, ieri, la Suceava, că trebuie eliminaţi "trântorii" şi "spăgarii" din sistemul de administraţie publică din România, menţionând totodată că există persoane care beneficiază de pe urma birocraţiei. "Cum să convingem primarii din comune să aplice pentru fonduri europene, dacă a doua zi îi punem pe drumuri să umble sute şi sute de kilometri şi sute de zile după avize. Nu putem să funcţionăm aşa pentru că sunt unii care sunt beneficiarii acestor demersuri. Trebuie să îi eliminăm. Trebuie să eliminăm trântorii şi şpăgarii din sistem, altfel nu vom progresa", a afirmat Iohannis, citat de Agerpres.

El a scos în evidenţă nevoia unei reorganizări administrative, menţionând că populaţia nu trebuie să fie interesată de numărul de preşedinţi de regiuni, ci de eficienţa măsurilor economice adoptate de administraţiile regionale.

Şeful statului a spus: "Dacă regionalizarea nu produce dezvoltarea economică, nu-i bună la nimic, iar dacă regionalizarea nu îi dă cetăţeanului sentimentul că administraţia a devenit mai simplă pentru el, nu pentru ea, iarăşi nu am făcut nimic. Că se creează cinci sau zece poziţii de preşedinte regional, pe cine interesează? Asta nu au decât să negocieze cei care sunt de specialitate, dar pentru omul de afaceri trebuie să apară o entitate care îi dă lui un cadru mai bun de dezvoltare, iar pentru omul simplu trebuie să apară entităţi care îl feresc de mai multe drumuri la administraţie şi fac administrarea pentru el mai simplă".

Klaus Iohannis a participat, ieri, la Suceava, la o dezbatere pe tema "Modernizare, dezvoltare, descentralizare. Administraţia locală vorbeşte!" la care au luat parte preşedintele Consiliului Judeţean, Gheorghe Flutur, primarii din judeţ şi directorii instituţiilor deconcentrate.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb